Ultima etapă a Evaluării Naționale 2026 are loc vineri, 26 iunie, când absolvenții de gimnaziu care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale susțin examenul la limba și literatura maternă. Odată cu această probă, sesiunea din acest an se încheie pentru toți candidații, urmând perioada de evaluare a lucrărilor și publicarea rezultatelor.
Cum se desfășoară proba la limba maternă
Examenul la limba și literatura maternă este destinat elevilor care au parcurs studiile gimnaziale în limbile minorităților naționale. Testarea are o structură similară celei susținute la limba română și urmărește verificarea competențelor de înțelegere a textului, interpretare și exprimare scrisă.
Candidații primesc subiecte elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, adaptate specificului fiecărei limbi materne. Timpul de lucru este de două ore, calculat din momentul distribuirii variantelor de examen.
Accesul în sălile de clasă este permis până la ora 8:30, iar rezolvarea cerințelor începe la ora 9:00. La fel ca în cazul celorlalte discipline din cadrul Evaluării Naționale, pentru corectare, lucrările sunt scanate și transmise în format digital către profesorii evaluatori.
Citește și: Ce se întâmplă după Evaluarea Națională 2026: Există sau nu o notă minimă pentru repartizarea la liceu?
Se încheie Evaluarea Națională 2026
Proba la limba maternă marchează finalul examenului național susținut de absolvenții clasei a VIII-a. În zilele precedente, elevii au participat la testările scrise la limba și literatura română și matematică, discipline obligatorii pentru toți candidații.
Primele rezultate ale Evaluării Naționale 2026 vor fi publicate pe 1 iulie, până la ora 12:00, în format anonimizat, atât în centrele de examen, cât și online, pe baza codurilor individuale primite de candidați.
După afișarea notelor, elevii vor putea solicita consultarea lucrărilor și vor avea posibilitatea să depună contestații în intervalul 14:00-18:00. Procedura va continua și în zilele de 2 și 3 iulie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Contestațiile vor fi soluționate în perioada 4-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 8 iulie 2026. Notele rămase definitive după această etapă vor fi folosite la admiterea în învățământul liceal.
Citește și: Cum se calculează media de admitere la liceu după Evaluarea Națională 2026
Editor : C.S.
