Când caută o facultate în străinătate, elevii români descoperă și un alt model de învățământ superior, mai puțin cunoscut la noi: universitățile de științe aplicate. În așa numitele „University of Applied Sciences”, „hogeschool” sau „university college” din Olanda, Belgia sau Danemarca, studenții învață prin proiecte concrete, stagii de practică și colaborări cu firme, nu doar din cursuri și cărți. Admiterea poate fi mai accesibilă decât la universitățile academice, însă studiile nu sunt neapărat mai ușoare. Am discutat cu profesori și consilieri educaționali despre diferențele dintre cele două sisteme, costurile studiilor, perspectivele după absolvire și profilul adolescentului căruia i se potrivește acest tip de facultate.
Pentru părinții și elevii obișnuiți cu modelul universitar românesc, diferențele dintre sistemul „clasic”, bazat pe cercetare, și cel de tip „hogeschool” nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. Mai ales că denumirea de „științe aplicate” nu se referă exclusiv la domeniile tehnice, ci include și programe de business, comunicare, educație sau design.
Pentru a înțelege cum funcționează aceste universități, cui i se potrivesc și ce perspective oferă după absolvire, am discutat cu Veerle Symoens, reprezentanta Karel de Grote University of Applied Sciences and Arts din Belgia, cu profesoara Cristina de Borst-Cristescu, lector universitar în Olanda, și cu Marina Gogioiu, consultant educațional EDMUNDO, care a studiat atât în România, cât și în Danemarca.
Ce sunt universitățile de științe aplicate și cum diferă de universitățile clasice

O astfel de facultate nu este o școală postliceală, ci o instituție de învățământ superior care pune accent pe pregătirea practică pentru o profesie. În Olanda, de exemplu, există două trasee: HBO, oferit de hogescholen (Universities of Applied Sciences), și WO, oferit de universitățile academice (research universities). Ambele acordă diplome de licență, dar au abordări educaționale diferite.
„Există o confuzie reală de terminologie. Când vorbim despre Fontys, Saxion, HAN ș.a.m.d., explicația importantă pentru familie este că nu vorbim despre o universitate academică tradițională cu un nume diferit, dar nici despre o școală postliceală, cum am întâlnit des să fie asociată. Este învățământ superior orientat profesional”, explică Marina Gogioiu, consilier educațional Edmundo.
În Olanda, un program de licență HBO durează, de regulă, patru ani (240 de credite ECTS), iar unul WO, trei ani (180 ECTS). În Belgia flamandă, programele profesionale de licență durează, în general, trei ani. Pentru cei care încearcă să aleagă între universitățile clasice și cele de tip hogeschool, trebuie precizat că nici clasamentele internaționale nu sunt un criteriu potrivit pentru compararea celor două modele: acestea pun accent pe performanța în cercetare academică, în timp ce UAS sunt orientate în principal spre cercetare aplicată.
„Prin urmare, atunci când o familie compară Fontys, Saxion, HAN sau alte opțiuni din Europa cu o research university, prima conversație ar trebui să fie mai degrabă despre tipul de educație dorit decât despre «care universitate este mai bună»”, precizează Marina Gogioiu.
Cum se învață la o facultate de științe aplicate
În cazul științelor aplicate, studenții învață prin proiecte, studii de caz, colaborări cu firme și stagii de practică. Teoria rămâne importantă, dar accentul cade pe aplicarea ei în situații concrete. La Karel de Grote University of Applied Sciences and Arts (KdG) din Anvers, Belgia, contactul cu mediul profesional începe încă din primii ani de studiu.

„Internshipurile și colaborarea cu industria sunt o parte esențială a modelului educațional, nu ceva adăugat ulterior. Toate programele includ stagii de practică obligatorii, de obicei în ultimul an, uneori și mai devreme, în Belgia sau în străinătate. Astfel, ne asigurăm că studenții absolvă având experiență practică, nu doar cunoștințe teoretice”, ne explică Veerle Symoens, responsabilă de recrutarea și consilierea studenților internaționali la KdG.
