„Pentru o bună parte din primele două decenii ale acestui secol, dacă doreai să vezi viitorul educației, luai un bilet spre Helsinki”, în condițiile în care Finlanda era în top la rezultatele educației, așa cum erau ele relevate de studiul internațional PISA, scrie, într-o analiză pe blogul Oecdedutoday.com, Andreas Schleicher, director pentru Educație în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Dar el arată că, deși calitatea profesorilor și a condițiilor școlare din această țară rămâne una ridicată, rezultatele elevilor au scăzut, iar cauzele acestei evoluții sunt multiple: tehnologia, schimbările societale, relația dintre părinți și școli, cu efecte asupra rezultatelor acestei țări, luată drept exemplu inclusiv de factori de decizie din România.
„Finlanda din 2001 nu mai poate fi pur și simplu copiată în 2026, deoarece lumea din 2001 nu mai există”, apreciază coordonatorul studiului PISA, care arată că nici scăderea rezultatelor Finlandei la această cercetare nu înseamnă că sistemul finlandez de educație ar fi greșit, dar că lucrurile trebuie privite din perspectiva unor schimbări mult mai ample.
Fișa de țară pentru Finlanda, în cadrul PISA 2025, arată o scădere aproape continuă în rezultatele acestei țări pe parcursul ultimilor 20 de ani, mai accentuată la Matematică și Citire la ultimele două cicluri PISA (2022 și 2025). În 2006, aceasta înregistra 563 de puncte la Științe, 548 la Matematică, 547 la Citire. În 2025, rezultatele erau mult inferioare: 504 la Științe, 469 la Matematică, 474 la Citire.
Chiar și așa, țara rămâne printre primele, la nivel european: ca rezultate medii, este a treia după Estonia și Marea Britanie. Iar la nivel internațional este pe poziția a 12-a, cu rezultate peste media OCDE la toate cele trei competențe.

„Ce s-a întâmplat cu educația finlandeză?”, se întreabă, prin urmare Andreas Schleicher. Și încearcă să răspundă prin lucrurile care nu s-au schimbat și prin cele – preponderent externe sistemului de educație – care s-au schimbat, uneori radical.
Potrivit expertului OCDE, în Finlanda „calitatea profesorilor rămâne impresionantă. Școlile rămân excepțional de bine echipate. Angajamentul de a oferi educație copilului în ansamblul său rămâne adânc înrădăcinată în cultura educațională. Școlile finlandeze conțin în continuare atelierele, laboratoarele, sălile de muzică, facilitățile sportive și mediile de învățare practică ce ne amintesc faptul că în educație este vorba despre dezvoltarea ființei umane, nu doar despre producerea unor rezultate la testare”.
Iar profesorii finlandezi nu sunt mai puțin competenți, școlile nu au sărăcit, societatea nu s-a trezit considerând deodată că educația nu mai e relevantă, scrie Andreas Schleicher.
S-au petrecut, în schimb, „zeci de schimbări mărunte care au început să interacționeze între ele pe parcursul ultimului deceniu”:
- „Tehnologia care a intrat în clase”
- „Social media care au cuprins copilăria și telefoanele care au colonizat atenția”
- Școlile s-au extins și au devenit mai complexe
- Incluziunea a însemnat nu doar oportunități, ci și pretenții noi de la profesori
- Eforturile de a produce un curriculum interdisciplinar a dus la confuzie și a încărcat rolul profesorilor
- Rigoarea academică a trecut tot mai des pe locul secund față de promisiunea asigurării stării de bine
- Dependența aproape exclusivă de judecata profesională a cadrelor didactice a început să piardă teren în urma diversificării claselor, ce aveau nevoie de măsurători mai obiective ale efectelor educației.
- A scăzut procentul elevilor care se simt conectați social în mediul școlar.
- Parteneriatul solid dintre școli și familie a început să slăbească, lucru vizibil în scăderea cu 21% a ratei elevilor ai căror părinți discută proactiv cu profesorii despre progresul copiilor lor la școală
Andreas Schleicher arată că niciuna dintre aceste chestiuni nu explică, separat, evoluția Finlandei, dar împreună pot oferi un răspuns.
„Luați în calcul doar patru date. 2004: apare Facebook. 2007: sosește iPhone. 2020: Covid-19 închide școlile din mare parte a lumii. 2022: AI generative intră în viața cotidiană. Fiecare reprezintă mai mult decât un reper tehnologic sau istoric. Împreună, ele marchează o transformare a mediului în care cresc tinerii”, scrie expertul citat.
Și el descrie impactul evoluției tehnologice:
- „Informațiile de astăzi sunt abundente, dar atenția este limitată. Aceasta poate fi una dintre schimbările cu cele mai puternice consecințe cu care se confruntă educația. O școală poate oferi un laptop unui copil, dar nu poate garanții că acel laptop întărește concentrarea. El poate oferi acces la cunoașterea întregii lumi, dar nu poate garanta curiozitatea (…)
- Apoi Ai a ridicat din nou miza. Pentru prima dată, elevii au la îndemână tehnologii care nu doar că pot obține informații, dar le pot sumariza, explica, traduce, pot scrie despre ele și pot construi raționamente pe baza lor. Aceasta poate deveni cel mai mare accelerator pentru învățare inventat de omenire sau cea mai mare scurtătură care subminează învățarea”
„Întrebarea decisivă nu este cât poate AI să gândească în locul elevilor, ci de câtă gândire au încă nevoie elevii pentru a deveni ei înșiși gânditori capabili”, scrie Andreas Schleicher.
El adaugă, la toate acestea, dimensiunea muncii profesorilor. „Ani de zile, dezbaterile despre educație au pus problema cum putem să-i îmbunătățim pe profesori. Poate ar trebui să ne întrebăm mai mult cum să îmbunătățim condițiile în care are loc învățarea și în care muncesc profesorii buni. Cât din timpul lor zilnic este disponibil pentru a lucra cu elevii? Câtă autoritate veritabilă au ei? Câtă fricțiune administrativă îi înconjoară? Câtă responsabilitate pot să absoarbă, în mod rezonabil, școlile de la familie și de la societate?”, scrie expertul OCDE.
În cazul Finlandei, apreciază el, „lecția este diferită. Succesul din trecut nu asigură imunitate în fața schimbărilor viitoare. E adevărat, succesul îngreunează, adesea, adaptarea. (…) Practicile create pentru un mediu social și tehnologic pot să persiste chiar și când mediul se schimbă în jurul lor. De aceea, sistemele cu cel mai mult succes au nevoie nu doar de capacitatea de a învăța, ci și de curajul de a se dezvăța, de a întreba care principii rezistă timpului și care practici au atins data de expirare”.
- Întrebarea finală este, potrivit lui Andreas Schleicher: după ce o lume întreabă s-a întrebat ce poate învăța de la Finlanda, „poate Finlanda – și noi toți – să învățăm din tot ceea ce s-a schimbat?”
Foto © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
