HomeCategory

Articole

2 octombrie 2026
Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău sărbătorește 105 ani de educație

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău pregătește, în perioada 5–9 octombrie, o amplă serie de manifestări dedicate împlinirii a 105 ani de la înființarea instituției. Proiectul aniversar, intitulat „Un secol de educație – orizonturi spre excelență. Alecsandri 105”, este dedicat atât istoriei colegiului, cât și comunității băcăuane. Programul include conferințe și seminare pe teme de filologie,...

2 octombrie 2026
Ministerul Dezvoltării a decontat 91,9 milioane de lei pentru investiții din PNRR în infrastructură și educație

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a efectuat decontări pentru lucrări în valoare totală de 91.964.460,62 de lei. Aceste resurse au fost direcționate către 66 de investiții realizate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vizând componentele C10 – Fondul local și C15 – Educație. Context Situația cererilor de plată PNRR România...

2 octombrie 2026
Criza finanțării pune în pericol accesul la educație pentru milioane de copii refugiați, avertizează UNHCR

Milioane de copii refugiați ar putea pierde accesul la educație, pe măsură ce o criză tot mai gravă a finanțării pune în pericol programele școlare, a avertizat vineri agenția ONU pentru refugiați, transmite dpa. Aproximativ 5,8 milioane de copii și tineri refugiați nu au urmat cursuri școlare anul trecut, ceea ce reprezintă 44% din numărul...

2 octombrie 2026
Pauză de la cursuri pentru elevi și profesori pe 5 octombrie. Motivul pentru care nu se fac ore

Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când este marcată Ziua Mondială a Educației. Elevii și profesorii nu merg la cursuri pe 5 octombrie Foto: Shutterstock publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”> Potrivit ordinului privind structura anului școlar 2026-2027, „în ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și în...

2 octombrie 2026
Școlile din mediu rural intră în era digitală: table interactive, ochelari VR și imprimante 3D pentru elevi

Tehnologia de ultimă generaţie nu mai este un simbol doar pentru şcolile din marile oraşe, ci dimpotrivă. În mediul rural, tot mai multe unităţi de învăţământ sunt dotate cu aparatură de ultimă generaţie. Este şi cazul mai multor comune din judeţul Gorj. „Avem astăzi la nivelul liceului tehnologic Constantin Brâncuşi aparatură modernă, avem table interactive,...

2 octombrie 2026
Protestele elevilor se intensifică în Franţa. Aproape 2.000 de persoane au fost reţinute. GALERIE FOTO

Guvernul a condamnat „violenţele urbane” şi a atribuit responsabilitatea partidului La France Insoumise (LFI), formaţiune de stânga radicală, relatează News.ro, citând AFP. Liceenii mobilizaţi solicită suplimentarea resurselor umane şi financiare alocate învăţământului public. Printre nemulţumirile lor se numără presiunea exercitată de Parcoursup, platforma naţională de admitere în învăţământul superior, lipsa profesorilor care să-i înlocuiască pe...

2 octombrie 2026
Zi liberă în școli pe 5 octombrie. Urmează un weekend prelungit pentru elevi și profesori

Elevii și profesorii vor avea trei zile libere consecutive, între 3 și 5 octombrie 2026, cu ocazia Zilei educației. Luni nu se organizează cursuri în învățământul preuniversitar, iar revenirea la ore este programată marți, 6 octombrie. Weekendul prelungit precedă vacanța de toamnă, care începe pe 24 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării....

2 octombrie 2026
Adulții discută toată ziua despre educație, dar nimeni nu ne-a întrebat și pe noi, elevii. Cazul uniformei obligatorii

sursa foto: Inquam Photos Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie....

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.