Liderii sindicatelor din Educație nu s-au lăsat convinși de explicațiile oferite în cadrul întâlnirii „pentru clarificări” care a avut loc marți după-amiază, la Ministerul Educației și Cercetării, astfel că profesorii au protestat miercuri, purtând însemne de grevă.

Profesorii au reluat miercuri, 18 iunie 2025, protestele Sursa FOTO: lider FSE Spiru Haret
În timp ce în grupurile de lucru pentru formarea noului guvern se poartă în continuare discuții cu privire la măsurile de austeritate care ar putea fi adoptate în perioada imediat următoare, profesorii marchează, miercuri, 18 iunie 2025, reluarea protestelor.
Sunt prezenți în școli și își desfășoară activitatea normal, în schimb poartă însemne de grevă și au afișat în unitățile școlare postere cu mesaje de protest. „Voi negociați puterea, noi rămânem cu durerea”, „Guvern incompetent, viitor repetent”, „austeritatea pentru noi, nu și pentru voi”, „Educația merită o felie mai mare de pizza”, „Voi obișnuiți cu tăiatul, noi doar cu predatul”, „Azi tăiați din Educație, mâine cerșim ca nație”, „Vrem o țară educată, nu Educație sacrificată” sunt câteva dintre mesajele afișate de profesorii care se tem că le vor fi afectate anumite drepturi câștigate.
Nemulțumirile profesorilor
Nemulțumirile lor sunt legate de discuțiile apărute în spațiul public despre potențiale măsuri care i-ar afecta direct: majorarea normei didactice de predare cu o treime, modificarea acordării voucherelor de vacanță prin micșorarea plafonului salarial de la care angajații din sistemul bugetar pot beneficia de aceste vouchere, eliminarea indemnizației pentru titlul de doctor, obligarea cadrelor didactice să petreacă opt ore în școală, reducerea numărului de personal din institutele de cercetare-dezvoltare etc..
În cadrul întâlnirii de marți liderii de sindicat au primit asigurări că nu se pune problema concedierilor, însă în continuare nu s-au putut oferi date certe despre măsurile care urmează să fie adoptate, motivul fiind acela că sunt foarte multe propuneri în acest sens și nu există încă o decizie.
În cursul zilei de astăzi membrilor de sindicat le-au fost transmise rezultatele întâlnirii, fiind menționate răspunsurile ministrului la fiecare dintre problemele semnnalate.
La întâlnirea care a avut loc marți, 17 iunie 2025, cu începere de la ora 17:00, la sediul Ministerului Educației și Cercetării au participat reprezentanții celor trei federații sindicale reprezentative din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, parteneri de dialog fiindu-le ministrul Daniel Ovidiu David, secretarii de stat, iar la discuții a participat și Dragoș Anastasiu, consilier al Președintelui României.
Ministrul Daniel David a ținut să precizeze încă de la debutul întâlnirii că există patru puncte asupra cărora insistă: nu vor fi disponibilizări în sistem; se va accepta eficientizarea cheltuielilor pe baza raportului QX, cu condiția reîntoarcerii în sistem a banilor economisiți; nu discută pe baza unor zvonuri; respinge interpretările eronate ale declarațiilor sale de presă (cu referire la declarația privind cele opt ore pe care profesorii să le petreacă în școală.
Ce probleme au fost abordate, ce răspunsuri au primit sindicatele
Sindicatele menționează într-o informare transmisă către către membrii filialelor din teritoriu 11 probleme luate în discuție la întâlnirea cu ministrul, precum și răspunsurile primite la acestea:
„1. Nemodificarea actualei norme didactice de predare: Am susținut că actuala normă de predare trebuie să rămână neschimbată, mărirea ei fiind inacceptabilă, având în vedere consecințele unei astfel de măsuri, respectiv riscul ca multe cadre didactice să intre în restrângere de activitate.
Răspuns ministru: Nu se vor lua măsuri de natură să conducă la disponibilizări de personal.
2. Păstrarea titularizării în sistemul de învățământ preuniversitar: Acesta este un drept câștigat care nu poate fi negociat, fiind unul dintre puținele aspecte care fac atractivă cariera didactică pentru tinerii absolvenți de învățământ superior.
Răspuns ministru: Titularizarea în sistemul de învățământ nu va fi afectată, dar se pot discuta anumite aspecte care să conducă la rezolvarea unor deficiențe, în interesul corpului profesoral (titulari și suplinitori).
3. Obligarea cadrelor didactice să stea 8 ore/zi în unitatea de învățământ: propunerea este nerealistă, neputând fi pusă în practică din motive obiective evidente.
Răspuns ministru: Este o interpretare eronată a unei declarații; nu se pune problema ca profesorii să stea 8 ore în școală, însă cadrele didactice trebuie să conștientizeze că în spatele orelor de predare stau celelalte ore – până la 40 de ore/săptămână – în care aceștia trebuie să desfășoare activități legate de procesul instructiv-educativ.
4. Amânarea aprobării noilor planuri-cadru pentru liceu, pentru ca forma actuală, supusă dezbaterii publice, să fie analizată temeinic, anterior validării de comisia de specialitate a M.E.C. și avizării în Comisia de Dialog Social.
Răspuns ministru: Solicitarea este în curs de analiză.
5. Punerea în executare a sentințelor judecătorești privind plata drepturilor salariale cuvenite personalului din învățământ, în contextul în care s-au făcut plățile pentru beneficiarii prevederilor O.U.G. nr. 48/2022: Am solicitat ca acest lucru să se realizeze imediat după instalarea noului Guvern, pentru a înlătura, cât mai repede posibil, discriminarea la care a fost supusă o parte a personalului didactic.
6. Neaprobarea de către M.E.C. a Metodologiei pentru acordarea voucherelor de vacanță.
Răspuns ministru: În acest moment, M.E.C. nu are fondurile pentru plata voucherelor de vacanță.
7. Necompensarea în bani, în anul 2025, a concediului de odihnă neefectuat pentru personalul didactic de predare angajat la plata cu ora (și nu numai), ca efect al prevederilor O.U.G. nr. 156/2024: Am solicitat conducerii MEC și consilierului prezidențial ca, în perioada imediat următoare, să se elimine această încălcare a unui drept legal.
Răspuns ministru: Se vor face demersuri, dar este o măsură adoptată pentru întregul sector bugetar, care poate fi modificată doar prin ordonanță/ordonanță de urgență, adoptată de noul Executiv.
8. Nedecontarea navetei, în anumite județe, pentru personalul didactic din unitățile de educație extrașcolară.
Răspuns ministru: Toate inspectoratele școlare au primit fonduri cu această destinație, însă este posibil ca unele dintre ele să nu fi trimis sumele cu această destinație, către respectivele unități. M.E.C. va verifica această situație în întreaga țară în perioada imediat următoare.
9. Neplata, în anumite județe, a sporului pentru practica pedagogică.
Răspuns ministru: Se va verifica, în perioada imediat următoare, această sesizare.
10. Perturbarea cursurilor în unitățile de învățământ unde s-a desfășurat examenul național de bacalaureat.
Răspuns ministru: Se va face o analiză la nivelul M.E.C. în raport de informațiile primite din teritoriu.
11. Încălcarea legii de către unele inspectorate școlare, prin solicitarea de liste cu participanții la protestul din data de 18.06.2025.
Răspuns ministru: Ceea ce au făcut inspectoratele respective nu este în regulă și conducerile acestora vor fi atenționate.

