Câmpeanu, despre învățământul dual: Capacitatea administrativă a universităților, puțin mai joasă decât obiectivele fixate
                                                                                            
Președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, a declarat, sâmbătă, că la nivelul învățământului universitar este funcțional în prezent doar un singur campus de învățământ dual din cele 29 propuse în urmă cu cinci ani, când era ministru al Educației.
‘Învățământul dual este o componentă foarte importantă. În anul 2020 eu, în calitate de ministru (al Educației – n.r.), am introdus învățământul dual ca prioritate. S-au semnat 29 de contracte pentru realizarea unor campusuri de învățământ dual. Din păcate, capacitatea administrativă a universităților noastre s-a dovedit a fi puțin mai joasă decât obiectivele ambițioase pe care le-am fixat. În prezent este funcțional doar unul singur funcțional. În (…) câteva luni, îmi place să cred, vom avea șapte sau opt campusuri de învățământ dual funcțional’, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu.
Fostul ministru al Educației a explicat că învățământul dual presupune o combinație între teorie și practică și o colaborare strânsă între universități și mediul economic, cu scopul de forma resursă umană calificată care să răspundă atât cerințelor angajatorilor, cât și aspirațiilor profesionale ale tinerilor.
‘Învățământul dual se realizează jumătate teorie, jumate practică. Se realizează printr-o legătură mult mai clară și permanentă între mediul universitar și mediul economic, între angajat și universități’, a explicat Sorin Câmpeanu.
Potrivit acestuia, pentru a transpune acest deziderat în realitate este necesară o mai bună organizare.
‘Resurse există, voință există, dar trebuie o coordonare mai eficientă’, a subliniat Sorin Câmpeanu. AGERPRES/(A – redactor: Daniela Malache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
Afisari: 174
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
        exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
        dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
        modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
        în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
        ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].
    
