Anul trecut, când s-a întors din Marea Britanie împreună cu familia, Oana Fișer se aștepta ca, înainte de înscrierea la o școală de stat din București, copiii ei, Aron, acum în vârstă de 12 ani, și Ava, de 8 ani, să fie evaluați. Cei doi vorbesc româna, dar nu știu să scrie și să citească la nivelul copiilor care învață în România. La școală, când s-a prezentat cu dosarele copiilor, mama a fost întrebată direct, fără nicio evaluare: «În ce clasă vreți să vi-i băgăm?». Povestea familiei sale este una dintre poveștile copiilor școlarizați în străinătate care revin în România vorbind limba română, dar fără să fi învățat vreodată să scrie, să citească și să înțeleagă cerințele școlare în această limbă. Unul dintre puținele studii românești dedicate fenomenului arată că 64% dintre elevi au perceput începerea școlii în România ca pe o experiență neplăcută, cea mai mare dificultate fiind folosirea limbii române oral și în scris. Aron, care făcuse întreaga școală primară în sistemul britanic, a intrat direct în clasa a V-a. Ava a fost repartizată în clasa întâi. Dacă pentru fetiță acomodarea a fost mai blândă, pentru Aron au început greutățile. Câteva săptămâni mai târziu, avea un 2 la română și un 3 la istorie, iar unii profesori nici măcar nu știau că era primul lui an într-o școală românească. Adaptarea nu a fost doar școlară: ambii copii au fost surprinși de felul în care unii profesori le vorbeau elevilor.
Familia Fișer se stabilise în 2016 în zona Bournemouth, Christchurch, un orășel de pe coasta de sud a Marii Britanii, pe când Aron avea doar doi ani și un pic. A început creșa fără să știe engleză, apoi a parcurs întreaga școală primară în sistemul britanic. Ava a mers, la rândul ei, la grădiniță și la școală acolo, până în anul al doilea. Pentru că în ultimii ani, Oana și soțul ei nu s-au mai simțit în siguranță acolo, au început să se gândească la întoarcerea în România. Atacurile cu cuțite, inclusiv în școlile secundare unde urma să meargă Aron, au cântărit în decizia revenirii în țară. „Nu mai era siguranța de pe străzi. Nu mai era siguranță din niciun punct de vedere, nici materială. Se schimbase totul”, povestește Oana pentru Totul Despre Mame. Întoarcerea în Bucucrești nu a adus familiei o situație financiară mai bună. Soțul Oanei s-a angajat pe un salariu mult mai mic, iar ea încă își caută un loc de muncă. „Nu ne-am întors pentru că ne-a fost dor, ne-am întors pentru siguranță, în primul rând a copiilor”, spune Oana.
„Noi știam la ce să ne așteptăm, dar ei nu”. Doi ani de pregătiri pentru întoarcere
Hotărârea nu a fost luată de pe o zi pe alta. Părinții au început să pregătească revenirea cu aproape doi ani înainte și au vorbit în repetate rânduri cu Aron și Ava despre schimbările care îi așteptau. Pentru copii, România era țara în care se născuseră și în care veneau în vacanțe, dar nu știau nimic despre sistemul școlar. „I-am pregătit psihic din toate punctele de vedere. Noi știam la ce să ne așteptăm, dar ei nu. Le-am explicat că școala în România nu este atât de simplă ca în Anglia, unde temele însemnau o jumătate de oră pe zi, maximum”.
Oana știa ce documente sunt necesare pentru înscrierea copiilor la școala din România și din experiența surorii sale, care revenise în țară cu un an mai devreme. A pregătit situațiile școlare ale copiilor, traduse de un traducător autorizat, și certificatele lor de naștere. Ajunsă la școala din cartier, s-a lovit de prima surpriză. Deși se aștepta ca Aron să treacă printr-o evaluare formală a competențelor lingvistice de scriere și citire în limba română, personalul de la secretariat i-a transmis că nu este nevoie de niciun test. „I-am întrebat dacă nu ar fi normal că dea un examen din care să rezulte clar nivelul lui, însă mi s-a răspuns că nu este nevoie de niciun test și că asta nu avea să fie nicio problemă”.
Mai mult, încercarea de a-i înscrie pe copii la o clasă cu profil de engleză avansată, având în vedere că ambii vorbeau engleza perfect, a fost respinsă pe motiv că nu dețineau certificat Cambridge. „Le-am spus: «Copiii aceștia vorbesc engleza nativ! Ce Cambridge?!». Mi s-a răspuns că au nevoie de certificat și că trebuiau să-l aibă deja. Am zis că nu este nicio problemă, să-i pună unde consideră”. Ava , care avea anul trecut șapte ani, a fost repartizată în clasa I, iar Aron, în vârstă de 11 ani, în clasa a V-a. Pentru fată, adaptarea a fost mai ușoară. Învățătoarea a înțeles situația și a asigurat-o pe Oana că va ajuta copilul să recupereze. Problemele au apărut în cazul lui Aron, care intrase direct în gimnaziu.
