Alex Luca e director de marketing la Universitatea Politehnică Timișoara de trei ani, timp în care a adus fonduri de sute de mii de euro ca să îmbunătățeasă experiența studenților.
La 23 de ani, Alex Luca era unul dintre cei tineri directori dintr-o instituție publică. În 2023, a aplicat pentru postul de director de marketing al Universității Politehnice Timișoara, el însuși absolvent de inginerie în calculatoare la Poli Timișoara și cu un masterat în machine learning. După un an în care a lucrat în domeniul inteligenței artificiale pentru o companie americană, și făcea și project management pentru câteva proiecte, Alex a primit o bursă de participare la un forum de afaceri europene în Austria. Așa că a renunțat la jobul full time ca să revină la universitate, de data asta, ca angajat.
Alex a început să facă voluntariat din liceu. Majoritatea cu focus pe caritate, pentru Alex conta și componenta de networking și a te distra cu colegii. Ca atunci când făceau prăjituri de Crăciun, le vindeau în holul școlii și donau banii unor asociații. În facultate, a participat în asociația studențească, ulterior devenind și președinte. Experiența din asociație l-a ajutat să înțeleagă mai mult din mecanismele administrative și birocratice ale universității.
Departamentul era relativ recent înființat și misiunea principală a fost să-l construiască de la zero, în paralel cu procesul de adaptare la un nou mediu profesional. În 2023, când Alex a preluat acest rol, Timișoara era și Capitală Culturală Europeană, un titlu onorific oferit de Uniunea Europeană unui oraș (sau mai multe), timp de un an.
Cu ocazia acestei oportunități, Alex a câștigat un grant generos pentru universitate, de 300.000 de euro. Așa s-a născut strategia UPT Campus Creativ, despre care spune că e o alternativă de a petrece timpul liber în universitate, de a participa la evenimente şi a cunoaşte oameni. „Scopul nostru e în zona de activări comunitare”, explică Alex, „să aducem lumea împreună în campus și să-i expunem la un tip de discurs diferit, cu care poate nu sunt obișnuiți. Că, OK, tu eşti o facultate tehnică, dar hai să discutăm un pic despre artă, despre creativitate. Hai să lucrezi cu un artist, să vezi cum gândeşte el, cum gândeşti tu. Hai să dezbatem un pic, să poţi să pui întrebări”.
Dar pune în lumină și subiecte de implicare civică, dezinformare și sustenabilitate, combaterea risipei alimentare, incluziune și diversitate, teme pe care le explorează prin ateliere și conferințe.
Iar scuza capitalei culturale a fost benzină pentru multe alte proiecte pilot. „Asta a putut sa forțeze un mediu de altfel foarte conservator, să-i faci un bypass și să deschizi chestii ușor controversate”. Cum ar fi petreceri în sălile de clasă, o instalație gonflabilă de 10 metri pe clădirea unei facultăți, o expoziție de artă în holul alteia. „Am încercat tot felul de chestii care perturbau niște momente sau practici monotone din viața fiecărei micro comunități universitare, tocmai cu scopul de a ridica întrebări și dialog și de a contesta niște practici.” Cum instituțiile publice sunt spații destul de inaccesibile – când a fost ultima dată când ai vizitat o universitate? – a deschis laboratoarele universității, ca toți cetățenii să le poată vizita, să discute cu specialiștii, inclusiv să vadă experimente. Dar a invitat și ONG-uri sau grupuri de inițiativă din oraș ca să vorbească despre munca lor, în speranța că se pot naște noi legături.
Dar toate aceste experimente au rezistat și pentru că Alex a rezistat la rândul lui unor bariere. Cum ar fi colegii mai seniori care îl confundau cu un student și dintr-o dată apărea o atitudine condescendentă. Însă ce l-a ajutat a fost și viziunea managementului universității, care era orientată către reformă și pilotat lucruri noi.
„Al doilea an a fost ceva de genul, OK, ăsta-i Alex, n-avem ce să-i facem, pare ca studenții răspund bine. Și abia în ultimul an am simțit cumva o convergență în care multe practici au fost validate deja și lumea nu doar că le acceptă, dar încearcă să le integreze sau să contribuie ușor în limita posibilităților.”
