O nouă scoală modernă va fi construită pentru copii de la Centrul pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu din Timișoara.
Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor.
“Am făcut un pas decisiv pentru viitorul copiilor cu cerințe educaționale speciale din județul nostru! Am semnat contractul pentru construirea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”. La finalul lui vom avea o școală modernă și adaptată nevoilor fiecărui copil. Construcția va dura 20 de luni, iar la final vom avea un loc unde copiii pot crește, învăța și visa. Suntem mândri să investim în educație, pentru că fiecare copil merită cele mai bune condiții pentru a reuși“, a declarat vicepreședintele PSD al CJ Timiș, Alexandru Iovescu.
Noua școală va avea o suprafață de 4.977 de metri pătrați, un consum de energie redus și respect pentru mediu, cu creșterea cu peste 50% a capacității de școlarizare pentru elevii cu CES, săli pentru clasele pregătitoare ale școlii, grădiniță, o sală de gimnastică medical și sală de mese.
Valoarea proiectului este de 52.3 milioane de lei, iar finanțarea va fi asigurată cu bani de la PNRR și din bugetul local.
Firma câștigătoare a licitației este SC Rap Development SRL.