„Reforma administrației centrale și locale și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor adoptate prin OUG, imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranța națională, educație, sănătate și cultură vor realiza economiile prin metode care vor fi stabilite conform specificului domeniului”, a transmis Guvernul, într-un comunicat alambicat, după mai bine de trei ore de discuții între PSD, PNL, USR și UDMR, purtate la Palatul Victoria.
Mai simplu spus, nu se vor tăia salariile personalului medical, în sistemul de apărare, de ordine publică, în educație și la cultură.
Mai mult, reducerile cu salariile făcute anul trecut de ministere vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%, țintă care a fost fixată pentru acest an. Fiecare instituție „va avea modalitatea proprie de atingere a țintei, nu exclusiv din fondul de salarii”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu,
Totodată, referitor la taxele și impozitele locale, „coaliția a decis să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale”, a precizat Guvernul.
Amintim că Guvernul Bolojan a majorat taxele și impozitele din ianuarie 2026, ceea ce a generat valuri de nemulțumiri în rândul populației. Pe 3 februarie, UDMR, partid condus de Kelemen Hunor, a anunțat că inițiază oficial, la nivelul Guvernului, posibilitatea ca autoritățile locale să poată reduce taxele, în limitele legii, și să reintroducă facilități fiscale, cu prioritate pentru cei vulnerabili și pentru cei cu dizabilități.
Mai mult, Kelemen Hunor i-a cerut lui Bolojan, tot pe 3 februarie, să scadă taxele și impozitele cu până la 50 la sută, „altfel, Guvernul pică până în iunie”. Premierul a cerut timp să se gândească și să analizeze propunerea împreună cu Ministerul de Finanțe.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
