HomeAuthor

Centrul European pentru Excelență în Educație

11 februarie 2026
„Educația antreprenorială apare ca o oportunitate de modernizare, diferențiere și reconectare cu societatea, în general, și cu nevoile comunității locale, în special”, subliniază Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT

„Într-un moment în care universitățile românești se află sub presiunea relevanței, a competiției internaționale și a așteptărilor tot mai clare privind impactul social al educației, un raport recent al Comisiei Europene (Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education, 2025), realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”, propune o schimbare de perspectivă care merită tratată cu...

11 februarie 2026
UPDATE – Bolojan, la dezbaterea moţiunii pe Educaţie: Da, banii educaţiei trebuie să fie tot mai mulţi, dar corelat cu creşterea calităţii şi adaptare la realitatea economică, astfel încât să fie o reală investiţie, nu doar o simplă cheltuială/ Moţiunea, respinsă

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii simple pe educaţie că banii educaţiei trebuie să fie tot mai mulţi, dar corelat cu creşterea calităţii şi adaptare la realitatea economică, astfel încât banii alocaţi să fie o reală investiţie, cea mai importantă, nu doar o simplă cheltuială, el adăugând că, pentru autorii moţiunii de...

11 februarie 2026
Moţiunea simplă pe Educaţie, respinsă de Senat

Moţiunea simplă pe Educaţie, cu tema: „Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii în colateral bugetar”, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. Din totalul de 120 de senatori, 44 au votat ”pentru”, 74 de senatori au votat împotrivă şi doi s-au abţinut. Premierul Ilie Bolojan, care asigură interimatul la ministerul Educaţiei, a...

11 februarie 2026
Senatorii au respins demersul opoziției – Moțiunea pe educație împotriva lui Bolojan a căzut la vot

Cuprins: Senatul a respins, luni, moţiunea simplă pe Educaţie, intitulată „Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii în colateral bugetar”. S-au înregistrat 44 voturi pentru, 74 împotrivă şi 2 abţineri. Votul a fost secret electronic. Declarațiile lui Bolojan Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple pe educaţie,...

10 februarie 2026
Bolojan, la moțiunea pe Educaţie: „Da, banii educației trebuie să fie tot mai mulți, dar corelat cu creșterea calității și adaptarea la realitatea economică”

Ilie Bolojan, la dezbaterea şi votul asupra moţiunilor simple, iniţiate de senatorii AUR, 9 februarie 2026. FOTO: Inquam Photos / Mălina Norocea Premierul Ilie Bolojan a spus luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple pe educaţie, că banii acordați Învățământului ar trebui să fie mai mulți, dar a punctat că un asemenea efort bugetar...

10 februarie 2026
„Viitorul şcolii arată aşa cum îl facem noi”. Ce metodă a găsit un director de şcoală rurală din Braşov

Invitat în emisiunea Viitor pentru România de la Prima News, profesorul Daniel Petrule, director al Şcolii Gimnaziale Sânpetru din judeţul Braşov, a vorbit despre transformarea profundă prin care a trecut şcoala pe care o conduce, despre rolul leadershipului educaţional şi despre parteneriatul cu Asociaţia pentru Valori în Educaţie (AVE), organizaţie care sprijină şcolile din România...

10 februarie 2026
Judeţul Ilfov trece la operator unic pentru deşeuri; ADIGIDI îşi propune creşterea gradului de valorificare a deşeurilor de până la 80%, prin campanii de educaţie (director)

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Ilfov îşi propune creşterea gradului de valorificare a deşeurilor de până la 80%, prin campanii de educaţie în şcoli, online şi la nivelul asociaţiilor de proprietari, în parteneriat cu viitorul operator desemnat, a declarat marţi directorul executiv al ADI Deşeuri Ilfov, Vincenţiu Voicu. “La nivelul judeţului...

10 februarie 2026
Salvați Copiii: Căutăm 15 școli partenere pentru programul „Ambasadori Antibullying”! ️

28 Salvați Copiii România: Vrei o școală mai sigură și elevi mai implicați? Selectăm școli din București, IF, DB, CL, BZ, PH și IL care vor să transforme climatul școlar prin puterea exemplului! Ce propunem? ️Un program axat pe implicarea elevilor în prevenirea bullyingului și promovarea relațiilor pozitive: • Formare specializată pentru minim 2 profesori...

10 februarie 2026
Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună : Europa FM

Au fost stabilite noi reguli privind acordarea indemnizației de hrană în domeniul educației. Din luna aceasta, vor beneficia de indemnizația de hrană doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de până la 6.000 de lei net, inclusiv, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2026/02/10feb-13-Andrei-relat-noi-reguli-pentru-indemnizatie-de-hrana-la-profesori-.mp3 Indemnizația de hrană, în valoare de 347 de lei...

10 februarie 2026
un examen dat la finalul clasei a X-a din mai multe materii și subiecte pe modelul PISA

Educația formelor fără fond. „Matematica nu se învață după modele, șabloane sau pe dinafară!” Mihaela Popa este profesoară de matematică în Iași. Fost consilier de stat în Ministerul Educației, dascălul consideră că examenul de Evaluare Națională ar trebui, dacă nu eliminat, măcar regândit.  „Evaluarea Națională a fost introdusă pentru prima data în anul 2011. Și...

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.