Prin majorarea cu aproximativ 7% a pragului de venit pentru eligibilitate, ministrul estimează că numărul elevilor care vor putea beneficia de acest sprijin va creşte, relatează Agerpres.
Declaraţia vine după încheierea, joi, a perioadei de consultare publică pentru proiectul privind bursele sociale. Mihai Dimian a precizat că documentul pus în dezbatere nu vizează doar perioada în care sunt acordate bursele, ci şi cuantumul minim lunar al acestora.
Ministrul a arătat că poate fi analizată inclusiv varianta unui cuantum lunar mai mare, acordat pe durata activităţilor didactice, în comparaţie cu distribuirea sprijinului pe întregul an şcolar, însă o asemenea modificare nu ar trebui să conducă automat la diminuarea sprijinului anual primit de fiecare elev.
„Bursa socială este o formă de sprijin acordată ‘în vederea susţinerii participării la activităţile didactice şi a prevenirii abandonului şcolar’. Din acest motiv, finalitatea educaţională poate fi mai bine atinsă prin corelarea ei directă cu perioada activităţilor şcolare. Există multe alte state europene care nu acordă burse sociale pe perioada vacanţei, deşi finanţarea educaţiei este mult mai consistentă decât în România. În acelaşi timp, afirmaţia că ‘sărăcia nu intră în vacanţă’ este un argument legitim pentru acordarea burselor sociale pe perioada vacanţelor şcolare. Combaterea sărăciei trebuie să fie o preocupare permanentă a statului. Dar mecanismul principal de protecţie socială destinat explicit acestui obiectiv este dat de Legea privind venitul minim de incluziune. Acea lege reglementează explicit acest mecanism în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială„, a scris ministrul pe Facebook.
Potrivit lui Dimian, bursa socială reprezintă un mecanism suplimentar de sprijin pentru elevii aflaţi în situaţii vulnerabile, având ca obiectiv principal susţinerea participării acestora la activităţile didactice.
„În concluzie, mai mulţi copii eligibili, fără diminuarea sprijinului anual acordat fiecăruia – acesta este principiul de la care voi porni în propunerea pe care o voi trimite către Comisia de Dialog Social şi o voi susţine în Guvern„, a mai susţinut ministrul Educaţiei şi Cercetării.
