Dimian: Nu voi propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale

28 august 2026

Dimian: Nu voi propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale

Image

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat vineri că nu va propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Prin majorarea cu aproximativ 7% a pragului de venit pentru eligibilitate, ministrul estimează că numărul elevilor care vor putea beneficia de acest sprijin va crește.

Declarația vine după încheierea, joi, a perioadei de consultare publică pentru proiectul privind bursele sociale. Mihai Dimian a precizat că documentul pus în dezbatere nu vizează doar perioada în care sunt acordate bursele, ci și cuantumul minim lunar al acestora.

Ministrul a arătat că poate fi analizată inclusiv varianta unui cuantum lunar mai mare, acordat pe durata activităților didactice, în comparație cu distribuirea sprijinului pe întregul an școlar, însă o asemenea modificare nu ar trebui să conducă automat la diminuarea sprijinului anual primit de fiecare elev.

”Bursa socială este o formă de sprijin acordată ‘în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar’. Din acest motiv, finalitatea educațională poate fi mai bine atinsă prin corelarea ei directă cu perioada activităților școlare. Există multe alte state europene care nu acordă burse sociale pe perioada vacanței, deși finanțarea educației este mult mai consistentă decât în România. În același timp, afirmația că ‘sărăcia nu intră în vacanță’ este un argument legitim pentru acordarea burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare. Combaterea sărăciei trebuie să fie o preocupare permanentă a statului. Dar mecanismul principal de protecție socială destinat explicit acestui obiectiv este dat de Legea privind venitul minim de incluziune. Acea lege reglementează explicit acest mecanism în scopul prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială”, a scris ministrul pe Facebook.

Potrivit lui Dimian, bursa socială reprezintă un mecanism suplimentar de sprijin pentru elevii aflați în situații vulnerabile, având ca obiectiv principal susținerea participării acestora la activitățile didactice.

”În concluzie, mai mulți copii eligibili, fără diminuarea sprijinului anual acordat fiecăruia – acesta este principiul de la care voi porni în propunerea pe care o voi trimite către Comisia de Dialog Social și o voi susține în Guvern”, a mai susținut ministrul Educației și Cercetării. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 3

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.