A doua probă a concursului pentru directori, testul scris, care a avut loc marți, 20 octombrie, s-a încheiat în glorie națională, cu o promovabilitate de 98%. Asta în condițiile în care, cu o săptămână în urmă, aproape o treime dintre candidați au picat „pe capete”, iar majoritatea notelor de promovare au fost mediocre. „O diferență ca de la cer la pământ”, a comentat pentru Libertatea Marian Staș, specialist în educație, care consideră însă că această discrepanță nu ar trebui să fie o surpriză. „Căci, una e să gândești, alta e să redai ce ai învățat pe dinafară”, a comentat expertul.
Marian Staș, despre primele două probe ale concursului pentru directori: „O diferență de structură ca de la cer la pământ”
Proba scrisă a examenului pentru ocuparea funcției de director a fost promovată de 98% dintre candidați, iar media notelor obținute a fost 8.89. O surpriză, având în vedere șocul suferit cu doar o săptămână în urmă, când peste 30% dintre profesori nu au obținut note de trecere.
Privite separat, aceste rezultate oglindesc nivelul de cunoștințe de la momentul respectiv și nimic mai mult. Însă, analizate împreună, notele obținute la cele două probe confirmă o realitate dură: educația din România se bazează pe memorare, nu pe judecată, iar învățatul pe dinafară a devenit sport național nu numai în rândul elevilor, ci și al profesorilor.
Ne aflăm în fața unui cerc vicios, căci acești oameni sunt, până la urmă, produsului aceluiași sistem din care acum ei înșiși fac parte. Un sistem care toarnă în mintea copiilor informație de-a valma, fără prea multe explicații și într-un volum extrem de mare. Și iată unde am ajuns: când suntem puși să gândim logic, dăm rateuri. Când trebuie să reproducem din memorie, o facem cu ochii-nchiși.
Marian Staș: „Ăsta e sistemul, atât poate să facă”
Specialistul a mărturisit că s-a așteptat la subiecte cu totul diferite, care să conțină studii de caz. „Mă așteptam la întrebări legate de legislație sau care fac referire la anumiți autori, dar care să fie transformate în diverse situații specifice de studii de caz. De exemplu, candidații să fie întrebați despre ce articole din lege pot aplica în anumite situații date”.
Specialistul a mărturisit că știe persoane care au rezolvat testul în 20 de minute. Motivul? Nu era nicio filosofie acolo, ci doar de reprodus din memorie anumite informații. „Iar un director aflat de ani de zile în funcție nu are nicio problemă să treacă prin această situație. Este, până la urmă, pâinea pe care o mănâncă în fiecare zi”.
Specialistul vorbește, așadar, despre o diferență structurală „ca între două lumi, ca între noapte și zi, între litera și spiritul primei probe și litera și spiritul celei de-a doua probe. Această diferență este reflectată impecabil, trist, după părerea mea, de cele două distribuții de note: 6.5 atunci când trebuie să gândim, să interpretăm, să raționăm logic și 9.50 atunci când avem de reprodus lucruri pe care le-am memorat. Asta este, aici suntem acum, ăsta este sistemul, atâta poate el să facă. De pe altă parte, s-ar putea să fi fost și un mecanism subtil, pervers, prin care să se arate că, totuși, lumea se pricepe, adică «nu e proști»”.
Sistemul fără conceptul de gândire logică și judecată de valoare
Marian Staș critică sistemul care i-a format pe acești oameni reîntorși în același sistem și care perpetuează la clasă, în fața elevilor, niște practici de învățare învechite, comuniste, unde conceptul de gândire logică și judecată de valoare nu există sau există prea puțin. „Toată viața lor acești oameni au învățat și au crescut într-un sistem care e definit de memorare”, explică Marian Staș.
Este firesc, prin urmare, ca ei, la rândul lor, să le ceară elevilor să învețe după același model. Pentru că altul nu cunosc. Culmea, au venit apoi alte voci care le-au reproșat copiilor că nu au gândire critică. Le-au reproșat tocmai ceea ce profesorii de la clasă le cereau. „Cum e turcu, și pistolu”, a concluzionat expertul.
Marian Staș a precizat că entuziasmul cu care au fost anunțate rezultatele celei de-a doua probe nu se justifică. Dimpotrivă. Notele atât de ridicate ar trebui să fie, de fapt, un mare semnal de alarmă, o îngrijorare și o rușine.
„Prima probă s-a bazat în proporție de 99% pe gândire logică, iar a doua probă s-a bazat în aceeași proporție pe memorare. Aici este, de fapt, ipocrizia. Pentru că da, subiectele sunt relevante, sunt importante, dar o probă care definește o funcție de conducere nu se poate baza în proporție de 99% doar pe capacitatea de memorare. Iar acest lucru mi se pare o insultă la adresa ideii de evaluare riguroasă, corectă”.
