Se mai încheie un nou an școlar. Sindicatele din învățământ anunță un nou val de proteste. În timp ce profesorii își caută portavocile ca să li se audă cererile mai bine, fiică-mea și colegii ei aleargă prin școală după profesorul de istorie să le pună note, pentru că până acum nu prea a dat pe la clasă. Profesorul, nu copilul. Până mai ieri, fata mea avea o singură notă din cele cinci necesare, pusă în luna ianuarie. În timp ce se caută autocare pentru ca Piața Victoriei să fie plină de cadre didactice, din toată țara fiul meu îmi spune că azi, la ora de mate, în ultimele 15 minute, profesoara i-a trimis afară, să joace fotbal. Pentru că ea avea treabă. În timp ce profesorii își pregătesc pancardele pentru protest, prietena mea, mama a doi copii gemeni în clasa a IV-a, îmi povestește că săptămâna aceasta băieții nu au mers deloc la școală: luni pentru că a fost liber de 1 iunie, marți pentru că învățătoarea le-a spus să se pregătească de banchet, miercuri pentru că i-a considerat epuizați după banchet, joi nu se știe de ce, vineri pentru că e liber de Ziua Învățătorului.
Știu că unor profesori le-au scăzut veniturile și e dreptul lor să protesteze. Știu și că există multe cadre didactice implicate și chiar am avut norocul să cunosc astfel de oameni. Știu că există școli unde profesorii sunt dedicați, implicați, și își fac treaba excelent. Dar să nu ne ferim să recunoaștem că există și foarte mulți dascăli care și-au ales această carieră fără pic de chemare și care aplică cu succes (pentru ei) sloganul „timpul trece, leafa merge”. Am crezut, mult timp, că eu și copiii mei suntem ghinioniști la acest capitol. Doar că, din păcate, apar tot mai mulți părinți care se plâng de situațiile de la ei din școli. Un părinte se întreabă, pe un grup Facebook dedicat părinților de elevi, dacă și în alte licee profesorii lipsesc la fel de mult ca în școala copilului lui. ”Este îngrijorător cât de mult lipsesc profesorii de la ore la nivel de liceu. Oare ce s-ar putea face în acest caz? Copiii pierd ore aiurea, pierd materie iar noi, părinții, suntem nevoiți sa le punem meditatori încă din clasa a 9 a. Apoi, la bacalaureat culegem roadele. Unde ne putem adresa? Vorbesc de un liceu din primele 10 din București. Sunt zile în care se fac doar 2-3 ore din cele 6 din orar.” Peste 100 de persoane au confirmat la acea postare că și în școlile copiilor lor se întâmplă același lucru, indiferent că vorbim despre mediul urban sau rural, de liceu de top sau de cele de la coada listei.
Cu frică spre clasa a XII-a
Se termină un nou școlar și nu privesc cu speranță spre anii ce vin. Pentru copilul meu cel mare urmează clasa a XII-a. Un an greu, important, cu foarte multă presiune. Ar fi putut fi altfel, dar, din păcate, cei care puteau schimba ceva au fost ”ocupați”. De exemplu, doamna de română nu a lucrat vreodată în cei trei ani de liceu vreun model de subiect de bacalaureat. Nu le-a explicat vreodată cum ar trebui să abordeze subiectele, nu i-a ghidat către resurse de studiu. Când a venit la ore, le-a dat teme, teste și note fără să le spună cum ar putea să își îmbunătățească eseurile sau să progreseze academic.
Din acest motiv, va trebui să plătesc pe cineva să facă ceea ce trebuia să facă doamna profesoară care deja primește salariu pentru a-i pregăti pe elevi. Eu voi scoate în jur de 150-200 lei/ședință de meditații. Presupunând că va merge o dată la două săptămâni, rezultă aproximativ 14 ședințe, ceea ce înseamnă, în cel mai bun caz, 2100 lei, în cel mai rău 2800. Aș putea să mă mint frumos și să spun că fiica mea poate să învețe și ea singură. Doar că atunci când nu te-a ghidat nimeni, iar corectarea la examen se face după un anumit barem destul de strict, nu pare un plan bun, mai ales că își dorește să ia o notă bună.
Meditații, meditații, meditații
Situația este similară și la istorie, unde nu doar că profesorul nu prea a venit pe la ore, dar nu le-a predat nimic. Singura oră serioasă pe care au făcut-o a fost când a avut inspecție. Dar cum asta se întâmplă o singură dată pe an, restul lecțiilor au rămas nepredate. Despre lucrat subiecte pentru BAC nici nu se pune problema. Așa că, vom apela la un alt profesor, ceea ce înseamnă alte 2-3000 de lei.
La aceste sume se mai adaugă și meditații pentru admiterea la facultate, pentru că are examene și probe care nu se studiază în liceu. Pentru una dintre ele, costul este de 800 lei/lunar, pentru cealaltă, aproximativ la fel. Pe lângă bani, toate aceste pregătiri costă și timp și stres. Partea cea mai greu de dus este că o mare parte dintre ele puteau fi evitate dacă la clasă orele se făceau așa cum trebuie.
