Mirela Vaida a scos la iveală detalii neștiute despre copilăria ei. Deși este foarte discretă când vine vorba de viața personală, prezentatoarea TV nu a ezitat să vorbească despre educația primită de la părinții săi.
Mirela Vaida se numără printre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare de televiziune. Vedeta apare des pe micile ecrane ale publicului, însă preferă să își țin viața privată departe de ochii curioșilor.
Citește și: Cum pregătește Mirela Vaida cozonacul de Paște. Rețeta pe care prezentatoarea TV a învățat-o de la mama ei
Pentru că este o persoană rezervată, puțini sunt cei care știu că Mirela Vaida a primit o „educație spartană” de la părinții săi. Prezentatoarea TV a dezbătut acest subiect sensibil în cadrul unui interviu, unde a scos la iveală detalii neștiute de fanii săi.
Mirela Vaida, despre copilărie și educația primită de la părinți
Vedeta a povestit faptul că a avut o copilărie frumoasă, însă s-a confruntat cu autoritatea părinților. Aceasta a fost nevoită să urmeze cu strictețe regulile impuse de tatăl, care este militar, și de mama ei, care este profesoară.
„Am primit o educație spartană, tata, militar și mama, învățătoare. Tata astăzi este pensionat din armată, iar mama este încă învățător activ. E, cred, ultima serie a ei la Iași, unde eu și fratele am terminat școala generală.
Deci nu puteai să miști un deget, să faci și tu o năzbâtie conform copilăriei și vârstei, că în cancelarie se întâlneau doamnele. Bineînțeles că tu nu erai niciodată elevul mamei tale, că nu era deontologic, și atunci tot ce se întâmpla în clasă se pâra la cancelarie. Nu scăpam nici eu, nici fratemiu de nicio pedeapsă, de notă mică, de purtare necivilizată, de copilărie, de „băiețisme”. Am avut o educație spartană și eu, și frate-miu, datorită mamei mele, care a fost extrem de dură și de mână de fier. Și a tatălui meu, care a fost militar și care e militar. Când ne întreba, nu zicea: „Mirela, vino, te rog, iubita tatălui, până aici”. Spunea: „Fuga, marș, pas alergător!”. Și așa am crescut, nu cred că e bine. Adică, astăzi, când mă uit la copiii mei, eu nu mai pot să-i cresc așa.”, a dezvăluit Mirela Vaida, conform viva.ro.
„N-aveau copiii de vârsta mea foarte multe libertăți. Libertatea noastră era să fim pe ulița satului, prin grădinile oamenilor, să furăm ce puteam fura. Mâncam ce găseam la pământ, în grădină, prin copaci, dar eu nu pot să fiu așa cu copiii mei, pentru că sunt alte generații, copiii sunt altfel educați astăzi. Eu îmi doresc pentru ei o încredere mult mai mare decât am avut noi, pentru că la noi lucrurile erau foarte simple pe vremea aceea. Educația se făcea de multe ori și cu varga, și cu nuiaua, și cu cureaua, și cu lucruri care astăzi nu mai sunt nici legal, nici moral acceptate. Sunt o mamă, din păcate, mult prea permisivă față de cât mi-aș fi dorit să fiu. Probabil că vin cu niște reminiscențe din copilăria mea și îmi doresc ca ai mei copii să nu trăiască toate rigorile și toate limitele pe care noi, generația noastră, cu cheia de gât, le-am trăit.”, a mai adăugat prezentatoarea TV despre educații copiilor săi, potrivit sursei citate mai sus.
Cum a aflat Roxana Nemeș că este gravidă. Cum a reacționat soțul ei când i-a dat vestea…