Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) a anunțat miercuri lansarea ”FEM – Femei în Excelență și Mentorat”, un program-pilot dedicat sprijinirii femeilor aflate la începutul carierei, precum și tinerelor absolvente.
Potrivit unui comunicat de presă, proiectul își propune să devină un reper în dezvoltarea profesională a femeilor și în conștientizarea rolului acestora în societatea contemporană.
Prezentat în avanpremieră pe 24 august 2026 la sediul AOSR, programul va fi lansat oficial pe 10 septembrie, în cadrul Conferinței Științifice Naționale de Toamnă a AOSR, cu tema ”Educație și creativitate științifică în era inteligenței artificiale”.
”Academia Oamenilor de Știință din România își asumă cu deplină responsabilitate girul acestui program. Astăzi, sub impactul globalizării, al multiculturalității și al abordărilor multidisciplinare, standardele profesionale depășesc cadrul tradițional. Piața muncii se schimbă rapid, iar obiectivul nostru este să formăm o nouă profesie și o nouă generație de femei pregătite pentru aceste provocări – lidere capabile să își asume roluri complexe în știință, tehnologie, educație, economie și în societate”, a declarat Doina Banciu, președintele AOSR.
Prima promoție a proiectului reunește 30 de tinere absolvente și 10 mentori – femei-model în societate, recunoscute pentru experiența și implicarea lor.
Conform aceleiași surse, proiectul FEM acoperă domenii diferite – știință, educație, comunicare, psihologie, artă, etc și se va desfășura pe parcursul unui an academic (septembrie 2026 – iunie 2027), preponderent online, cu momente-cheie de follow-up și reevaluare.
Participarea este complet gratuită pentru cursante, costurile fiind acoperite integral din sponsorizări și parteneriate. La finalul proiectului va fi organizat un Târg de Carieră, iar la absolvire, parcursul participantelor va fi încununat, prin girul AOSR, cu Distincția FEM. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Academia Oamenilor de Știință din România – AOSR / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.
