Sindicatele din educație resping noua Lege a salarizării

26 august 2026

„Federaţiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învăţământ preuniversitar şi superior – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret», Federaţia Naţională Sindicală «Alma Mater», – afiliate confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional C.S.D.R, C.N.S.L.R. – FRĂŢIA şi Cartel Alfa, resping categoric ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar”, au transmis cele trei federaţii într-un comunicat.

În opinia reprezentanţilor celor trei federaţii, propunerea de introducere a unei indemnizaţii „de senioritate” este umilitoare, iar întreaga anexă privitoare la învăţământ, „în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizaţiilor sindicale”, demonstrează desconsiderarea personalului din educaţie.

Noua lege a salarizării 2026: Schimbările pentru profesori și cercetători

Noua variantă a proiectului Legii salarizării unitare aduce modificări majore pentru sectorul Educației și Cercetării față de forma lansată în iulie de către Ministerul Muncii. Documentele obținute de Economedia cu proiectul de lege prezentat azi partidelor politice la Cotroceni prevăd o nouă grilă în care se taie din coeficienții de salarizare pentru șefii din școli și institute, se elimină încadrarea la nivel de funcție de conducere pentru conducătorii de doctorat și se introduce un mod diferențiat de calcul pentru dirigenție, în funcție de numărul de elevi din clasă.

Principala modificare în proiectul de lege este valoarea de referință, care va fi de 4.000 lei, în loc de 4.325 lei în varianta inițială și 4.100 lei în varianta precedentă.

Noua variantă a legii salarizării bugetare aduce revizuiri importante față de textul publicat în iulie de Ministerul Muncii, printre care desprinderea sporului de dirigenție și eliminarea unor asimilări salariale.

Spor de dirigenție raportat la numărul de elevi

De asemenea, noile reguli de calcul transformă direct procentele din lege în sume fixe pe fluturașul de salariu. Astfel, sporul de dirigenție (Art. 13) este raportat la salariul minim brut și aduce 8 lei pe zi pentru clasele mici (10%), 12 lei pe zi pentru cele medii (15%) și 16 lei pe zi pentru cele de peste 30 de elevi (20%).

Astfel, un profesor debutant cu o clasă numeroasă poate primi un spor de 16 lei pe zi, dublu față de cei 8 lei pe zi primiți de un profesor veteran care are o clasă sub 20 de elevi. Totodată, prin raportarea salariului de bază la norma fixă de 120 de ore (Art. 8), tariful la plata cu ora ajunge între 38 și 60 de lei net, în timp ce salariul fix al unui profesor debutant este stabilit la 4.587 de lei net, cu 500 de lei sub solicitările sindicatelor.

Citește aici mai multe detalii despre ce se schimbă pentru profesori și cercetărori în noua variantă a Legii salarizării. 

Documentele cu prevederile pentru salariile și coefienții din învățământ potrivit noii variante a Legii salarizării unitare din sectorul bugetar:

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.