Educaţia este unul dintre domeniile în care eşecul guvernărilor din ultimele trei deceneii este evident. Peste 30 de titulari şi interimari au trecut prin fruntea Ministerului Educaţiei după 1990. Noul Cabinet propune corectarea efectelor măsurilor de austeritate, schimbarea programei şcolare, sprijinirea elevilor vulnerabili şi descentralizarea deciziilor. Miza rămâne însă aceeaşi: continuitatea reformelor şi finanţarea lor.
Instalarea unui nou Guvern readuce în prim-plan una dintre problemele cronice ale învăţământului românesc: schimbarea frecventă a conducerii ministerului şi dificultatea de a duce reformele până la capăt. În aproximativ 36 de ani de la Revoluţie, portofoliul Educaţiei a fost ocupat de peste 30 de miniştri, dacă sunt incluşi titularii şi interimarii. Fiecare schimbare politică a venit cu noi priorităţi, modificări legislative şi promisiuni de modernizare, în timp ce probleme precum abandonul şcolar, diferenţele dintre mediul rural şi cel urban, lipsa personalului calificat şi rezultatele slabe ale unor elevi au rămas pe agenda publică. De această dată, programul de guvernare propus de Cabinetul condus de Luca Niculescu anunţă o serie de intervenţii care vizează atât sprijinul social acordat elevilor, cât şi structura curriculară, organizarea şcolilor şi finanţarea cercetării. Potrivit listei depuse la Parlament, portofoliul Educaţiei şi Cercetării ar urma să fie preluat de Sorin Valentin Costreie, în timp ce Sorin Gabriel Ionescu este propus pentru funcţia de ministru delegat pentru Învăţământul Preuniversitar.
• Zeci de miniştri şi reforme care s-au succedat
Lista miniştrilor Educaţiei de după 1989 arată cât de des s-a schimbat conducerea instituţiei. Mihai Şora a fost urmat de Gheorghe M. Ştefan şi Mihail Golu, iar în anii „90 portofoliul a fost condus, între alţii, de Liviu Maior, Virgil Petrescu şi Andrei Marga. În anii 2000 au urmat Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclea, Mihail Hărdău şi Cristian Adomniţei, iar lista a continuat cu numeroase mandate scurte şi interimare. În mai 2012 Ioan Mang a fost titular la educaţie…o săptămână. În schimb Ecaterina Andronescu a avut mai multe mandate. Nu toate schimbările au avut aceeaşi greutate. Unele mandate au fost asociate cu reforme ample, altele cu ajustări punctuale, reorganizări sau gestionarea unor crize politice. Dar succesiunea rapidă a miniştrilor a făcut dificilă menţinerea unei direcţii stabile, mai ales atunci când schimbarea conducerii a fost însoţită de modificarea regulilor privind evaluarea elevilor, admiterea la liceu, organizarea anului şcolar sau statutul profesorilor. Postul public de a realizat o retrospectivă publicată în ianuarie 2011 despre reformele asociate lui Andrei Marga şi Daniel Funeriu, iar în aceasta se arăta că o parte dintre schimbările iniţiate în anii anteriori au fost ulterior modificate sau abandonate. Reforma educaţiei a devenit astfel un proces în care continuitatea instituţională a contat la fel de mult ca ideile promovate de fiecare ministru. La fel stăm şi în 2026.
• Reforma Marga şi „România Educată”
În 1999, reforma asociată ministrului Andrei Marga a urmărit, între altele, descentralizarea şi consolidarea autonomiei instituţiilor de învăţământ. Ulterior, Legea educaţiei naţionale din 2011, asociată mandatului lui Daniel Funeriu, a redesenat cadrul legislativ şi a introdus noi reguli pentru sistemul preuniversitar şi universitar. Cel mai recent pachet legislativ amplu a fost adoptat în 2023, sub titulatura „România Educată”. Ministerul Educaţiei prezintă pe site-ul său cele două acte normative centrale: Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023. Acestea au stabilit cadrul pentru noi programe, reorganizări şi intervenţii în sistem, însă aplicarea lor depinde de metodologii, finanţare şi decizii administrative ulterioare. Problema nu este doar numărul reformelor, ci şi felul în care acestea sunt implementate. Schimbarea unei legi nu produce automat rezultate în clasă. Este nevoie de profesori pregătiţi, manuale şi programe coerente, infrastructură, evaluare corectă şi resurse care să ajungă efectiv în şcoli. În lipsa acestora, o reformă poate rămâne în mare parte la nivelul documentelor oficiale, iar următorul ministru poate fi tentat să o înlocuiască înainte de a-i putea fi măsurate efectele.