„Păi și atunci ce caută în clasa asta?”
Sistemul britanic pe care copiii îl cunoșteau era axat pe învățare prin joacă, fără stres și cu un volum redus de teme, de maximum jumătate de oră pe zi. În România, Aron s-a izbit direct de o programă încărcată și de o barieră lingvistică nevăzută. Prima notă la limba română a fost 2. Când a încercat să înțeleagă de ce, Oana a aflat că profesoara nu știa că băiatul nu mai învățase niciodată într-o școală din România. „Am mers la școală și am întrebat profesoara de ce a primit copilul această notă. Mi-a răspuns simplu: pentru că nu știe să scrie. Când i-am explicat că Aron n-a făcut nici măcar o zi de școală în România, a fost uimită și m-a întrebat «Păi, și ce caută în clasa asta? Nu era mai bine pentru el la engleză?» Nu știa că s-a întors din Anglia. Nu vorbiseră profesorii între ei. I-am spus doar că nu eu hotărâsem în ce clasă să intre”, povestește mama.
„Mami, la test nu înțeleg enunțul”. Bariera nevăzută a limbii române
Aron poate purta o conversație în limba română, dar are probleme în a înțelege vocabularul din manuale și de la teste. „M-a întrebat odată, în timp ce făceam temele împreună «Mami, ce înseamnă primar?». Ei știu limba și o înțeleg, dar sunt cuvinte pe care nu le folosim în casă, în limbajul de zi cu zi. Nu vorbim în casă în fiecare zi despre primari, ca să aibă de unde să știe ce e acela un primar”, spune mama. Aceeași dificultate a apărut la o lucrare de istorie, în primele săptămâni de școală. Băiatul nu a înțeles una dintre cerințe și a cerut explicații profesoarei. „I s-a spus: «Ar trebui să citești enunțul de mai multe ori». Atât. Cu siguranță că l-a citit de mai multe ori, dar sunt convinsă că tot nu l-a înțeles”, povestește Oana. La acel test, copilul a primit nota 3, motiv pentru care Oana a mers din nou la școală ca să explice situația. Dar nota a rămas în catalog.
La matematică, profesoara, care este și diriginta clasei, a ales o altă abordare. I-a permis lui Aron să folosească metodele de rezolvare învățate în Marea Britanie: „Mi-a spus că preferă logica lui și că, atât timp cât ajunge la același rezultat, îl lasă să o pună în aplicare”. Băiatul însă e cel care explică cel mai bine situația frustrantă în care se află: „La un test scris îmi este foarte greu pentru că nu înțeleg enunțul. Dar dacă ies la tablă, sunt întrebat și mi se explică exercițiul, îl pot face”.
Dificultățile lui Aaron se regăsesc și în cercetările despre copiii reveniți în țară
Situația familiei Fișer face parte dintr-un fenomen mai amplu: în ultimii ani revin în țară din ce în ce mai multe familii cu copii care au început școala într-un alt sistem de învățământ. În 2024, 9.700 de elevi veniți din diaspora au fost înscriși la cursuri în România, potrivit datelor prezentate de Știrile Pro TV. Aceeași sursă relata, pe baza datelor Ministerului Educației, că aproape 20.000 de copii reveniți din străinătate se înscriseseră în școlile de stat în 2022-2024.
Întoarcerea îi obligă pe acești elevi să se adapteze simultan unei alte programe, limbii române scrise și unui mod diferit de predare și de relaționare la școală. Dificultățile întâmpinate de Aaron se regăsesc și într-un studiu despre integrarea școlară a copiilor români reveniți din străinătate, realizat de Horațiu Catalano, cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai. Cercetarea a cuprins 90 de elevi cu vârste între 7 și 11 ani, părinții lor și profesorii de la clasă.
Pentru 64% dintre copiii chestionați, începerea școlii în România fusese o experiență neplăcută. Cea mai mare dificultate indicată de elevi era folosirea limbii române oral și în scris, în special gramatica. Profesorii au semnalat probleme de înțelegere a mesajelor, de citire și scriere, dar și diferențe între metodele de rezolvare a exercițiilor de matematică. Studiul consemnează atât situații în care copiii au fost ajutați prin activități individuale și suplimentare, cât și cazuri în care familiile au apelat la meditații. Cercetarea mai arată că trecerea de la o programă și de la un mod de predare la altele poate îngreuna adaptarea. Unii copii au relatat și atitudini negative din partea colegilor, iar 98% dintre profesorii chestionați au considerat util un program special de intervenție pentru elevii reveniți din străinătate.