Marian Staș, experiment cu ChatGPT: „Iată soluția!”
Pentru a elimina orice urmă de subiectivism și pentru a-și verifica propriile convingeri, Marian Staș a realizat un studiu de caz, apelând la ChatGPT, căruia i-a cerut să analizeze și să reformuleze cele 20 de subiecte ale probei scrise.
„Obiectivul acestui exercițiu este dublu: 1) de a proba cât de ușor este să recadrăm o probă de concurs, transformând-o din exercițiu ridicol de reproducere a ceea ce am memorat pe de rost într-o ocazie onestă de a învăța să luăm decizii; 2) să bat obrazul și să rușinez un pic, public dar deplin colegial, pe cei care au croit proba, calând-o cu sânge rece pe testarea memorării, în loc de a o clădi elegant, pe învățare managerială și de leadership pe bune. Rușinică, dragilor!… Rușinică!”
Specialistul a precizat că în urma acestui experiment inteligența artificială a oferit o abordare total diferită a ceea ce ar trebui să însemne un concurs pentru directori în anul 2026.
Concret, potrivit ChatGPT, în locul întrebărilor axate pe reproducerea unor prevederi legislative și definiții, candidații ar trebui să fie puși în situații inspirate din activitatea reală a unei școli, se arată în analiza efectuată de chatbot.
Printre exemplele de scenarii propuse de aplicație se numără gestionarea conflictelor dintre profesori, motivarea absențelor elevilor, suspendarea cursurilor în situații de risc, atragerea resurselor financiare și îmbunătățirea rezultatelor școlare. Practic, directorii ar trebui să demonstreze că pot aplica legislația în contexte concrete și că pot alege soluții potrivite, cu respectarea legii și a intereselor elevilor.
Analiza atrage atenția că simpla cunoaștere a prevederilor legale nu garantează capacitatea de a conduce o unitate de învățământ.
Modelul propus de ChatGPT păstrează structura de 20 de întrebări, cu patru variante de răspuns și o singură opțiune corectă, dar schimbă accentul de la memorare la aplicarea cunoștințelor. Inteligența artificială mai vine cu o recomandare: completarea probei scrise cu interviuri structurate și simulări manageriale, pentru o evaluare mai amplă a capacității candidaților de a conduce o școală.
Ideea de fond este următoarea: un director nu ar trebui evaluat doar în funcție de cât de bine reproduce concepte teoretice, ci și de felul în care poate lua decizii atunci când apar probleme reale în școală.
Alice Istrate, formator de cadre didactice, despre ce înseamnă să fii un director bun
Marian Staș a mai punctat un aspect: un director sau un candidat care aspiră la această poziție de conducere trebuie să aibă o singură și sfântă misiune: „Schimbarea paradigmei școlii în care funcționează, asta însemnând, în primul rând, transformarea de planuri cadru. Orice nu este despre pilotare de planuri-cadru, de modele de resurse umane descentralizate, din punctul meu de vedere este lovit de nulitate”.
Pe de altă parte, directorii de școli au nevoie, pe lângă viziune, și de competențe de management, de psihologie și leadership, consideră Alice Istrate, profesoară de Limba engleză și formator de cadre didactice. „Un director trebuie, dincolo de performanța la clasă, să demonstreze că are capacitatea de a conduce o organizație. El conduce echipe de profesori, de părinți, de elevi, un colectiv, o comunitate. Și, în același timp, lucrează cu diferite instituții: inspectoratul școlar, minister, diverse organizații. Prin urmare, competențele de leadership și manageriale sunt extrem de importante”, consideră specialista.
De asemenea, în opinia sa, un director de școală trebuie să știe să gestioneze conflicte și să ia decizii etice, motiv pentru care el are nevoie de o pregătire în prealabil, care să includă, pe lângă cursuri de management, și cursuri de psihologie și de leadership. De asemenea, directorii care ajung pentru prima oară în această funcție au nevoie de programe de mentorat.
Și încă un aspect: un profesor bun la clasă nu este neapărat și un bun director de școală. „Cele două roluri presupun competențe diferite, iar experiența didactică nu garantează capacitatea de a conduce o organizație, de a gestiona conflicte sau de a lua decizii dificile”, consideră Alice Istrate. „Sigur, un profesor are și el nevoie de leadership skills, trebuie și el să demonstreze că este un bun lider, pentru că altfel nu poți să manageriezi o clasă de elevi. Dar directorul are nevoie de mai mult de atât”.