„Studenții intră în contact cu lumea profesională încă din primii ani, prin teme propuse de companii, studii de caz, proiecte de grup cu parteneri externi și cursuri susținute de profesori care încă lucrează în domeniile pe care le predau sau își conduc propriile afaceri”, explică Veerle Symoens. În programul International Business Management, de exemplu, stagiul de practică poate dura până la 13 săptămâni și se poate desfășura într-o companie internațională.
Un exemplu relevant este și parcursul lui Paul Mocanu, absolvent de Applied Computer Science la KdG, în prezent angajat la TikTok, în Dublin. Într-un interviu pentru Totul Despre Mame, tânărul povestea cum se desfășurau cursurile atunci când era student în Belgia: „Nu cred că am folosit tabla de 10 ori în trei ani. Primeai baza teoretică și apoi trebuia să te descurci”.
„Am rămas surprinsă de câte resurse aveau studenții de acolo: atelier de tâmplărie, sală de muzică, atelier de artă…”
Consilierul educațional Marina Gogioiu a cunoscut sistemul de învățământ aplicat și din postura de studentă. A urmat primii doi ani de Pedagogie la Universitatea din București, apoi a plecat pentru două semestre la VIA University College din Danemarca, printr-un program care îi permitea să obțină diplome de la ambele instituții.
„Am rămas surprinsă de câte resurse aveau studenții de acolo: atelier de tâmplărie, sală de muzică cu instrumente de tot felul, atelier de teatru, de artă… toate erau puse la dispoziția studentului pentru a-și dezvolta competențele și a se pregăti de momentul în care intră în practică”, povestește Marina. În primul semestru a lucrat la proiecte alături de studenți internaționali, iar în al doilea a făcut practică, cu normă întreagă, într-un club de tineret. A trebuit să conceapă activități pentru copii care vorbeau daneză și cu care nu se putea înțelege întotdeauna în engleză. Experiența a inspirat ulterior lucrarea sa de licență, susținută în România, despre participarea democratică a copiilor la viața școlară în Danemarca.
Dincolo de ateliere și practică, cel mai mult a surprins-o felul în care era evaluată învățarea. „Râdeam și cu o colegă din România pe seama faptului că noi eram obișnuite să muncim continuu, ba cu proiecte de grup, ba pentru fișe individuale de lucru… și am ajuns acolo, unde simțeam că parcă se vindecă copilul interior, care poate din nou să picteze, să cânte, să învețe fără să se simtă presată că e evaluat cu notă imediat”, își amintește Marina. Experiența din Danemarca nu a făcut-o să privească studiile din România ca fiind mai puțin valoroase. Dimpotrivă, spune că primii doi ani la București i-au oferit o bază teoretică solidă și ocazii de practică. La VIA a descoperit mai ales importanța reflecției asupra propriului proces de învățare: ce a funcționat, ce nu și ce ar putea face diferit data viitoare.

Cui i se potrivește un astfel de sistem
Marina Gogioiu crede că alegerea între cele două tipuri de universități ține în primul rând de felul în care învață adolescentul și de profesia pe care și-o dorește. „Un elev care spune «înțeleg atunci când fac efectiv ceva» și se descurcă bine pe partea de proiecte, studii de caz, lucru în echipă și probleme concrete poate fi foarte bine potrivit pentru UAS. Nu înseamnă că este «mai puțin academic», ci pur și simplu învață mai eficient prin aplicare”.
În schimb, pentru un tânăr atras de concepte abstracte, căruia îi place să aprofundeze teoria, să citească și să cerceteze independent, o universitate academică poate fi mai potrivită. Iar dacă își dorește să continue cu un master orientat spre cercetare sau cu un doctorat, aceasta îi oferă, de regulă, un traseu mai direct.

Cristina de Borst-Cristescu, profesoară la Fontys International Business School din Venlo, Olanda, a putut observa diferența de abordare și în propria familie. Unul dintre copiii săi a absolvit o universitate academică și urmează un master, în timp ce celălalt studiază la Fontys. „Unul este mult mai practic, celălalt este mult mai cu capul în cărți, mai teoretic”, povestește aceasta.
