Proiect naţional pentru combaterea analfabetismului funcţional: 37.000 de profesori şi 15.000 de elevi implicaţi – 18.09.2025

17 septembrie 2025

Ministerul Educaţiei a lansat proiectul „Mecanism de intervenţie pentru alfabetizare funcţională în învăţământul preuniversitar (MIAF)”, cofinanţat prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027. Beneficiari direcţi sunt elevi şi cadre didactice. Proiectul vizează două categorii principale de beneficiari: minimum 15.000 de elevi din 176 de şcoli primare şi gimnaziale selectate la nivel naţional; minimum 37.500 de cadre didactice – profesori, directori şi inspectori – care vor participa la programe de dezvoltare a competenţelor profesionale legate de alfabetizarea funcţională.

Intervenţii integrate pentru alfabetizare

MIAF urmăreşte elaborarea unui cadru de evaluare a nivelului de alfabetizare funcţională (standarde, seturi de itemi, teste), dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice şi implementarea unui mecanism-pilot pentru elevi. Scopul final este extinderea programului la nivel naţional.

Domenii vizate

Elevii vor fi sprijiniţi să-şi dezvolte competenţele funcţionale în: lectură, matematică, ştiinţe, educaţie civică, educaţie digitală. Proiectul se va derula timp de 48 de luni, începând cu 1 octombrie, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, centre judeţene de formare (CCD Alba, Argeş, Dolj, Ilfov, Suceava) şi inspectorate şcolare (Alba, Argeş, Dolj, Ilfov, Suceava).

Bugetul proiectului

Valoarea totală eligibilă este de 207,1 milioane lei, dintre care peste 166,7 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Ministrul Daniel David a subliniat că analfabetismul funcţional este o problemă critică pentru România: ”O problemă esenţială a sistemului nostru de educaţie este legată de nivelul ridicat de analfabetism funcţional, care devine un risc de securitate naţională, vulnerabilizându-ne, ca ţară, la manipulare (prin naraţiuni conspiraţioniste) şi la subdezvoltare – ca societate bazată pe cunoaştere. Acest proiect completează şi permite «pilotări experimentale» pentru demersurile instituţionale recent introduse şi anume programele remediale la nivelul învăţământului primar (prin 2 ore/săptămână) şi la nivel gimnazial/liceal (din timpul per disciplină la dispoziţia cadrului didactic), programe remediale focalizate pe: consolidarea-fixarea competenţelor; dezvoltarea competenţelor-ţintă, nedezvoltate în demersul standard; utilizarea competenţelor în viaţa cotidiană şi dezvoltarea competenţelor pentru performanţă”. Contractul de finanţare a fost semnat de ministrul Educaţiei, Daniel David.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.