
După o sesiune de admitere de
vară care a adus peste 10.200 de candidați declarați admiși la cele trei tipuri
de programe universitare, peste 1000 mai mulți comparativ cu anul 2025, Academia
de Studii Economice din București, universitatea de referință din România în
domeniul științelor economice, al afacerilor și al administrației publice,
organizează, în perioada., organizează, în perioada 28 august – 1 septembrie
2026, sesiunea de toamnă a concursului de admitere pentru programele
universitare de licență, masterat și doctorat, destinată ocupării locurilor
rămase disponibile după sesiunea din iulie

Programe universitare de licență
Înscrierile se desfășoară exclusiv
online, în perioada 28 august – 1 septembrie 2026, prin platforma de
admitere disponibilă pe site-ul universității.
Calendarul concursului, oferta
educațională, numărul locurilor disponibile și metodologia de admitere pot fi
consultate pe pagina dedicată admiterii.
La Facultatea de Cibernetică, Statistică
și Informatică Economică admiterea include probă scrisă la matematică, iar la
Facultatea de Drept candidații susțin probă scrisă la Limba română și Economie.
Programe universitare de masterat
Înscrierile pentru studiile universitare
de masterat se desfășoară în perioada 28 – 31 august 2026.
Oferta educațională, calendarul
admiterii și informațiile privind desfășurarea concursului sunt disponibile pe pagina dedicată admiterii la masterat. Biblioteca ASE pune la dispoziția
candidaților bibliografia în format digital, conform regulamentului de
admitere.
Programe universitare de doctorat
Înscrierile pentru studiile universitare
de doctorat se desfășoară în perioada 30 august – 1 septembrie 2026.
Candidații pot opta pentru programe în
domeniile Științe economice, Drept și Științe administrative, toate
informațiile necesare fiind disponibile pe platforma Școlii Doctorale ASE.
De ce ASE?
Academia de Studii Economice din
București oferă un parcurs universitar complet, de la licență la doctorat,
într-un campus situat în centrul Capitalei. Studenții beneficiază de programe
de mobilitate Erasmus+, parteneriate internaționale, stagii de practică și o
ofertă educațională conectată permanent la evoluțiile mediului economic și ale
administrației publice.

86% dintre absolvenții ASE își găsesc un
loc de muncă în domeniul studiat în primele șase luni după absolvire, iar universitatea ocupă primul loc la
nivel național în Times Higher Education World University Rankings 2026
și se regăsește în Top 500 mondial în clasamentul QS World University
Rankings by Subject 2026, în domeniile Economics & Econometrics
și Business & Management Studies.
Rectorul Academiei de Studii Economice
din București, prof. univ. dr. Nicolae Istudor:
„La
Academia de Studii Economice din București credem în potențialul fiecărui tânăr care își dorește să învețe și să
se pregătească temeinic pentru profesia aleasă. Universitatea are misiunea de a
descoperi, de a încuraja și de a forma acest potențial. Îi invit pe toți cei
care își doresc o pregătire universitară solidă să analizeze oferta
educațională a ASE și să aleagă programul care li se potrivește cel mai bine.
Îi așteptăm în comunitatea noastră academică, unde competența se construiește
prin muncă, perseverență și responsabilitate.”

Toate informațiile privind calendarul
admiterii, locurile disponibile, metodologia de concurs și platformele de
înscriere sunt disponibile pe ase.ro/admitere și pe canalele oficiale de comunicare
ale Academiei de Studii Economice din București. Cu o
comunitate de aproximativ 25.000 de studenți și peste 350.000 de
absolvenți, Academia de Studii Economice din București reprezintă
universitatea de referință a învățământului superior economic din România și
unul dintre cele mai importante centre universitare de profil din Europa
Centrală și de Est.