Ea atrage atenția că alegerea nu depinde numai de stilul de învățare, ci și de profesia dorită. Pentru medicină sau anumite trasee din psihologie este necesară o pregătire universitară academică specifică. În schimb, în domenii precum IT, business sau inginerie, pregătirea aplicată poate fi o opțiune potrivită. Condițiile de acces în profesie trebuie verificate pentru fiecare țară și specializare.
„În Olanda, facultatea și-o aleg copiii mai mult decât părinții, pentru că se consideră că e viața lor, viitorul lor, și alegerea se face în funcție de stilul de învățământ care se potrivește mai bine copilului. Dacă copilul își dorește internshipuri, multă practică, pentru că pe viitor își dorește să lucreze undeva și să aibă drumul cât mai scurt spre piața muncii, va face un HBO”, explică profesoara.
Admiterea poate fi ușoară. Facultatea, nu neapărat
Admiterea la unele universități de științe aplicate poate fi mai accesibilă decât la universitățile academice, dar asta nu înseamnă că și studiile sunt mai ușoare. La Karel de Grote, de exemplu, pentru majoritatea programelor internaționale de licență este suficientă o diplomă de liceu care permite accesul la învățământul superior și dovada cunoașterii limbii engleze la nivel B2. „O greșeală frecventă este să presupui că o admitere ușoară înseamnă și studii ușoare. KdG este relativ accesibilă la admitere, dar asta nu înseamnă că este ușor să termini facultatea”, explică Veerle Symoens.
Veerle oferă și un reper privind volumul de muncă: un program internațional cu normă întreagă la KdG poate presupune până la 40 de ore de activitate academică pe săptămână, incluzând cursurile și studiul individual.
Marina Gogioiu atrage atenția că dificultățile sunt de altă natură decât la o universitate academică: proiecte cu termene stricte, prezentări, evaluări practice și multă muncă în echipă. Pentru studenții români, obișnuiți să fie evaluați individual, colaborarea cu colegi din țări și culturi diferite poate fi o provocare. „Un student foarte bun individual poate descoperi că trebuie să negocieze sarcini, să respecte calendarul grupului, să prezinte, să primească feedback și să rezolve conflicte”, explică Marina. O altă provocare este autonomia: „Practic nu înseamnă că profesorul spune permanent ce trebuie făcut. Studentul primește o problemă sau o cerință și trebuie să caute informații, să propună o soluție și să-și justifice alegerile”.
Veerle spune că unii studenți descoperă după primul an că programul ales nu li se potrivește. Pentru unii, studiile sunt mai dificile decât anticipaseră; alții se confruntă cu dorul de casă sau constată că specializarea nu este ceea ce își imaginau. În unele cazuri, aceste dificultăți duc chiar la abandonarea studiilor.
Cât costă studiile? Se pot angaja studenții în timpul facultății?
Nici taxele de școlarizare nu sunt automat mai mici la universitățile de științe aplicate. În Olanda, taxa anuală standard stabilită de stat este de 2.694 de euro pentru anul universitar 2026-2027, atât la HBO, cât și la universitățile academice, pentru studenții români care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. În Belgia flamandă, taxa de referință pentru un an de studiu de 60 de credite ECTS este de 1.181,40 euro pentru cetățenii UE, sumă confirmată și de Karel de Grote pentru programele sale internaționale de licență.
În Danemarca, studiile universitare sunt gratuite pentru cetățenii UE, atât la universitățile academice, cât și la University Colleges. Aceste diferențe între țări nu țin, așadar, de caracterul practic sau academic al studiilor, ci de sistemele naționale de finanțare a învățământului superior. La taxele de școlarizare se adaugă, acolo unde este cazul, cheltuielile pentru cazare, transport și trai, care pot schimba considerabil bugetul unei familii.
Pentru familiile care își calculează bugetul de studii pornind de la ideea că adolescentul va putea lucra și se va întreține parțial singur, Veerle Symoens are o recomandare importantă: KdG îi sfătuiește pe studenți să nu lucreze mai mult de 12 ore pe săptămână, astfel încât jobul să nu le afecteze participarea la cursuri și timpul necesar proiectelor. Nu este o limită legală, ci o recomandare a universității, de care părinții ar trebui să țină cont atunci când estimează cheltuielile.
