F. T.
La sfârșitul săptămânii trecute, Centrul Regional Ploiești al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane a derulat, la „Școala Gimnazială „Rareș Vodă” din municipiu, două acțiuni ce au avut drept scop creșterea siguranței și informării cu privire la riscurile de manipulare – atât în mediul online, cât și în viața reală – a elevilor. În acest context, potrivit subcomisar Georgiana Dragomir, coordonator al centrului ploieștean, la activitățile desfășurate au participat, alături de elevi, și cadre didactice ale instituției de învățământ, accentul fiind pus pe o sesiune interactivă, în care principalele teme abordate au fost „unde trebuie apelat atunci când cineva se simite în pericol”, „care sunt regulile de bază pentru siguranța personală la școală, în comunitate sau acasă” etc. De asemenea, tot la Școala Gimnazială „Rareș Vodă” din Ploiești a mai avut loc și expunerea cu tema „De la dependent la independent”, ce a avut drept obiectiv atenționarea persoanelor vulnerabile vizavi de riscul de a deveni victime alte traficanților de persoane, fiind totodată reiterat faptul că nicio persoană nu este singură, comunitatea școlară și, nu în ultimul rând, educația și solidaritatea reprezentând „plasa de siguranță” pentru potențialele victime.
Post Views: 50