Ce spune legea. Cum trebuie să decurgă integrarea acestor copii în sistemul românesc
Potrivit regulamentului-cadru de organizare și funcționare a școlilor, copilul care a studiat în altă țară participă mai întâi la cursuri ca audient, până la echivalarea studiilor. Asta înseamnă că merge la ore alături de ceilalți copii, este evaluat și i se înregistrează prezența, dar încă nu este înscris definitiv în catalogul clasei. Notele și absențele sale sunt consemnate temporar într-un catalog provizoriu. După ce inspectoratul emite atestatul de echivalare, acestea sunt transferate în catalogul clasei.
Conform articolului 125, clasa în care copilul participă la cursuri în această perioadă este stabilită prin decizia directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație și a raportului întocmit de o comisie. Din aceasta trebuie să facă parte profesori care predau la nivelul pentru care se solicită înscrierea, directorul sau directorul adjunct și un psiholog ori un consilier școlar. Comisia ține cont de vârsta și dezvoltarea psihocomportamentală a copilului, de recomandarea părintelui, de rezultatul unei evaluări orale sumare și de perspectivele sale de evoluție școlară. Numai dacă nu este de acord cu recomandarea comisiei, părintele poate opta pentru altă clasă, asumându-și alegerea prin semnătură. În paralel, trebuie echivalate studiile făcute în străinătate. Dosarul poate fi depus direct la Inspectoratul Școlar al Municipiului București sau la școala la care copilul participă ca audient.
Potrivit metodologiei aprobate prin Ordinul nr. 7.303/2024, inspectoratul analizează actele și identifică clasele absolvite în străinătate, luând în considerare nivelul și durata studiilor, rezultatele învățării și competențele dobândite. Echivalarea se realizează la nivelul ultimei clase absolvite. Un dosar complet trebuie soluționat în 30 de zile calendaristice de la depunerea la inspectorat. Atestatul de echivalare poate fi eliberat școlii, părintelui, titularului sau reprezentantului legal. În cel mult 15 zile de la primirea documentului, școala înscrie copilul în catalogul clasei și transferă notele și absențele consemnate în perioada în care acesta a fost audient.
Aceasta este procedura oficială. Oana spune că Aron și Ava nu au fost chemați la o evaluare orală și că ea nu a discutat cu o asemenea comisie înainte de repartizarea lor. Faptul că profesoara de română a aflat abia după ce i-a dat nota 2 că Aron nu mai învățase într-o școală din România arată că informațiile esențiale despre parcursul copilului nu ajunseseră la profesori. „Nu i-a evaluat nimeni, nu mi s-a spus că sunt audienți și nu am știut că ar fi trebuit să existe un catalog provizoriu. Am dus actele la școală, am fost întrebată în ce clase vreau să intre și apoi copiii au început școala”, spune mama.
Grupele de acomodare. „Am înțeles că există, dar doar pe hârtie”
Pentru copiii aflați în situația lui Aron, regulamentul prevede o formă specială de sprijin: grupele de acomodare. La acestea pot participa, la cererea familiei, elevii care nu au fost înscriși în sistemul românesc în ultimii doi ani. Cursurile urmăresc dezvoltarea cunoștințelor de limba română, recuperarea decalajelor și integrarea mai ușoară în școală și cuprind și noțiuni de istorie, cultură și civilizație românească. Grupele nu se formează automat, iar înscrierea copilului la școală nu duce, de la sine, la includerea sa într-un asemenea program. Părintele trebuie să depună o cerere la inspectoratul școlar, inclusiv prin e-mail. Regulamentul prevede însă că școala trebuie să informeze familia despre existența grupelor de acomodare chiar în momentul înscrierii copilului în sistemul românesc. Inspectoratul este obligat să pună la dispoziția părinților un model de cerere și stabilește, în funcție de solicitările primite și de resursele disponibile, unitatea de învățământ în care se desfășoară cursurile.
Copiii sunt împărțiți în trei categorii de vârstă: 6–10 ani, 11–14 ani și 15–18 ani. La constituirea grupelor se ține cont și de nivelul inițial de cunoaștere a limbii, culturii și civilizației românești. O grupă are, de regulă, între 8 și 14 elevi, dar în situații justificate pot fi aprobate și grupe cu mai puțini participanți.
Responsabilitatea inspectoratului nu se limitează la primirea cererilor. Conform anexei nr. 3 a regulamentului, inspectoratul trebuie să numească un inspector responsabil cu organizarea grupelor, să creeze o bază de date cu elevii și grupele constituite și să monitorizeze și să consilieze profesorii care susțin cursurile. De asemenea, trebuie să raporteze periodic Ministerului Educației, prin SIIIR, numărul beneficiarilor și al grupelor formate.
