Cercetarea, așteptări mari, după victoria lui Nicușor Dan

19 mai 2025

Preşedintele nou ales, Nicușor Dan, reprezintă tipul de lider care „înţelege valoarea cunoaşterii şi puterea formidabilă a educaţiei ca piloni ai unei societăţi prospere”, transmite Autoritatea Naţională pentru Cercetare – România, care vede în această opțiune a românilor o șansă reală pentru Educație și Cercetare.

„România are, din acest moment, şansa reală de a deveni un pol de excelenţă în ştiinţă şi educaţie în regiune”, precizează un comunicat al ANC.

Alegerea primarului independent „restabileşte respectul pentru merit, pentru ştiinţă şi pentru munca onestă, într-un peisaj public mult prea des umbrit de zgomot şi superficialitate”, menționează Autoritatea.

Președintele ANC: România trebuie să revalorizeze cunoașterea și știința

„Preşedintele Nicuşor Dan, un fost olimpic internaţional la matematică, reprezintă exact tipul de lider pe care o Românie modernă are nevoie să îl urmeze, un om care înţelege valoarea cunoaşterii şi puterea formidabilă a educaţiei ca piloni ai unei societăţi prospere. Este o alegere care restabileşte respectul pentru merit, pentru ştiinţă şi pentru munca onestă, într-un peisaj public mult prea des umbrit de zgomot şi superficialitate. România are acum şansa reală de a reclădi punţi între generaţii, regiuni şi valori, cu înţelepciune şi viziune pe termen lung”, menţionează Autoritatea.

Andrei Alexandru, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare, absolvent de Matematică devenit cercetător în informatică, consideră că victoria lui Nicușor Dan garantează un rol central pentru Educație și Cercetare în reconstrucția societății.

„Românii au ales drumul corect, european, garantând astfel un viitor în care educaţia şi cercetarea vor avea rol central în construcţia unei societăţi stabile şi raţionale. (…) Investind în educaţie şi cercetare, vom combate pseudoştiinţa şi vom construi, cu rigoare şi speranţă, un viitor demn pentru toţi românii”, a declarat Andrei Alexandru.

Autoritatea Naţională pentru Cercetare îşi exprimă angajamentul de a sprijini, în perioada care urmează, toate demersurile prezidenţiale şi guvernamentale care vor viza consolidarea cercetării româneşti, internaţionalizarea rezultatelor ştiinţifice şi valorizarea talentului autohton. Viitorul este aici şi începe cu alegeri corecte, oameni competenţi şi direcţii clare.

(Citește și: Ministrul Educației: 1 din 3 români are o atitudine negativă faţă de ştiinţă – predispoziție spre conspirații și fake news. Riscurile)

****



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.