Profesorii au afișat în școli postere cu mesaje prin care își exprimă nemulțumirea Sursa: sindicat
„Vom avea noi discuții săptămâna viitoare, pentru că orice măsură pe care viitorul guvern urmează să o aibă în vedere, care se referă strict la învățământ, urmează să fie discutată cu sindicatele. De asemenea, în legătură cu planurile-cadru este deja avansată invitația pentru a aviza planurile-cadru joi, adică mâine, în comisia de Dialog Social. Am solicitat amânarea, pentru a avea timpul fizic necesar și noi și colegii noștri de a vedea care este forma finală a acestor planuri-cadru”, a declarat secretarul general al Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, prof. Ionel Barbu. „Eu sper să nu fie probleme deosebite care să conducă în toamnă la eventuale mișcări de protest”, a adăugat Barbu.


Profesorii au termen până la sfârșitul acestei săptămâni să analizeze planurile-cadru puse în transparență și să semnaleze către sindicat eventualele probleme, astfel încât la începutul săptămânii următoare sindicatele să poată formula propuneri de modificare, dacă acestea se impun.
„Protestul trebuia început acum o lună”
Pe grupurile profesorilor, de pe rețelele de socializare, părerile privitoare la reluarea protestelor sunt împărțite. Sunt dascăli care spun că nu înțeleg de ce nu s-a propus reluarea grevei (greva începută în anul 2023, care a pus în pericol încheierea anului școlar și susținerea examenelor naționale, a fost atunci doar suspendată) cu mai mult timp în urmă, când ar fi contat cu adevărat.

Profesorii au reluat miercuri, 18 iunie 2025, protestele Sursa FOTO: lider FSE Spiru Haret
„Eu cred că protestul trebuia organizat acum o lună, când
Alți colegi profesori subliniază că în rândurile membrilor de sindicat se manifestă neîncrederea în liderii rămași în fruntea sindicatelor de 20-30 de ani. Există chiar opinii conform cărora reluarea protestelor ar fi fost influențată politic, considerându-se că liderii sunt mai apropiați de PSD. „De ce tocmai acum? Gunoaie pesediste…acești lingăi fac jocul PSD – ului…”, este una dintre opinii. „Nu sunt fan PSD (nu am votat niciodată cu ei ), dar nici cu restul nu mi-e rușine, USR, PNL. Toți ăștia mâine ne-ar scalpa fără nici o remușcare”, intervine un alt internaut.

Profesorii au reluat miercuri, 18 iunie 2025, protestele Sursa FOTO: lider FSE Spiru Haret
„Am să o mai spun o dată: împreună suntem cea mai mare forță din sistemul bugetar. Din păcate nu am fost, nu suntem și nici nu vom fi uniți! Spun asta după 25 de ani in care am simțit asta în multe cancelarii”, este concluzia amară a unui alt profesor.
Reluarea grevei din 2023 ar presupune parcurgerea unor pași procedurali care duc momentul efectiv al întreruperii activității dincolo de perioada susținerii examenelor naționale (probele Bacalaureatului au fost deja susținute, iar săptămâna viitoare încep probele Evaluării Naționale), astfel că impactul nu ar fi nici pe departe cel scontat, spun sindicaliștii. Aceștia nu exclud, în schimb, reluarea protestelor în toamnă.