• Măsurile de austeritate, prima problemă de gestionat
Noul Executiv va trebui să gestioneze şi efectele măsurilor fiscal-bugetare introduse în 2025. Potrivit Ministerului Educaţiei, Legea nr. 141/2025 a determinat reorganizarea a 507 unităţi de învăţământ, creşterea normei didactice săptămânale cu două ore şi modificarea limitelor privind numărul de elevi din clase. Daniel David, ministrul Educaţiei de la acel moment, a prezentat aceste măsuri drept intervenţii necesare în contextul crizei bugetare, susţinând că obiectivul era menţinerea salariilor şi burselor şi evitarea unor reduceri mai ample. Documentele publicate de minister arată însă că aplicarea noilor reguli a presupus proceduri de reorganizare a unităţilor şcolare şi de constituire a normelor didactice. Programul de guvernare propus de Luca Niculescu promite „corectarea graduală”, în limitele bugetare, a efectelor Legii nr. 141/2025 cu cel mai mare impact negativ asupra elevilor şi profesorilor. Formularea lasă deschisă întrebarea esenţială: ce măsuri vor fi modificate concret, în ce calendar şi cu ce resurse? Fără aceste precizări, promisiunea riscă să rămână una generală, dificil de evaluat.
• Masă caldă, sprijin social şi programul „Şcoală după şcoală”
Printre priorităţile imediate ale noului program de guvernare se numără extinderea etapizată a programului „Masă sănătoasă”, cu prioritate pentru comunităţile vulnerabile şi rurale, cu obiectivul generalizării până în anul şcolar 2029-2030. Documentul propune şi reunirea mai multor forme de sprijin – burse sociale, rechizite, transport şcolar, programul Euro 200, Programul pentru şcoli şi alocaţii – într-un pachet social pentru educaţie. Menţinerea burselor sociale pe durata vacanţelor este prevăzută în funcţie de spaţiul fiscal disponibil, iar voucherele pentru copiii din familii cu venituri reduse ar urma să continue, cu fonduri europene, având ca ţintă 500.000 de copii anual. O altă propunere este adoptarea unui cadru legal clar pentru programul „Şcoală după şcoală”, cu un orar între 8:00 şi 17:00. Guvernul intenţionează să extindă atât acest program, cât şi „A doua şansă”, cu finanţare de bază de la bugetul de stat şi cofinanţare locală. Miza acestor măsuri este reducerea abandonului şcolar şi sprijinirea familiilor care nu pot asigura, în afara orelor de curs, supravegherea şi activităţile educaţionale ale copiilor. Eficienţa lor va depinde însă de acoperirea teritorială, de personalul disponibil şi de capacitatea autorităţilor de a menţine finanţarea pe termen lung.
• Mai multă autonomie pentru şcoli şi mai puţină birocraţie
Programul de guvernare propune finalizarea, până în 2029, a unui sistem informatic integrat pentru educaţie, care să includă catalogul electronic, evidenţa elevilor şi a personalului, precum şi datele privind examenele. Sistemul ar urma să fie conectat la bazele de date sociale, pentru identificarea copiilor neşcolarizaţi şi acordarea mai eficientă a sprijinului. Totodată, documentul promite reducerea cu cel puţin o treime a raportărilor solicitate şcolilor, prin formulare unice şi eliminarea cerinţelor duplicate. Sunt prevăzute internet de mare viteză în toate şcolile, laboratoare virtuale şi echipamente pentru profesori şi elevii din familii cu venituri reduse, precum şi folosirea responsabilă a inteligenţei artificiale în educaţie şi administraţia şcolară. Una dintre cele mai importante schimbări anunţate vizează descentralizarea. Potrivit programului, deciziile curriculare, cele privind personalul şi cele financiare ar urma să fie luate la nivelul şcolii şi al consorţiului şcolar, iar structurile judeţene ar trebui să devină servicii de sprijin, nu doar organisme de control. Edupedu.ro a atras atenţia, în analiza programului de guvernare, că această formulare ar putea însemna o schimbare importantă în organizarea învăţământului preuniversitar, inclusiv în privinţa angajării profesorilor şi administrării bugetelor. Documentul nu detaliază însă calendarul şi modificările legislative necesare pentru aplicarea completă a acestor principii. Autonomia reală presupune nu doar transferul deciziilor, ci şi resurse, competenţe manageriale şi mecanisme de răspundere pentru rezultate.
