Schimbare importantă în Educație. „Așa ceva n-am făcut niciodată”

28 aprilie 2025

Prima săptămână de școală după vacanța de Paște va avea doar trei zile de cursuri. Dar, imediat după liberele de 1 Mai, încep evaluările naționale la clasele mici.

Dacă la a doua și a patra nu sunt schimbări, la clasele a șasea, Ministerul Educației a scos, după 10 ani, testarea la limba modernă.

În broșurile cu subiecte pentru clasele a doua, a patra și a șasea au fost presărate cerințe care testează analfabetismul funcțional – adică aplicarea, în situații de viață, a ce au învățat copiii la școală.

Pentru fiecare nivel, sunt caiete de lucru cu teste de română, matematică, științe și limbă modernă. Evaluarea la clasa a șasea are însă cea mai mare miză. E ultima repetiție serioasă, înainte de examenul din clasa a opta, iar elevii resimt mai conștient emoțiile.

Elev: „Așa ceva n-am făcut niciodată la școală, așa simple”.

Citește și

grădiniță

În premieră, copiii de clasa a șasea vor primi note la Evaluarea Națională, deoarece profesorii au ajuns la concluzia că un școlar de gimnaziu nu se raportează corect la calificative. În același timp, după 10 ani, proba de limbă modernă a fost eliminată.

Ministerul Educației nu a adus niciun argument științific pentru care a renunțat la singura testare unitară a limbii străine, pe care elevii o aveau în 13 ani de școală. Singurul motiv pe care-l putem bănui e că rezultatele trăgeau în jos scorul evaluării. În loc să lucrăm la performanță, mai bine scăpăm pe probă.​

Crăița Prejoianu, profesor de engleză: „Ne-a surprins, nu ține de noi, însă din când în când trebuie evaluați”.

Această clasă de engleză intensiv, în care copiii fac prezentări despre ”Mândrie și prejudecată” și ”Portretul lui Dorian Grey” nu reprezintă nivelul mediu de pregărire al colegilor de generație.

Însă din acest an nici nu vom știe unde se află, că medie, pregătirea elevilor noștri în limbi de circulație globală.

Elev: „Nu cred că este o idee bună. Fie că vorbim de franceză, engleză, spaniolă. Altfel, n-or să prea fie oportunități de dezvoltare în carieră”.

Articol recomandat de sport.ro


E gata! Marius Șumudică a fost anunțat oficial că se desparte de Rapid


E gata! Marius Șumudică a fost anunțat oficial că se desparte de Rapid

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.