Andrei Alexandru (Autoritatea pentru Cercetare): Academia Română, lider incontestabil al științei românești
Ziua Academiei Române este un moment de mândrie națională și un prilej de a onora contribuția excepțională a acestei instituții la avansarea cercetării și inovării, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru.
‘Autoritatea Națională pentru Cercetare își reafirmă angajamentul de a colabora strâns cu Academia Română pentru a transforma ideile vizionare în soluții concrete, care să răspundă provocărilor globale și să asigure un viitor prosper pentru România. Felicităm Academia pentru rolul său de lider incontestabil al științei românești și îi urăm să continue să lumineze calea spre excelență!’, transmite președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, cu ocazia Zilei Academiei Române, într-un mesaj pe Facebook.
Potrivit reprezentanților ANC, Academia Română reprezintă un pilon fundamental al excelenței științifice și culturale a României și un reper al cunoașterii și progresului intelectual.
‘În cei peste 150 de ani de existență, Academia Română s-a afirmat ca un reper al cunoașterii și un promotor neobosit al progresului intelectual, contribuind decisiv la dezvoltarea cercetării și la afirmarea identității românești pe plan internațional. (…) Prin activitatea sa remarcabilă, Academia inspiră generații de cercetători, promovează descoperiri de vârf și consolidează fundamentul pe care construim viitorul tehnologic și intelectual al României. (…) La mulți ani, Academia Română, simbol al genialității și al aspirației către cunoaștere’, susțin reprezentanții ANC. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Afisari: 100
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].