De asemenea, se adordă și până la 20 de burse elevilor americani care vor studia în România.Programele vor fi finanţate în mod egal de România şi Statele Unite, pe principiul reciprocităţii, precizează Guvernul, potrivit News.ro.
Astfel, partea română va suporta costurile pentru până la 35 de burse FLEX şi până la 10 burse FLEX Abroad, putând ajunge până la 1 milion de dolari, finanţare suportată din bugetul Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Restul burselor vor fi finanţate de partea americană.
„Extinderea programului vine pe fondul interesului ridicat al elevilor români. Pentru cele 20 de locuri disponibile în anul şcolar 2026-2027 au fost depuse peste 3.000 de candidaturi”, se menţionează în comunicstul oficial.
Programul FLEX este derulat în România din 2015 şi le oferă liceenilor posibilitatea de a studia într-un liceu american şi de a locui într-o familie-gazdă.
Procesul de selecţie pentru anul şcolar 2027–2028 este prevăzut să înceapă în noiembrie 2026.
