Pentru a evita răspunsuri multiple la întrebările pe care am început să le primesc în legătură cu implicațiile noii legi a salarizării unitare pentru educație-cercetare, prin prisma declarațiilor și angajamentelor mele în acest sens din perioada când am ocupat poziția de ministru al educației și cercetării, prezint succint și explicit poziția mea, pentru mine corectă și sper că și clarificatoare pentru cititori.
După ce am preluat mandatul de ministru al educației și cercetării, de la sfârșitul anului 2024/începutul anului 2025 am susținut public și în discuțiile la nivel de guvern următoarele aspecte care țin de salarizarea din sistem:
(1) Salariul de start pentru profesorul debutant și asistentul universitar trebuie să aibă ca referință salariul mediu brut pe economie. Acest lucru a fost asumat de factorul politic în legislație (OUG 57/2023) după greva din 2023, pe care și eu ca rector al UBB am susținut-o. Salariul de bază trebuie să acopere activități mai bine definite și raportate la standarde de realizare (aici nu trebuie să reinventăm lucruri, acestea existând deja în repere OECD). Pornind de la salariile de bază astfel calculate, se pot face apoi diferențieri și în funcție de performanță – cu indicatori atât de incluziune și progres, cât și de excelență – prin diverse bonusuri/premii. Acest lucru este fundamental pentru statutul social al profesiei didactice și pentru a atrage și a menține oamenii de calitate în sistem.
(2) Salariul personalului de cercetare trebuie să fie egal pe nivelul funcției echivalente cu cel al personalului didactic universitar. Acest lucru este deja asumat în legislație (Legea 183/2024), deși aș fi preferat să se folosească și acolo mai degrabă „egal” decât „corelat”, pentru a exprima cât mai clar această echivalență. De asemenea, este un jalon PNRR, pe care, din poziția de rector al UBB – cea mai mare universitate de cercetare a țării -, l-am susținut atunci când a fost introdus.
Demersurile mele ca ministru au primit din partea Guvernului, în ansamblu, precum și a Ministerului Muncii, în mod specific, un răspuns afirmativ, care urma să se concretizeze la momentul elaborării legii salarizării unitare.
Măsurile fiscal-bugetare în educație-cercetare din a doua parte a anului 2025 nu au vizat modificarea acestor angajamente și am afirmat atunci acest lucru în mod explicit! Acestea au vizat doar stabilizarea financiară în situația de criză (1) pentru a putea încheia anul cu salarii/burse, (2) pentru a contribui la stabilitatea țării și evitarea intrării acesteia în „Junk”, lucru important în condițiile în care educația-cercetarea este cel mai mare sistem bugetar și (3) pentru a introduce o serie de măsuri structurale, care să elimine anomalii și să eficientizeze pe termen lung funcționarea sistemului. Așadar, ideea era ca profesorii să primească salarii motivante, nu să-și completeze salariile prin tot felul de anomalii care angajează mecanisme adiacente, ce pot afecta în timp calitatea actului educațional. Aceste anomalii au fost introduse în sistem tot de factorul politic, care, în loc să susțină mecanisme salariale normale și sănătoase, a oferit și a permis artificii cu risc educațional în timp.
- Spre exemplu, folosind plata cu ora ca un astfel de mecanism, am ajuns să fragmentăm clase/școli pentru a avea cât mai multe norme la plata cu ora. Am ajuns astfel să avem clase de a VIII-a cu 1-7 copii (cu mai mulți profesori decât copii) sau în loc sa avem o clasă de gimnaziu cu 28 de copii făceam două cu 14 copii (dublând normele de predare). Nu mai vorbesc de școli cu un număr extrem de mic de copii (uneori sub 10), dar cu aparatul didactic și administrativ asociat. Apoi, valoarea plății cu ora o calculam și distorsionat din punct de vedere economic-financiar, prin raportarea salariului doar la predare-evaluare (ex. 18 ore pe săptămână), nu la timpul total de lucru (ex. 40 de ore pe săptămână), timp care implică pe lângă predare-evaluare și pregătire și activități birocratic-administrative. Paradoxal, ca urmare a acestui calcul, deși era un câștig financiar punctual și imediat pentru plata cu ora, se ascundea faptul că plata corectă pentru o oră din cele 40 de ore pe săptămână era de fapt în mod normal nemotivantă, ca urmare a unui salariu necompetitiv. Dar mai grav, odată generate, normele la plata cu ora mențineau sistemul într-o rigiditate incompatibilă cu nevoia de dinamism și evoluție din lumea modernă, pentru că orice modificare a acestor norme, cauzată natural de unele variabilități din sistemul educațional, ca scăderea numărului de copii sau evoluțiile disciplinelor ca urmare a schimbărilor în societate, era văzută ca un pericol. Într-adevăr, deși contractul pentru plata cu ora este pe perioadă determinată, pe parcursul procesului educațional dintr-un an, așteptarea este ca acesta să rămână oarecum nemodificat și anii viitori, ceea ce introduce tensiuni în sistem (inclusiv în anunțarea la concurs a lor).
