Sorin Ion despre investițiile din educatie

7 octombrie 2026

Unele școli de la sat arată mai bine decât cele din centrul Capitalei, dar rezultatele elevilor au rămas pe loc. Secretarul de stat Sorin Ion admite că PNRR a schimbat clădirile, nu și învățarea. „Asta nu se reflectă deloc nici în rezultatele de la examenele naționale”, a spus oficialul. Instrumentul prin care ministerul ar urma să afle ce a schimbat formarea, Sistemul Informatic de Management al Școlarității, este încă în pregătire: „Sperăm să fie un succes.”

După investiții pe care Ministerul Educației le numește record, rezultatele elevilor nu s-au mișcat.

Sorin Ion, secretar de stat în minister, a spus la o masă rotundă dedicată impactului PNRR în educație că legătura dintre bani și performanță lipsește deocamdată.

„Toată lumea așteaptă o corelare între ele. Corelare care încă nu se vede. Și subliniez încă”, a spus Sorin Ion.

Termenul de așteptare, spune el, ar fi un ciclu de învățământ. „Evident că și prea mult optimism strică”, a adăugat Sorin Ion.

Școli rurale mai bune decât cele din centrul Bucureștiului

Oficialul a susținut că dotarea școlilor din România stă bine în comparație cu alte state. „Foarte multe state civilizate sunt sub noi la bază materială din școli. Am văzut școli în mediul rural care arată mai bine decât cele din centrul Bucureștiului sau din municipii”, spune Sorin Ion.

Cu toate acestea, rezultalele nu se văd. „Asta însă, din nou, nu se reflectă deloc nici în rezultatele de la examenele naționale. Nu mai vorbesc de testele PISA, unde diferențele rămân în continuare extrem de mari și ne arată de fapt unde este adevărata problemă”, a mai spus Sorin Ion.

„100.000 de profesori formați, clar că nu este suficient”

Ministerul Educației nu poate spune deocamdată dacă formarea profesorilor din PNRR a schimbat ceva la clasă. Instrumentul prin care ar urma să afle, Sistemul Informatic de Management al Școlarității, este încă în pregătire, iar secretarul de stat Sorin Ion nu a dat detalii: „Sperăm să fie un succes.”

„Chiar dacă 100.000 de profesori au fost formați pe pedagogie [digitală] prin PNRR, este clar că nu este suficient”, susține Sorin Ion.

Oficialul a vorbit despre formalismul din formarea profesorilor: „O tendință de a face colecție de diplome frumos colorate și cu titluri importante. Important este cum se reflectă asta în activitatea profesorului.”

Dacă un curs rămâne doar o diplomă, avertizează el, „înseamnă că au fost bani pierduți degeaba”.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.