Cel târziu miercuri vom anunța rezultatele procesului prin care universitățile trebuie să-și declare misiunea – de educație, de educație-cercetare sau de educație și cercetare avansată – Edupedu.ro

3 iunie 2025
Ministerul Educației și Cercetării va anunța public „cel târziu miercuri, dacă nu mai repede” rezultatele procesului demarat la începutul acestui an, prin care universitățile au primit răgaz până în luna iunie a.c. să-și declare misiunea – de educație, de educație și cercetare sau de educație și cercetare avansată.

Ministrul a emis, în ianuarie 2025, un ordin prin care cerea instituțiilor de învățământ superior s-și stabilească și să-și declare propria misiune. Măsura are drept scop ca mediul universitar „să adapteze permanent oferta educațională la cerințele pieței muncii, astfel încât rolul instituției de învățământ superior să fie unul integrat la nivel local, regional, național și internațional”.

Ministrul spune, acum, că rezultatele acestui „proces bottom-up” urmează să fie anunțate în zilele următoare, în condițiile în care el dorește să finalizeze cele două proceduri declanșate în mandatul său – aceasta și cea referitoare la planurile-cadru pentru liceu – înainte să-și încheie mandatul actual.

Daniel David, în conferința de presă susținută luni la guvern:

  • „Cel târziu miercuri, dacă nu mai repede, vom anunța public celălalt demers important pe care l-am avut, anume de a stabili misiunile pe care și le asumă diverse universități, într-un proces bottom-up – de jos în sus, în care fiecare universitate își alege misiunea pe care și-o dorește, putând să opteze pentru 3 misiuni: educație, educație și cercetare, educație și cercetare avansată. Iar după aceea va fi tratată ca atare, adică va fi evaluată prin prisma misiunilor pe care și le-a angajat. Un demers corect, cinstit pentru societate, cinstit pentru studenți și, în același timp, care întărește universitățile, pentru că le evaluezi prin prisma misiunii pe care și-au asumat-o, nu prin prisma altor criterii.”
Context:

Ordinul ministrului David pe baza căruia universitățile trebuie să-și stabilească și să-și declare propria misiune a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii ianuarie. Măsura face parte din „mica reformă” universitară anunțată de noul ministru de la începutul mandatului. El transmitea atunci universităților: „Nu vei primi finanțare mai mare, ci așteptarea este să folosești finanțarea în concordanță cu misiunea pe care ți-ai asumat-o”.

Potrivit ordinului, misiunea este aprobată prin hotărâre a senatului universitar, la propunerea rectorului, iar hotărârea trebuie transmisă Ministerului Educației și Cercetării, pentru aviz de legalitate. Ea trebuie inclusă în propria Cartă universitară și publicată pe site-ul instituției de învățământ superior „într-un mod accesibil”.

  • Ordinul din ianuarie al ministrului avea drept scop ca mediul universitar „să adapteze permanent oferta educațională la cerințele pieței muncii, astfel încât rolul instituției de învățământ superior să fie unul integrat la nivel local, regional, național și internațional”.
Citește și:
Ministrul David despre „mica reformă” universitară: Până în iunie ar trebui ca misiunile universităților să fie clar asumate / „Nu vei primi finanțare mai mare, ci așteptarea este să folosești finanțarea în concordanță cu misiunea pe care ți-ai asumat-o”
OFICIAL Fiecare universitate, prin Carta universitară, trebuie să-și stabilească misiunea proprie, cu scopul apropierii de piața muncii și cu impact asupra evaluărilor: universități de educație, de educație și cercetare sau de educație și cercetare avansată / Cele care au deja prevăzută o misiune o pot schimba până la 1 iunie – Ordin
UPDATE Raportul QX de diagnostic pentru educația și cercetarea din România – prezentat luni de ministrul Daniel David: Miză majoră – construirea societății bazate pe cunoaștere, am simțit pe pielea noastră ce înseamnă lipsa acesteia / Reforme propuse pentru Titularizare, statutul profesorului, evaluarea elevilor, olimpiade, cercetare

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.