Prin urmare, performanța la clasă este importantă, însă nu este suficientă pentru cineva care preia conducerea unei școli. Însă, în același timp, experiența didactică rămâne esențială. „Directorul trebuie să cunoască realitățile de la clasă, deoarece poate fi nevoit să analizeze reclamații ale părinților, să verifice activitatea profesorilor sau să ia decizii privind situații educaționale delicate”.
Alice Istrate: „Directorii au nevoie de un program de pregătire și de mentorat”
Alice Istrate consideră că pregătirea pentru funcția de director ar trebui să continue și după promovarea concursului de selecție. În opinia sa, un cadru didactic care ajunge într-o funcție de conducere, mai ales la începutul carierei, are nevoie de sprijin pentru a face față noilor responsabilități. „Într-o lume ideală, un program de mentorat, coroborat cu o educație inițială și cu o evaluare competentă, ar da rezultate mult mai bune”, spune formatorul.
Programul de pregătire ar trebui să includă cursuri de management și metodică, dar și competențe socio-emoționale și tehnici de gestionare a conflictelor. Acestea sunt importante într-un sistem în care relațiile dintre profesori, elevi și părinți devin tot mai complexe. „Directorul ar trebui să aibă competențe legate de inteligența socio-emoțională, de învățarea socio-emoțională, dar și de gestionarea conflictelor, efectiv, cu input din psihologie”, explică Alice Istrate.
Specialista atrage atenția că schimbările din societate se reflectă și în școală, iar directorii instituțiilor trebuie să fie pregătiți să răspundă noilor nevoi și să prevină escaladarea tensiunilor. „Din punctul meu de vedere e foarte important pentru că s-au schimbat generațiile și, odată cu ele, s-au schimbat nevoile societății. Lumea este mult mai sensibilă decât era înainte, inclusiv copiii, dar și adulții”.
O altă componentă importantă a pregătirii directorilor ar trebui să fie etica profesională căci oamenii trebuie să știe cum să gestioneze informațiile confidențiale, cum să evite favoritismele și cum să ia decizii dificile fără să își folosească abuziv autoritatea. „O componentă foarte importantă, dacă s-ar face un program de formare a directorilor, ar fi cea etică: să învețe cum să ia decizii dificile, de putere, de confidențialitate, cum să evite favoritismele”, afirmă Alice Istrate.
Specialista a precizat că, din păcate, deocamdată, în România nu există un program de formare pentru directori.
Evaluarea activității directorilor, realizată de evaluatori independenți
Cât despre evaluarea activității directorilor, aceasta ar trebui să depășească verificarea documentelor și a procedurilor administrative. Alice Istrate consideră că este nevoie de o abordare complexă, care să includă atât evaluarea instituțională, cât și feedbackul celor care interacționează direct cu managerul școlii.
În actualul cadru de organizare, directorul încheie un contract de management cu inspectoratul școlar, iar activitatea sa este supusă verificărilor instituționale, inclusiv celor realizate de ARACIP. Alice Istrate susține însă că ar fi utilă și o evaluare externă, realizată de evaluatori independenți. „Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie feedback și o evaluare complexă și, dacă se poate, evaluatori independenți, adică externi”, spune Alice Istrate.
În același timp, profesorii ar trebui să poată transmite opinii despre activitatea directorului fără teama unor eventuale repercusiuni. O variantă ar fi colectarea anonimă a feedback-ului. Părinții și elevii ar putea contribui, la rândul lor, cu observații despre modul în care este condusă școala și despre relația cu comunitatea.
Alice Istrate face însă o distincție între evaluarea propriu-zisă și feedback. „Nu toate categoriile implicate au pregătirea necesară pentru a evalua competențele manageriale ale unui director de școală, dar experiențele lor pot oferi informații relevante despre activitatea acestuia”.
Nu în ultimul rând, pe lângă evaluarea externă și feedback-ul comunității școlare, specialista consideră că directorii ar trebui să își analizeze periodic propria activitate, pornind de la criterii clare de performanță. „Mi se pare foarte importantă și o autoevaluare. Adică, în momentul în care ai niște criterii de performanță, tu însuți, ca director, să te autoevaluezi. Să știi unde stai și să spui: «Da, uite, aici am performat sau aici mai am loc să îmbunătățesc»”, explică Alice Istrate.
În opinia sa, rezultatele autoevaluării ar trebui puse apoi în relație cu cele obținute prin evaluarea instituțională și prin feedback-ul profesorilor, părinților și elevilor. Scopul final, subliniază formatorul, trebuie să fie binele școlii, al copiilor și al întregii comunități, dar și dezvoltarea profesională a directorului.