Dar provocările le-a resimțit și dincolo de câteva sprâncene ridicate: bariere și limitări de natură administrativă, birocratică sau financiară. „Adică pentru fiecare pix pe care vrei să-l muți din stânga în dreapta, trebuie să faci cinci foi ștampilate și semnate”, explică Alex. „Digitalizarea în România ca proces e un mit, adică faptul că am transferat aceleași procese de pe hârtie, pe calculator, numai că acum dai un click în loc să pui ștampila. Dar simbolistica gestului e aceeași, aceeași bătaie de cap.” Ceea ce înseamnă că e nevoie să găsească soluții creative pentru situații pe care legea românească nu e pregătită să le acomodeze. Cum ar fi contorizarea și pontarea unei actrițe pentru un spectacol pe care l-a organizat. Adică „cuantificarea muncii” pentru documentare, dezvoltare de spectacol și jucat spectacolul respectiv. „Trebuie să faci multe hârtii ca să explici o chestie care de altfel ar trebui să fie simplă. S-a jucat spectacolul sau nu s-a jucat? Au fost atâția copii în sală? Bine, mulțumesc, mai departe.”
Dificultăților birocratice se adaugă și lipsa de predictibilitate. „Din 2023, de când m-am angajat, este acest rollercoaster fiscal în România, în care, la jumătatea anului, cineva dintr-un pix de-al unui ministru, hotărăște că de astăzi nu se mai pot cumpăra X chestii. Nu contează că voi aveți proiecte ongoing, nu contează ca aveți angajamente verbale sau non-verbale cu furnizori sau ca ați anunțat un eveniment, de astăzi, pur si simplu, nu se mai pot face chestiile astea.”
Spre exemplu, în 2023, pentru câteva luni, universitatea nu a mai putut achiziționa servicii, în urma unor decizii ale Guvernului. Dacă aveai planificat un concert în noiembrie și trebuia să plătești scenotehnica, nu mai puteai face asta. În ultimul moment, Parlamentul a exceptat de la această prevedere toate manifestațiile din Programul de Capitală Culturală Europeană.
Un alt exemplu e cel de anul acesta. Pentru că bugetul de stat fost adoptat târziu, iar universitatea rulează mai multe proiecte cu fonduri europene, instituţia lucra cu 1/12 din bugetul de anul trecut. O provocare la fel de importantă a fost și creșterea TVA-ului din 2025. Toate proiectele contractate cu fonduri europene erau cu TVA-ul vechi, de 19% și două luni nu s-au putut face achiziții pentru că nimeni nu știa ce se întâmplă cu diferența 2%. „La un pix, 2% din 2 lei e ceva, dar 2% dintr-o achiziție de 200.000 de euro, e ceva mai mult.”
Cum munca în sine e atât de diversă, nici măcar două zile nu arată la fel pentru Alex. De la ședințe, la planificare, la producție, la cărat mese și scaune, la moderat conversații, alteori mai intră și un dat cu mătura sau strâns după un eveniment. Inclusiv acțiuni de fundraising din mediul privat care sprijină financiar activități pentru Campus Creativ.
Toate eforturile făcute de Alex sunt și ca propria echipă, adică ceilalți patru colegi, să fie motivați și financiar. „Asta înseamnă să rulăm proiecte, ca să poți să le adaugi un spor la venituri. Și asta înseamnă că toată activitatea ta o spargi în bucăți, pe care după le aplici la diverse linii de finanțare și trebuie să vezi cum e coerent, cum respecți toate normele legale, cum nu faci dublă finanțare, cum e sustenabil, cum e echitabil pentru bunul mers al echipei. Adică în timpul unui an de zile manageriez constant cam trei-patru proiecte cu fonduri publice”.
Dar și echipa reprezintă și una dintre cele mai mari mândrii ale lui Alex. De la cum se motivează reciproc, până la cum se sprijină unii pe ceilalți: „Când e să lucrăm noaptea, lucrăm noaptea, când e să lucrăm în weekend, lucrăm în weekend, când e să lucrăm la opt dimineață, lucrăm opt dimineață. Și lucrăm totuși într-o instituție în care 95% dintre colegii noștri lucrează de la 8 la 4. Adică dacă cineva vrea să dea de noi, trebuie să fii disponibil și la 8 și 5 minute, când te sună cineva din alt departament să-ți ceară un act. Chit că tu poate seara ai avut eveniment pentru studenți și stai până la 10 jumătate să strângi paharele”.
Cu toate provocările și jonglatul responsabilităților, Alex își ia motivația din lucrurile pe care a reușit să le construiască. Să crească valoarea experienței studenților, care s-au obișnuit deja cu noul standard al campusului. Cu atât mai mult cu cât, spune Alex, pe măsură ce îmbătrânești, beneficiarii trămân la aceeașii vârstă. De asta, media vârstă a echipei e sub 30 de ani. „Încerc să găsesc oameni tineri, pentru că diferențele astea culturale se simt chiar și la o diferență de trei-patru-cinci ani. Când vrei să rămâi și relevant și actual și ancorat în nevoile lor, trebuie să îi lași să contribuie un pic.”