HomeAuthor

Centrul European pentru Excelență în Educație

22 august 2026
Salvați Copiii recomandă renunțarea la posibilitatea ca unitățile de învățământ liceal să organizeze examene proprii de admitere

Salvați Copiii România solicită revizuirea posibilității ca unitățile de învățământ liceal să organizeze examene proprii de admitere, considerând că favorizează menținerea inechităților din educație și creează avantaje competitive elevilor din familii care pot asigura meditații copiilor. Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii transmis miercuri AGERPRES, o consultare realizată recent de organizație în rândul unor elevi...

22 august 2026
Ce conține proiectul de lege depus în Parlament de deputatul Mihai Ghigiu, cel care cere amânarea cu doi ani a admiterii separate la liceu. „Metodologia a fost făcută pe repede-nainte și are scăpări grave”

Legea admiterii separate la liceu, pe masa Parlamentului. Mihai Ghigiu: „E nevoie de timp ca să decidem ce avem de făcut” După ce Ministerul Educației a pus în consultare publică metodologia care va reglementa admiterea separată la liceu, parlamentarii au înaintat mai multe proiecte de lege prin care cer amânarea aplicării măsurilor sau chiar eliminarea...

22 august 2026
Bursele sociale pentru elevi, în valoare de 300 de lei, ar putea fi suspendate în vacanțe. PROIECT HG

Din proiectul unei hotărâri de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației lipsește mențiunea potrivit căreia suma de 300 de lei oferită elevilor cu boli cronice și din familii cu venituri mici este virată lunar, inclusiv în vacanțe. Sistemul public de învățământ alocă anual între 600 și 800.000 de burse sociale pentru a susține minorii...

22 august 2026
Peste 80 de tineri din mediul rural din județul Galați au participat la ediția a treia a Festivalului MATCATHON

Echipa RomaniaPozitiva Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 70 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici de training și facilitare și am lucrat cu peste 10 000...

22 august 2026
Noile reguli pentru admiterea la liceu, contestate în Parlament. PSD și PNL cer amânarea, USR propune abrogarea prevederilor

PSD și deputata PNL Raluca Turcan au depus proiecte de lege pentru amânarea noilor reguli privind admiterea la liceu, care ar urma să se aplice începând cu acest an școlar. Social-democratul Mihai Ghigiu propune o amânare cu doi ani și spune că actuala procedură „nu inspiră încredere”, în timp ce Turcan vrea ca schimbările să...

22 august 2026
Decalajul dintre educație și cerințele de pe piața muncii devine o problemă economică

Multă vreme, diploma a deschis ușa primului loc de muncă, învățându-i pe tineri o profesie, însă inteligența artificială (IA) schimbă regulile jocului. Competențele cerute la început de carieră se schimbă mai repede decât reușesc școlile și universitățile să elaboreze cursuri pentru ele, arată raportul Artificial Intelligence and the Future of Entry-Level Work („Inteligența Artificială și viitorul...

22 august 2026
ANALIZĂ Aproape jumătate dintre inițiativele pe educație și salarizarea profesorilor depuse într-un an la Camera Deputaților nu au ajuns la niciun vot în plen / Două proiecte care modifică măsurile din Legea 141/2025 așteaptă de peste 6 luni decizia Senatului

Aproape jumătate dintre inițiativele legislative pe educație și salarizarea personalului didactic înregistrate la Camera Deputaților între august 2025 și iulie 2026 nu ajunseseră la niciun vot în plen până la jumătatea lunii august: 27 din 60. Timpul median de așteptare era de 164 de zile, adică aproape cinci luni și jumătate, potrivit unei analize realizate...

22 august 2026
Liceul din Bucureşti, unde toţi elevii au picat Bacul de toamnă

Marţi, Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele înainte de contestaţii ale celei de-a doua sesiuni de Bacalaureat. La nivel național, rata de promovare a fost de 33,8%, însă în unele licee rezultatele au fost mult sub medie. Este și cazul unui liceu din București unde niciun candidat nu a reușit să promoveze examenul. Este vorba despre Liceul...

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.