HomeCategory

Articole

11 aprilie 2025
Târgul de Educație Duală 2025, desfășurat la Timișoara

Târgul de Educație Duală 2025, desfășurat la Timișoara. Vineri, 11 aprilie, în Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara (de pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 2) a avut loc Târgul de Educație Duală 2025, organizat de Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual VEST, din care fac parte trei universități timișorene, inspectoratul școlar, primăria, șase licee, 16...

11 aprilie 2025
Banca Naţională a României şi Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare au derulat Concursul naţional de educaţie financiar-bancară Eugeniu Carada – 11.04.2025

În perioada februarie – aprilie 2025, Banca Naţională a României a organizat cea de-a treia ediţie a Concursului naţional de educaţie financiar – bancară Eugeniu Carada, destinat elevilor de liceu din clasa a XI-a, în parteneriat cu Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, conform unui comunicat transmis redacţiei....

11 aprilie 2025
Ordinul ministrului Educației și Cercetării privind gradația de merit, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Educației și Cercetării pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025 a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, comunicarea fișelor de (auto)evaluare, a numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal și pe discipline/domenii/niveluri de...

11 aprilie 2025
Bolojan: Educația financiară este o „necesitate” care „nu are legătură cu îmbogățirea rapidă, ci cu înțelegerea banilor”

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis vineri că educaţia financiară reprezintă „o necesitate” şi că o societate în care oamenii înţeleg cum funcţionează economia şi ce impact au deciziile financiare este mai responsabilă şi mai stabilă. Mesajul a fost prezentat de Dragoș Anastasiu, consilier onorific al lui Bolojan pentru relația cu mediu de...

11 aprilie 2025
Mugur Isărescu: „Educaţia financiară este un lubrifiant al mecanismelor economice” – 11.04.2025

Educaţia financiară este un lubrifiant al mecanismelor economice, iar politicile monetare, fiscale, în general politicile guvernamentale funcţionează mai bine într-un mediu social şi politic educat financiar, a afirmat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, potrivit Agerpres. „Acum mai bine de un secol şi jumătate, Mihail Kogălniceanu spunea: „Dacă ţara trebuie să aibă un...

11 aprilie 2025
Sergiu Constantinescu, deputat PSD de Tulcea: Nu mai vrem să auzim expresia „toaletă în curte” când vorbim despre educaţie

Alocarea sumei de 14,5 milioane de lei pentru ca, până la toamnă, la începutul anului şcolar, să nu mai existe şcoli cu toalete în curte, anunţată de premierul Marcel Ciolacu, este considerată de Sergiu Constantinescu, deputat PSD de Tulcea, o decizie care va însemna o grijă în minus pentru mii de elevi din toată ţara...

11 aprilie 2025
Ziua de Cluj | Mesajul impresionant al unei profesoare din Cluj pentru elevul ei: „Indiferent de rezultat, ne-ai câștigat inimile prin tot ceea ce ești”

Alexandru-Mihai Festeu-Iancu învață la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, în clasa a V-a, și s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Informatică. Cea care l-a pregătit și l-a ghidat pe Alexandru-Mihai spre această performanță este Maria Mărginean. Aceasta i-a transmis, prin intermediul ZIUA de CLUJ, un emoționant mesaj de felicitare și încurajare pe care îl...

11 aprilie 2025
Modificări esențiale în Educație, începând cu anul școlar 2025/2026

Elevi. Sursa foto: Arhiva EVZ Schimbări importante anunțate în Educație. Ministrul Daniel David a declarat că modificările au loc din următorul an școlar. Astfel, începând cu anul școlar 2025-2026, în școlile din România va fi interzisă organizarea cursurilor în trei schimburi. Daniel David consideră că organizarea cursurilor în trei schimburi este „o problemă majoră, care...

11 aprilie 2025
„Educatie Nutritionala”, materia predata de anul viitor elevilor din clasele primare

Începând cu anul școlar viitor, elevii din clasele mici vor avea ocazia să învețe la școala cum să mănânce corect și sănătos. Disciplina opțională „Educație Nutrițională” va fi inclusă oficial în programa școlară pentru clasele pregătitoare, I și a II-a. Inițiativa, semnată de Gabriel Toncean, presedinte a Federatiei Romane de Culturism si Fitness, a fost...

11 aprilie 2025
Concurs de cultură și educație financiar-contabilă, la nivelul județului Mureș – Stiri din Mures, Stiri Targu mures

11 aprilie 2025 Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organizează cea de-a treia ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Potrivit informațiilor furnizate de către prof. Paula-Maria Dărăban (foto), inspector școlar general al județului Mureș, competiția se adresează elevilor de clasa a XI-a, liceu...

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.