Job sau master. Ce urmează după absolvire?
Diploma obținută la o universitate de științe aplicate permite accesul pe piața muncii, dar și continuarea studiilor. Potrivit datelor oferite de Veerle Symoens, la trei luni după absolvirea studiilor la Karel de Grote, 41% dintre foștii studenți erau angajați, 42% își continuau studiile, iar 17% își căutau un loc de muncă.
Dar poate un absolvent de științe aplicate să urmeze un master la o universitate academică? „Da, se poate trece de la un bachelor la University of Applied Sciences (UAS/HBO) la un master la o universitate academică (WO), dar familia nu ar trebui să presupună că această trecere este automată”, explică Marina Gogioiu, consilierul Edmundo. În Olanda, universitatea care oferă masterul verifică dacă studiile anterioare asigură pregătirea necesară. În unele cazuri, studentul trebuie să urmeze un program pregătitor, numit pre-master sau bridging programme, pentru a recupera diferențele de pregătire academică.
Nu este vorba despre o diplomă inferioară, ci despre compatibilitatea dintre programe. Un master academic poate solicita cunoștințe de matematică, statistică sau metodologie a cercetării care nu au fost aprofundate în timpul licenței. În același timp, unele universități de științe aplicate oferă propriile programe de master, astfel că un absolvent nu este obligat să schimbe tipul instituției pentru a-și continua studiile.
În Belgia flamandă, absolvenții unei licențe profesionale, precum cele oferite de KdG, trebuie, de regulă, să urmeze un program de tranziție pentru a accesa un master academic. Durata acestuia depinde de masterul ales și de pregătirea anterioară a studentului.
Veerle Symoens explică însă că absolvenții pot opta și pentru un master în altă țară, unde condițiile de admitere pot fi diferite. Pentru familiile în care adolescentul ia deja în calcul un master, Marina recomandă verificarea condițiilor de admitere încă dinaintea alegerii licenței. „Ideal ar fi să se facă verificarea invers: alegem două-trei programe de masterat și verificăm: ce bachelor-uri acceptă, dacă acceptă UAS/HBO, dacă solicită pre-master și ce materii cer”. Alegerea specializării și a cursurilor opționale din timpul licenței poate conta ulterior la admitere.
Adaptarea la un sistem străin de învățământ
Pentru mulți dintre studenții internaționali, plecarea la facultate înseamnă și prima experiență departe de familie. Trebuie să își găsească o locuință, să își gestioneze bugetul, să se descurce într-un oraș necunoscut și să lucreze alături de colegi din culturi diferite. Veerle Symoens spune că această experiență îi schimbă pe tineri. „Vedem adesea că studenții nu obțin doar o diplomă, ci devin mai independenți, mai încrezători în ei și mai responsabili. Învață să se descurce într-un mediu nou, să își organizeze singuri viața și să colaboreze cu oameni din culturi diferite”.
Pentru adaptarea lor, universitatea pe care o reprezintă Symoens oferă, înainte de începerea cursurilor, întâlniri online și ghiduri de orientare și îi sfătuiește pe cei admiși să ia legătura cu studenți din anii mai mari prin intermediul unei platforme dedicate. Oferă, de asemenea, îndrumare pentru găsirea unei locuințe și servicii de consiliere academică și psihologică, iar fiecare student beneficiază de un consilier care îl ajută când întâmpină dificultăți.
Ce să verifici înainte de a alege facultatea
Înainte de alegerea unei facultăți, tânărul și familia lui trebuie să verifice acreditarea programului, tipul diplomei acordate și condițiile în care aceasta permite continuarea studiilor sau accesul la profesia dorită. Marina Gogioiu spune că cel mai important sfat pe care îl are pentru viitorii studenți și părinții lor este acela de a privi dincolo de reputația instituției. „Să se uite cu atenție la structura programului, întrucât acolo descoperă elementele-cheie care vor contura cei 3-4 ani academici și trebuie să fie o alegere informată și evaluată prin filtrul propriu de criterii, nu doar pe baza topurilor sau din ce am mai auzit”, spune aceasta.