• Curriculum nou, evaluări revizuite şi legături mai strânse cu piaţa muncii
Reforma curriculară este o altă componentă majoră a programului. Guvernul propus îşi propune să continue actualizarea planurilor-cadru, să aplice noile programe de liceu începând cu anul şcolar 2026-2027 şi să revizuiască programele pentru gimnaziu, cu obiectivul reducerii supraîncărcării elevilor. Documentul prevede mai multe ore opţionale decise de şcoli, manuale noi şi gratuite pentru toate disciplinele, inclusiv în limbile minorităţilor naţionale şi în format digital. Evaluarea Naţională şi admiterea la liceu ar urma să fie revizuite, cu accent pe competenţe, iar pentru noul Bacalaureat, programat pentru 2030, se promite mai multă predictibilitate. În paralel, programul urmăreşte apropierea învăţământului profesional şi tehnologic de nevoile economiei. Sunt prevăzute operaţionalizarea campusurilor pentru învăţământ dual începute prin PNRR, introducerea unor calificări în domenii precum energia, apărarea, agricultura, construcţiile şi digitalizarea, precum şi stimulente pentru companiile care oferă practică, burse sau investesc în pregătirea profesională. Direcţia este relevantă pentru piaţa muncii, dar rezultatul va depinde de cooperarea efectivă dintre şcoli, universităţi şi angajatori. Simplul anunţ al unor calificări noi nu garantează că absolvenţii vor găsi locuri de muncă în domeniile pentru care au fost pregătiţi.
• Finanţarea, testul decisiv al reformei
Programul de guvernare propune creşterea graduală a finanţării educaţiei, în limitele traiectoriei de deficit, cu obiectivul de a ajunge la 15% din bugetul de stat pentru educaţie până în 2030 şi de a menţine ţinta de 6% din PIB. În cercetare, este prevăzută o traiectorie graduală către finanţarea publică de 1% din PIB până în 2030, alături de competiţii multianuale şi evaluarea organizaţiilor după standarde internaţionale.
Pentru universităţi, documentul propune ca resursele alocate în 2027 să fie cel puţin la nivelul anului bugetar 2025, cu suplimentări etapizate începând din 2028. Sunt menţionate, de asemenea, bursele sociale pentru studenţi finanţate din fonduri europene în anul universitar 2026-2027 şi extinderea programelor de sprijin pentru tinerii proveniţi din familii cu venituri reduse. Aceste obiective trebuie privite în contextul constrângerilor bugetare ale României. Programul vorbeşte despre creşterea finanţării, dar o leagă explicit de limitele deficitului. Prin urmare, diferenţa dintre ţintele asumate şi banii efectiv alocaţi în bugetele anuale va fi unul dintre principalele criterii după care va putea fi evaluată noua conducere.
• Continuitatea, mai importantă decât schimbarea numelui
Experienţa ultimelor decenii arată că educaţia nu duce lipsă de reforme anunţate. Au existat legi noi, schimbări de programe, modificări ale examenelor şi proiecte de descentralizare. Dificultatea a fost adesea menţinerea unei direcţii suficient de mult timp pentru ca rezultatele să poată fi măsurate şi corectate. Noul ministru va avea de gestionat simultan efectele măsurilor bugetare, implementarea legilor din 2023, schimbarea curriculumului, digitalizarea şi promisiunea unei finanţări mai consistente. În plus, împărţirea responsabilităţilor între ministrul Educaţiei şi ministrul delegat pentru Învăţământul Preuniversitar va necesita o delimitare clară a atribuţiilor, pentru a evita suprapunerea deciziilor. Pentru elevi şi profesori, indicatorul real al unei noi etape nu va fi numărul de proiecte prezentate, ci măsura în care acestea ajung în şcoli: mai puţină birocraţie, sprijin predictibil pentru copiii vulnerabili, programe de studiu coerente, profesori susţinuţi şi o finanţare care să nu fie renegociată de la un an la altul. După peste 30 de miniştri şi numeroase schimbări de direcţie, miza pentru noua conducere este să demonstreze că reforma educaţiei poate depăşi durata unui mandat politic.