În cazul lui Aron, un asemenea program ar fi putut răspunde tocmai dificultății descrise de mama sa: distanța dintre româna vorbită în familie și vocabularul întâlnit în manuale, teste și cerințe. Atât Aron, cât și Ava îndeplineau criteriul prevăzut de regulament. Oana spune însă că, la înscriere, nimeni nu i-a vorbit despre această posibilitate: „Am înțeles că există, dar doar pe hârtie. Nu sunt singura mamă întoarsă și am întrebat în stânga și în dreapta. Mi-aș fi dorit o comunitate pentru copiii aceștia, măcar să ajungă să se cunoască și să vorbească între ei despre ce se întâmplă la școală”.
„Mi-a zis că profesoara i-a făcut proști”. Șocul întâlnirii cu școala românească
În Marea Britanie, Aron și Ava avuseseră profesori stricți și erau obișnuiți să respecte regulile din clasă. Ceea ce i-a surprins în România nu a fost severitatea, ci felul în care unii adulți le vorbesc elevilor. „Fiul meu mi-a zis că o profesoară i-a făcut proști. Ei în Anglia n-au auzit așa ceva deloc”, povestește Oana. Din relatările copiilor, mama a simțit că tensiunile profesorilor ajung uneori direct asupra clasei: „Probabil frustrările de acasă și le varsă pe ei, iar ei văd treaba asta. Nu există respect profesor-copil și nici copil-profesor”.
Oana îl învățase pe Aron să nu treacă mai departe dacă nu a înțeles ceva la clasă și să ceară explicații. La noua școală, întrebările l-au expus uneori ironiilor venite atât din partea colegilor, cât și a profesorilor. „I s-a spus: «Trebuia să auzi mai bine. Nu este problema mea dacă nu ai înțeles»”. Până și felul în care Aron i s-a adresat unei profesoare a produs un conflict cultural pe care nimeni nu i-l explicase înainte. Băiatul a folosit adresarea directă cu care era obișnuit din școala britanică, iar profesoara a considerat că fusese lipsit de respect. „A fost deranjată o profesoară că și-a permis să o tutuiască. Dar copiii nu erau obișnuiți cu «dumneavoastră». În Anglia nu se vorbește așa, cu pronume de politețe”, spune Oana.
Nici apropierea de colegi nu a venit ușor. „Nu reușesc să se atașeze nici de copii. Fiul meu s-a atașat de copiii care, la fel ca el, s-au întors din străinătate”. În afara școlii, copiii se bucură de viața din România, de vreme și de prietenii cu care se pot întâlni. Atitudinea lor se schimbă însă când vine momentul să plece la cursuri. Când compară cele două sisteme, Aron și Ava vorbesc mai ales despre felul în care se învăța și despre volumul temelor: „Acolo se învață în joacă, fără stres și frustrare, nu doar prin teme. Aici sunt multe teme, foarte multe. I-au exasperat cu temele”.
„Sunt foarte mândră de tine!”. Cum au încheiat copiii primul an de școală
În ciuda absenței sprijinului instituțional, efortul depus de părinți acasă a dat roade. Ava a terminat clasa I cu calificativul „Foarte Bine” pe linie, beneficiind și de sprijinul unei învățătoare excepționale care i-a înțeles situația: „Mi-a spus: «Doamnă, stați liniștită. Am în clasă copii născuți și crescuți în România care nu vorbesc atât de bine cum vorbește ea»”. Aron a reușit să încheie clasa a V-a cu media generală 8,20, exclusiv prin forțele proprii și prin studiul acasă cu părinții, fără nicio oră de meditație. „I-am și spus: «Mamă, să știi că sunt foarte mândră de tine!». Am vrut să-i văd nivelul, singur, fără ajutor, într-o țară aproape străină pentru el, cel puțin din punctul de vedere al sistemului de învățământ”.
La un an de la întoarcerea în România, Aron și Ava nu-și doresc să plece înapoi, în țara în care au crescut. Spun că le place vremea din România și faptul că au copii cu care să se joace. Școala rămâne partea pe care o acceptă cel mai greu. „Când îi întrebi de școală, se transformă amândoi: «Da, mergem, dar vrem acasă mai repede»”, spune Oana. Pentru ea, principala ruptură nu s-a produs între copii și România, ci între copii și o parte dintre adulții pe care i-au întâlnit la școală. „Nu știu dacă problema au fost neapărat colegii, cât profesorii, pentru că n-au știut să-i apropie. Asta am observat”, spune ea.