Strategia Națională privind Stilul de Viață Sănătos a fost lansată miercuri, 30 septembrie, la Academia Română. Documentul prevede elaborarea unor ghiduri dedicate alimentației, mișcării, somnului, sănătății mintale și utilizării tehnologiei, cu recomandări adaptate inclusiv copiilor, adolescenților, profesorilor și părinților.
„Ce trebuie să faci, cum faci acele lucruri și de ce este important să le implementezi” sunt competențele pe care strategia urmărește să le dezvolte, a declarat Daniel David, la conferința de lansare, potrivit edupedu.ro.
Inițiativa a fost dezvoltată prin Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, înființat de Academia Română și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB).
Propunerile pentru prima parte a strategiei pot fi transmise până la 15 octombrie, în atenția coordonatorului științific Nicolae Hâncu. Ulterior, vor fi elaborate ghidurile specifice și pregătită aplicarea recomandărilor în școli și comunități.
Ce vor cuprinde ghidurile pentru un stil de viață sănătos
Ghidurile vor aborda principalele componente ale unui stil de viață sănătos: alimentația, activitatea fizică, somnul, sănătatea mintală, consumul de alcool, fumatul și utilizarea tehnologiei.
Recomandările vor fi adaptate diferitelor categorii de populație, inclusiv copiilor și adolescenților, vârstnicilor, persoanelor cu cerințe educaționale speciale, grupurilor vulnerabile, femeilor însărcinate și persoanelor cu afecțiuni medicale. Strategia include și teme privind consumul de droguri și recuperarea.
Planul prevede campanii de informare, formarea persoanelor care vor transmite recomandările în școli și comunități, precum și monitorizarea aplicării măsurilor. Un alt obiectiv este combaterea dezinformării și protejarea publicului de recomandările fără fundament științific.
Daniel David: „Elementul fundamental este competența”
Daniel David a explicat că strategia urmărește dezvoltarea cunoștințelor despre comportamentele sănătoase, a capacității de a le pune în practică și a valorilor care susțin aceste alegeri.
„Elementul fundamental pe care vrem să-l aducem în față este elementul de competență. Ce trebuie să faci, cum faci acele lucruri și de ce este important să implementezi acele lucruri”, a declarat acesta.
Ministrul a subliniat și importanța colaborării între specialiști din domenii diferite, astfel încât recomandările să fie fundamentate științific și adaptate nevoilor populației.
Strategia vizează atât populația generală, cât și persoanele care pot avea vulnerabilități sau probleme de sănătate încă neidentificate. Campaniile de informare vor promova recomandările incluse în viitoarele ghiduri, iar efectele și dificultățile de implementare vor fi monitorizate.
Mircea Dumitru: Strategia, un instrument împotriva pseudoștiinței
Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, a declarat că strategia pornește de la o abordare a sănătății care include dimensiunile fizică, mintală și socială.
„Strategia este gândită și ca un antidot, un instrument care îi protejează pe oameni de pseudoexperți și de promisiunile lor fără acoperire”, a afirmat acesta.
Dumitru a precizat că documentul lansat reprezintă un cadru de lucru deschis propunerilor și îmbunătățirilor. Sugestiile privind viziunea, obiectivele strategice și planul operațional general pot fi transmise până la 15 octombrie.
Mircea Abrudean: Educația pentru sănătate trebuie să înceapă în școală
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a susținut că prevenția și educația pentru sănătate trebuie să aibă un rol mai important, în loc ca intervențiile să se concentreze exclusiv asupra tratării bolilor.
Acesta a subliniat necesitatea educației pentru un stil de viață sănătos în școli, a colaborării dintre pacienți și personalul medical și a accesului comunităților la alimente sănătoase.
„E important ca școala să ofere educație pentru stilul de viață, cabinetul medical să devină un loc al parteneriatului și al empatiei, iar comunitățile noastre să aibă acces la alimentație curată și sustenabilă”, a declarat Abrudean.
Mihai Ghigiu: Implementarea strategiei are nevoie de finanțare
Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, a evidențiat rolul școlii în formarea obiceiurilor sănătoase încă din copilărie.
Acesta a atras atenția că aplicarea strategiei depinde de asigurarea unei finanțări stabile și a unui cadru legislativ predictibil.
„Dacă ne dorim ca această strategie să nu rămână pe hârtie niște cuvinte frumoase, avem nevoie de stabilitate financiară pentru implementarea ei, stabilitate legislativă”, a declarat Ghigiu.
Mihai Dimian: Ghiduri de sănătate adaptate vârstei, pentru elevi și profesori
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a subliniat că strategia se află într-o etapă inițială și că aplicarea măsurilor în școli este esențială.
Acesta a pledat pentru educație pentru sănătate adaptată vârstei, cu explicații clare și activități practice despre alimentație, mișcare, somn, sănătate mintală, relații și utilizarea tehnologiei.
„Sunt importante ghidurile specifice, care să fie adaptate și profesorilor, și elevilor, dar și părinților”, a declarat Dimian.
Ministrul a amintit și de programul „Masă sănătoasă”, care ajunge în prezent la aproximativ 540.000 de elevi, și a susținut extinderea acestuia.
Dimian a evidențiat, totodată, rolul universităților și al institutelor de cercetare în promovarea educației științifice, a gândirii critice și a competențelor digitale. El a subliniat că implementarea strategiei trebuie evaluată în școli și comunități, pentru a identifica măsurile care funcționează și cele care necesită îmbunătățiri.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