Îmi aduc aminte că pentru bacalaureat eu nu am fost nevoită să fac nicio meditație și, cel mai probabil, niciun copil din generația mea. Nu doar că am învățat tot ceea ce aveam nevoie în clasă, fără să fac un efort considerabil, dar am și luat note foarte mari. Nu am fost un elev eminent, mai degrabă unul de pluton. Dar când profesorul de la clasă vine la ore și își face treaba cu simț de răspundere, nu ai altă șansă decât să privești examenele ca pe ceva normal și rezultatul să fie unul mai mult decât onorabil.
Genul programului: frustrare și stres
Aproape 30 de ani mai târziu față de momentul în care am terminat eu liceul, mă gândesc cu groază la ceea ce vine pentru fiica mea odată cu clasa a XII-a. Mă gândesc cu milă (da, acesta este cuvântul) la faptul că va începe orele la 7.30 dimineața și unii dintre profesori nu vor veni la ore. Le vor spune elevilor, la fel ca până acum, că nu contează dacă vin, sau nu, datoria lor, a elevilor, e să stea în bancă și să aștepte.
Stresul legat de examene va fi amplificat de frustrarea legată de lipsa de respect din partea profesorilor. Parcă aud iar ”Mami, dar noi nu suntem imprimante să copiem din carte pagini întregi!”. Revăd furia din ochii ei când mi-a povestit cum profesoara de română a intrat în clasă aproape de ora 8 (cursurile încep la 7.30), le-a spus că se simte în depresie și s-a dus și a stat în mașină în fața liceului. Îmi aduc aminte cât de contrariată a fost când profesoara de engleză le-a scris pe grupul clasei să nu vină în anumite zile pentru că ea nu poate ajunge, iar apoi le-a pus tuturor absențe, pentru că ”este datoria copilului să vină”. Sau când profesorul de istorie nu a venit decât la finalul celei de-a doua ore dintr-o zi și pentru că ieșiseră toți copiii din clasă le-a pus absențe. Nu sunt cazuri izolate. Se întâmplă în fiecare zi, la mai multe materii. Este cu atât mai grav cu cât acestea sunt materiile profilului lor de studiu. Vorbim despre un liceu unde ultima medie de admitere la profilul la care este fiica mea a fost 9,22 în generația ei.
Greva predării
Dar profesorii se pregătesc de grevă. Este o meserie grea, nu neg. Mediul de lucru nu este întotdeauna cel mai plăcut, trebuie să interacționezi cu prea multe persoane din medii mult mai diverse, salariu nu este poate cel mai motivant. Și, totuși, atunci când au decis să urmeze această carieră știau aceste lucruri. Și, totuși, există prea puține solicitări pe care le au cu privire la elevi, la program, la lipsa spațiilor pentru școli, la calitatea manualelor, la schimbările aduse atât de des examenelor și la atât de multe probleme pe care le are învățământul românesc.
Înțeleg foarte bine că mulți dintre elevii de azi nu sunt un model de conduită. Știu și că o parte dintre părinți sunt neimplicați și consideră școala o piedică în calea unei vieți fericite. Înțeleg că și elevii chiulesc, că poate sunt dezinteresați de școală, dar, în mod cert, profesorii nu îi vor face să privească școala cu respect lipsind ei înșiși de la ore sau stând pe telefon în timpul lor.
Eu, ca părinte care a scos mii de euro din buzunar ca să acopăr golurile lăsate de școală nu am, de data aceasta, niciun fel de solidaritate cu profesorii. Eu vreau ca ei să vină la ore, să predea, să explice. Pentru că în timp ce cadrele didactice care ar fi trebuit să îmi pregătească copilul pentru examenul de bacalaureat lipsesc de la ore, eu va trebui, cel mai probabil să îmi mai iau un job part time ca să pot să plătesc meditațiile care să îi asigure un parcurs academic potrivit potențialului ei. Am mai făcut asta și în clasa a VIII-a, dar parcă am obosit. Poate că acesta este lucrul care mă apasă cel mai tare. Nu costul meditațiilor, nu orele petrecute pe drum între școală și pregătiri, nici măcar faptul că voi mai găsi o soluție financiară, așa cum am găsit și până acum. Ci sentimentul că școala, instituția în care ar trebui să avem încredere, nu mai reușește să își respecte partea ei de contract.
Poate că înainte de o nouă grevă, înainte de noi revendicări și noi liste de nemulțumiri, sistemul ar trebui să aibă curajul unei întrebări simple: ce le datorăm copiilor? Pentru că, dincolo de salarii, sporuri, reforme și promisiuni electorale, ei sunt motivul pentru care școala există. Dacă generații întregi ajung să creadă că succesul depinde exclusiv de meditații și de norocul de a nimeri câțiva profesori buni, atunci problema nu mai este a părinților, nici măcar a profesorilor. Este problema unei școli care riscă să își piardă tocmai sensul existenței sale.