FOTO | FRF și ASF lansează un manual de educație financiară dedicat fotbaliștilor

6 aprilie 2025

Federația Română de Fotbal (FRF) și Autoritatea de Supraveghere Financiară au lansat astăzi un manual de educație financiară dedicat jucătorilor de fotbal din categoria de vârstă 10-16 ani, care să-i sprijine în gestionarea finanțelor personale și în luarea unor decizii financiare informate atât pe parcursul carierei sportive, cât și după încheierea acesteia.

Publicarea manualului de educație financiară pentru fotbaliști face parte dintr-un protocol de colaborare mai cuprinzător, semnat de ASF și FRF în luna mai a acestui an, cu obiectivul comun de a facilita accesul la educație financiară pentru cât mai mulți jucători de fotbal, dar și pentru toți cei care sunt implicați în acest fenomen.

„Lansarea acestui manual reprezintă un pas important pe care îl facem pentru formarea unor jucători care nu doar excelează pe teren, dar au și capacitatea de a-și clădi un viitor financiar solid. Cariera de sportiv este una plină de provocări, dar și de oportunități. Prin acest manual, dorim să oferim fotbaliştilor, cât şi sportivilor în general, instrumentele necesare pentru a-și gestiona eficient bugetul și pentru a lua decizii care să le asigure stabilitate și prosperitate pe termen lung“, a declarat Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF.

„La Federația Română de Fotbal, credem că succesul pe teren trebuie să fie însoțit de responsabilitate în toate aspectele vieții. Credem că acest manual va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra carierei jucătorilor noștri, contribuind la dezvoltarea unor generații de fotbaliști mai bine pregătiți pentru viață, atât pe teren, cât și în afara acestuia“, a declarat Răzvan Burleanu, Președintele FRF.

Manualul de educație financiară dedicat fotbaliștilor tratează o gamă largă de subiecte, de la modul în care pot fi administrate responsabil veniturile din sport și până la felul în care produsele și serviciile financiare le pot proteja finanțele și le pot asigura o stabilitate și după încheierea carierei sportive.

De asemenea, manualul include și o serie de aplicații practice menite să consolideze cunoștințele teoretice și să ofere o experiență interactivă, astfel încât sportivii să înțeleagă cât mai bine conceptele financiare și să le integreze în viața de zi cu zi.

Manualul poate fi accesat și în format online, pe site-ul ANF și pe cel de educație financiară al ASF – edutime.ro.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.