HomeCategory

Articole

29 iulie 2026
Cămin sau chirie? Unde să stai în București dacă ai intrat la ASE

Iată toate opțiunile disponibile, de la căminele ASE, la cele mai bune zone de chirie din apropiere. Prima opțiune: căminele ASE Cea mai accesibilă variantă, din punct de vedere financiar, rămâne cazarea în căminele Academiei de Studii Economice, situate în zona Regie, la câțiva pași de campusul principal. Cum funcționează cazarea. Studenții din anul I...

29 iulie 2026
„Părinții sunt chemați să fie adevărați educatori ai copiilor lor”

Familia reprezintă temelia societății și primul loc în care se formează credința, caracterul și valorile morale ale fiecărei generații. Într-o lume marcată de secularizare, individualism și numeroase provocări sociale, misiunea familiei devine tot mai dificilă, iar sprijinul Bisericii este mai necesar ca oricând. Despre importanța familiei creștine, despre provocările pe care le întâmpină astăzi părinții...

29 iulie 2026
Titularizare 2026: Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7 la proba scrisă. Când începe repartizarea pe posturi

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 28 iulie, rezultatele inițiale ale probei scrise din cadrul concursului național de Titularizare 2026. Din cei 31.623 de candidați care au primit note, 16.140 au obținut cel puțin 7, pragul necesar pentru ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată, dacă îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de metodologie. Contestațiile pot...

29 iulie 2026
Perciun: Agențiile teritoriale pentru educație nu vor genera costuri suplimentare. Bugetele și personalul vor fi transferate – Cotidianul

Noile agenții teritoriale pentru educație, care ar urma să fie înființate de la 1 ianuarie 2027, nu vor genera costuri suplimentare, deoarece vor prelua bugetele și resursele umane ale actualelor direcții raionale de învățământ, susține ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Explicațiile au fost oferite în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV, în contextul...

29 iulie 2026
Acord pentru cooperare în educație, aprobat de Guvern

Social R. Moldova vrea mai mulți studenți din India: Acord pentru cooperare în educație, aprobat de Guvern Publicat 29.07.2026 17:58 Universitățile din Republica Moldova ar putea atrage mai mulți studenți din India și dezvolta noi parteneriate academice. Guvernul a aprobat, pe 29 iulie, inițierea negocierilor și semnarea...

29 iulie 2026
Elevii români au câștigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie

România a obținut trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie (OIE) 2026, desfășurată la Shenzhen, China, într-o competiție care a reunit 56 de echipe formate din cinci elevi, potrivit unui comunicat al Centrului Român pentru Excelență în Economie (RECE). Medaliile au fost câștigate de: Radu Nedea, International British School of Bucharest, Robert Bercea,...

29 iulie 2026
Arad: Mai multe școli suplinesc lipsa spațiilor prin containere în care au amenajat săli de cursuri

Mai multe școli din județul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spațiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curțile unităților de învățământ, iar primăriile care dețin clădiri ce nu pot fi extinse vor investi în astfel de module și în următorii ani. Reprezentanții Inspectoratului Școlar...

29 iulie 2026
Legea salarizării va fi amânată. „Cine pierde bani la salariu după recalculare, rămâne cu salariul de acum” • Newsweek România

Guvernul a anunțat că mai are nevoie de 2 săptămâni de negocieri cu sindicatele din Educație și din Sănătate pentru a definitiva legea salarizării. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că Guvernul nu este încă pregătit să își asume noua lege a salarizării în Parlament, din cauza tensiunilor din sistemele de sănătate și...

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.