160.000 de semnături strânse pentru anularea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025!  Profesorii au pichetat astăzi, 25 iunie, Palatul Parlamentului  | Educație

27 iunie 2026

George Purcaru, Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ: „Ne dorim ca politicienii noștri să înțeleagă că viitorul României nu poate fi fără educație”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – organizații sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar, universitar și cercetare, reunind interesele a peste 300.000 de salariați – au pichetat astăzi, 25 iunie 2026, Palatul Parlamentului. Cu această ocazie, reprezentanții angajaților din învățământ au depus la Registratura Parlamentului cele peste 160.000 de semnături strânse pentru susținerea inițiativei cetățenești care are ca scop modificarea și completarea Legilor Educației (Legea nr. 198/2023 și Legea nr. 199/2023), depășind cu mult pragul minim de 100.000 necesar pentru a iniția un demers legislativ. Prin acest proiect, sindicatele profesorilor solicită anularea prevederilor anti-educație din Legea nr. 141/2025 care a crescut norma didactică de predare, a înjumătățit tariful la plata cu ora pentru profesori și a crescut efectivele de elevi la clasă.

„Facem un apel către parlamentarii României, solicitându-le discutarea în regim de urgență a acestei inițiative legislative, astfel încât anul școlar 2026-2027 să înceapă în condiții optime, atât pentru angajații din învățământ, cât și pentru beneficiarii direcți ai sistemului educațional”, transmit reprezentanții profesorilor.

Proiectul de lege vine să corecteze derapajele legislative din ultimii ani și să asigure un act educațional de calitate, propunând mai multe măsuri esențiale, printre care:

  • Combaterea supraaglomerării școlare prin reducerea și reglementarea strictă a numărului de beneficiari la clasă/grupă. De exemplu, în învățământul primar, o clasă trebuie să aibă, maximum 22 de elevi, în cel gimnazial maximum 26 de elevi, iar în cel liceal maximum 26 de elevi.
  • Calculul corect pentru tarifele la orele în regim de plata cu ora prin revenirea la modul de calcul de dinainte de Legea nr. 141/2025.
  • Respect pentru experiența la catedră prin revenirea la norma didactică de dinainte de Legea nr. 141/2025 și reducerea acesteia cu două ore pentru profesorii cu gradul I și peste 25 de ani vechime.
  • Stimularea predării în zone defavorizate prin acordarea, începând cu anul școlar 2026-2027, a unei prime de instalare neimpozabile echivalentă cu 3 salarii de bază cadrelor didactice care se titularizează în zone izolate sau defavorizate, cu condiția rămânerii pe post timp de 5 ani.
  • Fără învățământ simultan în clasa a VIII-a prin organizarea separată a clasei a VIII-a, indiferent de numărul de elevi.
  • Susținerea tinerilor și a excelenței în Învățământul Superior: Studenții de la licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic să primească burse egale cu salariul net al unui profesor debutant. De asemenea, liceenii medaliați la olimpiadele internaționale își vor păstra bursa de excelență pe toată durata studiilor universitare de licență în România, dacă își mențin performanța.

Ce propune proiectul de lege prin care se cere înlăturarea efectelor legii 141/2025

1. Modificarea prevederilor din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 privind: efectivele de elevi/preșcolari/ antepreșcolari la clasă/grupă; reducerea normei didactice de predare; tariful la plata cu ora; degrevările personalului didactic de conducere, de îndrumare și control; creșterea la 3 salarii de bază ale persoanei a cuantumului primei de instalare neimpozabilă ce se acordă, începând cu anul școlar 2026-2027, personalului didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unități de învățământ aflate în zone din mediul rural, defavorizate sau izolate;

2. Modificarea Legii învățământului superior nr. 199/2023, în vederea protejării dreptului constituțional la învățătură, asigurării sunt de până la 8.000 lei, iar, în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, va beneficia de vouchere de vacanță personalul din sectorul bugetar ale cărui salarii de bază lunare nete sunt de până la 6.000 lei. În schimb, pentru personalul din sistemul de învățământ acordarea voucherelor de vacanță se face prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora.

Or, potrivit definiției de la art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017: „salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX” accesului echitabil la educație și sprijinirii dezvoltării sistemului universitar românesc;

3. Încetarea efectelor prevederilor din Legea nr. 141/2025, care instituie, pe o perioadă determinată, majorarea normei didactice, atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel superior, precum și abrogarea dispozițiilor care blochează compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, a celor privitoare la degrevarea personalului didactic, precum și a celor privind valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student;

4. Modificarea art. 1 alin. (26) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, astfel încât, pentru personalul din sistemul de învățământ, acordarea voucherelor de vacanță să se stabilească prin raportare la salariul de bază net cuvenit pentru funcția de bază din luna anterioară acordării acestor vouchere;

5. Abrogarea art. XVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2025 care prevede amânarea pentru anul 2026 a plății tranșelor scadente până la 31 decembrie 2025 din hotărârile judecătorești ce vizează acordarea de drepturi salariale în sectorul public.

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 3 februarie 2026, cuprinde în principal Inițiativa legislativă a cetățenilor pentru modificarea legilor educației, dar și rapoarte de control ale Autorității Electorale Permanente.

Realizator, Mirela Stana.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.