Verneștiul investește în educație. 36 de clase din comună, modernizate – Campus TV

8 aprilie 2025

Bănci și scaune noi, cuiere, dulapuri individuale, dar și multe mateirale it, noi-nouțe, la școlile din Vernești. Este un proiect aproape finalizat al administrației din comuna de lângă Buzău, finanțat din surse externe. Pe lângă mobilier vor mai susi material didactice dar și table interactive, astfel încât procesul de învățământ să fie cât se poate de competitiv.

Firesc, elevii au fost primii care s-au bucurat de noile schimbări. Scaunele proiectate mai bine din punct de vedere ergonomic nu le mai provoacă dureri de spate, băncile sunt mai spațioase și mai bine compartimentate. Nu în ultimul rând, aspectul modern îi îmbie astfel către sălile de clasă.

Aerul de modernitate al școlilor din Vernești , în ton cu vremurile, va avea și rolul de a păstra copiii în comună iar părinții vor renunța la alergătura după vizele de flotant, așa cum se obișnuiește de mulți ani. În primul rând însă, o mai bună educație oferită copiilor garantează viitorul comunității verneștene, opinează primarul din localitate.

Proiectul, finanțat integral prin fonduri europene nerambursabile, face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.