Facultatea de Protecția Mediului din cadrul Universității din Oradea a găzduit luni, 9 noiembrie 2026, o competiție gastronomică în care studenții și-au testat creativitatea și îndemânarea în bucătărie. Șapte echipe au pregătit burgeri cu ingrediente surpriză, iar programul a inclus demonstrații de dans și un atelier despre alimentația sănătoasă. Evenimentul „Uniqe Taste” a fost organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
La activitate au participat 50 de studenți de la mai multe facultăți ale Universității din Oradea. Concursul a adus împreună tineri cu interese diferite, care au avut ocazia să colaboreze, să facă schimb de idei și să își demonstreze aptitudinile culinare. Cele șapte echipe înscrise au avut câte trei membri, iar fiecare a trebuit să pregătească un burger care să se remarce prin combinația de ingrediente.

Conducerea Facultății de Protecția Mediului a asigurat produsele de bază necesare preparării burgerilor. Participanții au avut însă libertatea de a adăuga câte un ingredient secret, ales de fiecare echipă, pentru a da un caracter aparte preparatului.

Ioana Iova, președinta AVSE, a explicat că proba a presupus atât imaginație, cât și capacitatea de a lucra împreună și de a organiza sarcinile în cadrul echipei.
„Ingredientele de bază au fost puse la dispoziție de Conducerea Facultății de Protecția Mediului, iar fiecare echipă a adus propriul „ingredient secret”, menit să îi diferențieze preparatul. Participanții au experimentat combinații de gusturi, și-au împărțit responsabilitățile și au lucrat împreună pentru a convinge juriul prin creațiile lor”, povestește Ioana Iova, președinta Avse.

Activitatea culinară nu a fost singura activitate pregătită pentru participanți. Programul a avut și o sesiune de dans de o oră, cu ritmuri de salsa și bachata. Reprezentanții Mana Dance Academy au coordonat momentul și le-au oferit studenților ocazia să învețe câțiva pași și să participe la o activitate recreativă.
Evenimentul a avut și o componentă educativă. Mărcuș Carina, studentă în anul al II-lea la specializarea Nutriție și Dietetică din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, a susținut un workshop despre alimentația sănătoasă. Discuțiile au urmărit să atragă atenția asupra importanței unei alimentații echilibrate și a alegerilor corecte în ceea ce privește produsele consumate.

La finalul competiției, juriul a stabilit clasamentul celor mai apreciate preparate. Prima poziție a revenit echipei Ungheni, urmată de Avse, pe locul al II-lea, și Hot Mess, care a obținut locul al III-lea. Din comisia de jurizare au făcut parte conf. univ. dr. ing. Monica Dodu și ș. l. dr. ing. Daniela Marele, cadre didactice ale Facultății de Protecția Mediului, precum și George Opriș, vicepreședinte AVSE. Toate echipele au primit felicitări pentru munca depusă, implicare și originalitate. După încheierea jurizării, preparatele au fost degustate de persoanele prezente.
Ioana Iova consideră că interesul tot mai mare pentru această competiție arată că studenții caută activități prin care să îmbine partea practică a învățării cu interacțiunea și munca în echipă.
„Organizatoarea evenimentului, interesul stârnit și continuitatea concursului reflectă, din punctul meu de vedre, interesul tot mai mare al studenților pentru activități care îmbină învățarea practică și colaborarea”, spune Ioana Iova, președinta AVSE.

Aceasta a vorbit și despre evoluția concursului „Uniqe Taste” și despre obiectivele pe care asociația le urmărește prin organizarea evenimentului.
„De la o ediție la alta, concursul «Uniqe Taste» se bucură de o vizibilitate tot mai mare și de un interes crescând din partea studenților pentru arta culinară. Prin această inițiativă, ne propunem să valorificăm gastronomia ca oportunitate de învățare, de exprimare a creativității și de dezvoltare a abilităților de lucru în echipă. Prezența studenților din mai multe facultăți încurajează schimbul de idei și contribuie la consolidarea comunității universitare. În calitate de organizator și președintă AVSE, consider că valoarea acestui eveniment se regăsește atât în experiența oferită participanților, cât și în implicarea colectivă care îl face posibil. Ne dorim ca fiecare ediție să ofere un cadru tot mai bine organizat, în care inițiativa, pasiunea și colaborarea studenților să fie încurajate și apreciate”, a mai declarat Ioana Iova.

Printre invitații prezenți s-a numărat și Alexia Cicotisan, responsabil zonal UniFEST. Aceasta a apreciat eforturile organizatorilor și a evidențiat rolul unor astfel de inițiative în viața studențească. Totodată, a vorbit despre importanța legăturilor dintre membrii comunității universitare și despre posibilitatea extinderii proiectului, cu păstrarea standardelor de calitate pentru participanți.
Organizatorii au evidențiat și contribuția conducerii Facultății de Protecția Mediului, care a asigurat ingredientele necesare desfășurării probei gastronomice.

Reprezentanții asociației spun că interesul manifestat de participanți le oferă motive să pregătească noi ediții ale concursului, cu un număr tot mai mare de studenți implicați.
„Studenții așteaptă, cu drag, următoarea ediție, cu dorința de a reuni tot mai mulți studenți în jurul pasiunii pentru gastronomie, al creativității și al bucuriei de a construi experiențe împreună”, a mai spus Ioana Iova.
Mădălina Sturz