- Prin măsurile fiscal-bugetare din 2025, pentru a se evita disponibilizări de personal sau reducerea salariului, numărul normelor la plata cu ora a fost redus la jumătate. Reducerea normelor la plata cu ora a dus la creșterea normei didactice cu 2 ore pe săptămână (ajungându-se în jurul unei medii europene), ceea ce, așa cum a constatat și Curtea Constituțională, nu a modificat timpul de lucru de 40 de ore pe săptămână, ci doar a redefinit activitățile (didactice vs. pregătire vs. birocratic-administrative). Eu am propus la schimb mai puține activități birocratic-administrative sau chiar reducerea timpului de lucru pe săptămână pentru cei cu vechime de 25 de ani, dar nu s-a urmărit structurarea timpului de lucru după repere OECD care deja există în diverse țări pentru a implementa aceste modificări, iar posibilitatea reducerii timpului de lucru pentru profesorii cu vechime nu a fost utilizată de cadrele didactice.
- Apoi, am implementat mecanisme de degrevări de ore din norma didactică, prin vechime și funcții de conducere. Degrevarea înseamnă, simplu spus, că din timpul de lucru (aici didactic) faci mai puține ore, dar salariul rămâne același. Este nevoie de astfel de degrevări, pentru a onora vechimea și/sau munca administrativă, dar noi le-am exagerat. Spre exemplu, degrevările duc inevitabil la plata de două ori a aceleiași ore (cineva trebuie să acopere ora degrevată), dar noi am ajuns să avem acest mecanism de plată dublă și la aceeași persoană. În plus, în legea 198/2023 degrevările erau gândite chiar după 15 ani de vechime (înainte erau după 25 de ani), adică tocmai când copiii ar fi beneficiat major de experiența didactică a unui profesor cu vârsta de aproximativ 40 de ani (deși încă există reglementarea, s-a prorogat deocamdată implementarea acesteia). Așa cum am spus, am inclus în lege degrevări posibile din timpul de lucru, nu din norma didactică, dar nu au fost folosite.
Profesorii nu au nevoie de astfel de anomalii, ci de salarii motivante! Corectarea făcută anomaliilor trebuie însoțită acum de întărirea mecanismelor sănătoase. Acum este momentul ca sistemul să refuze definitiv întoarcerea la anomalii și să solicite un tratament normal și demn. Salarizarea adecvată va avea apoi impact și asupra creșterii valorii plății cu ora – lucru important, în general, dar mai ales pentru cei care au doar plata cu ora -, care trebuie însă să rămână un mecanism educațional modificabil de la an la an (în funcție de nevoile și situația sistemului) și un mecanism de excepție în comparație cu titularizarea/suplinirea, nu un mecanism anormal și mascat de creștere a veniturilor. Tot în acest context, în reforma concursurilor pentru directori și inspectori, trebuie regândite adecvat și degrevările în relație cu salarizarea funcțiilor de conducere și cu presiunea de timp și responsabilitățile aduse de acestea (așa cum am anunțat când eram ministru și pregăteam aceste reforme). În fine, așa cum am spus, pornind de la acest nivel de bază, la rândul lui definit prin activități clare și standarde de realizare a lor, se pot face apoi și diferențieri și în funcție de performanță – cu indicatori atât de incluziune, cât și de progres si excelență – prin bunosuri/premii.
Mă aștept la onorarea acestor promisiuni făcute nu doar mie ca ministru, ci sistemului de educație-cercetare, chiar dacă implementarea lor se va face probabil gradual, în funcție de situația fiscal-bugetară a țării (ca în celelalte sisteme bugetare). În varianta legii salarizării unitare care circulă în spațiul public nu se vede această onorare, dar am înțeles că această variantă nu este asumată de Ministerul Muncii, iar premierul a spus că nu există încă o variantă finală agreată pentru a fi pusă în dezbatere.