Deseori, în grupurile de copii se aud replici ca „Pleacă de aici!”, „Nu ne jucăm cu tine!”, „Ești prost!”, „Uite-l și pe tocilarul ăsta!”. Alteori, un copil își alege o țintă din clasă, face o glumă legată de ea și o repetă până când toată clasa râde. Pentru un adult, aceste situații pot părea simple conflicte ori tachinări. Pentru copilul care le trăiește zi de zi, însă, pot deveni o sursă de anxietate, rușine și teamă. Psihologul clinician Elisa Conduruță explică unde se termină conflictul obișnuit și unde începe bullyingul, dar și ce poate spune un copil atunci când este atacat, exclus sau umilit.
Bullyingul nu înseamnă doar lovituri sau insulte. Poate începe cu un copil căruia i se spune în fiecare zi că nu are voie să stea într-un anumit grup, cu o poreclă repetată, cu răspândirea unor zvonuri sau cu o glumă pe care ceilalți o consideră amuzantă, dar care îl transformă mereu pe același copil în ținta clasei. Nu orice ceartă, insultă sau refuz de a se juca este bullying. În general, vorbim despre bullying atunci când comportamentul agresiv este repetat și există un dezechilibru de putere între copii.
Cum ar trebui să reacționeze copilul? „Nu există o singură reacție corectă”, spune psihologul clinician Elisa Conduruță, fondatoarea We Care Centre. „Aceasta depinde de vârsta copilului, de situație și de cât de amenințătoare este agresiunea. Poate răspunde ferm, se poate îndepărta sau poate cere ajutor.” Important este ca un copil să nu plece dintr-o astfel de situație cu sentimentul că nu s-a apărat suficient de bine.
Ce îi poate spune copilul celui care îl agresează
Replicile scurte pot fi exersate acasă, cu părinții sau cu frații mai mari, astfel încât copilul să nu fie nevoit să găsească pe loc cuvintele potrivite într-o situație stresantă. Elisa Conduruță recomandă formulări scurte, precum: „Oprește-te!”, „Nu-mi place ce faci!”, „Lasă-mă în pace!” sau „Voi cere ajutor!”. Scopul nu este ca un copil să „câștige” confruntarea cu agresorul, ci să își exprime în mod direct limita și să poată ieși din situație.
Dacă răspunsul rămâne negativ, copilul nu trebuie să transforme situația într-o confruntare fizică sau schimb dur de replici. La vârste mici, spune psihologul, poate căuta pur și simplu un alt copil cu care să se joace. Excluderea intenționată poate face parte din bullying atunci când devine repetată și există un dezechilibru de putere, însă nu orice refuz de a se juca împreună înseamnă bullying.
Pentru un copil de gimnaziu sau de liceu, presiunea grupului poate fi la fel de puternică precum o insultă directă. În această etapă, bullyingul poate lua forma excluderii din gașcă, a zvonurilor lansate, a umilirii în privat ori în fața colegilor sau a agresiunii în mediul online.
| Ce spune agresorul | Ce poate răspunde copilul |
| „Pleacă de aici! Nu ne jucăm cu tine.” | „Și eu vreau să mă joc. Dacă nu vreți, o să mă joc cu altcineva.” |
| „Nu ai ce căuta în grupul nostru.” | „Este alegerea voastră, dar nu e în regulă să mă tratați așa.” |
| „Ești prost.” | „Nu este în regulă să vorbești așa cu mine.” |
| „Ești urât.” | „Nu sunt de acord cu ce spui.” |
| „Uite ce gras/slab ești!” | „Nu vreau comentarii despre corpul meu.” |
| „Ce haine de rahat ai!” | „Îmi plac hainele mele. Nu trebuie să-ți placă și ție.” |
| „Ce ciudat ești!” | „Poți să crezi asta. Eu sunt ok cu cine sunt.” |
| „Nimeni nu te place.” | „Nu trebuie să mă placă toată lumea.” |
| „Ești un tocilar.” | „Da, îmi place să învăț. Și?” |
| „Toți râdem de tine.” | „Nu mi se pare amuzant. Opriți-vă.” |
| „Hai să vedem cât de curajos ești!” | „Nu vreau să fac asta.” |
| „Dacă ești bărbat, fă-o!” | „Nu trebuie să fac ceva doar pentru că îmi spui tu.” |
| „Dacă spui cuiva, o să vezi tu!” | „O să cer ajutor dacă mă simt în pericol.” |
| „Te bat după școală.” | „Nu vreau să mă bat. Plec și cer ajutor.” |
| „Dă-mi telefonul sau te lovesc.” | „Nu. Mă duc să cer ajutor.” |
| „Dacă nu-mi dai tema, te bat.” | „Nu te ajut să faci asta. O să vorbesc cu un adult.” |
| „Nu mai sta lângă noi.” | „Bine. Mă duc în altă parte.” |
| „Nu te invităm la petrecere.” | „E alegerea voastră. O să-mi petrec timpul cu alți prieteni.” |
| „Nu mai ești prietenul nostru.” | „Îmi pare rău că ați ales asta. Eu nu vreau să ne certăm.” |
| „Toată lumea e împotriva ta.” | „Nu știi ce crede toată lumea.” |
| „Hai să râdem de el!” | „Nu mi se pare amuzant.” |
| „Uite-l pe plângăcios!” | „Nu-mi place cum vorbești cu mine. Oprește-te.” |
| „Plângi? Ce fraier!” | „Da, m-a deranjat ce ai făcut. Acum plec.” |
| „Ești un ratat.” | „Nu accept să-mi vorbești așa.” |
| „N-o să ajungi niciodată nimic.” | „Nu ești tu cel care decide asta.” |
| „N-ai voie să stai aici.” | „Nu îmi poți spune unde am voie să stau.” |
| „Toți te urăsc.” | „Asta este părerea ta. Eu aleg cu cine vreau să fiu.” |
| „Dacă nu faci ce spun eu, o să regreți.” | „Nu voi face ce îmi ceri. Plec acum.” |
| „E doar o glumă, de ce te superi?” | „Pentru mine nu este amuzant. Oprește-te.” |
| „Nu știi de glumă?” | „Pot să înțeleg o glumă. Asta mă deranjează.” |
| „Hai, răspunde-mi! De ce taci?” | „Nu vreau să discut cu tine.” |
| „Ești prea sensibil.” | „Poate pentru tine nu e mare lucru. Pentru mine este. Oprește-te.” |
| „Dacă nu râzi, înseamnă că ești prost.” | „Nu trebuie să râd la ceva ce mă jignește.” |
| „Te filmez și pun pe TikTok!” | „Nu sunt de acord să mă filmezi. Oprește-te.” |
| „Am pus poza ta pe grup. Toată lumea râde.” | „Șterge poza. Nu sunt de acord să o distribui.” |
| „Dacă mă blochezi, pun și mai multe poze.” | „Nu voi continua conversația. Păstrez mesajele și cer ajutor.” |
| „N-ai ce să-mi faci. Nimeni nu te crede.” | „Nu trebuie să rezolv asta singur. O să vorbesc cu un adult.” |
„Nu-mi pasă” nu înseamnă întotdeauna că nu îl doare
Una dintre problemele dificile apare atunci când copilul nu spune în mod direct că este agresat, iar părintele, deși simte că ceva nu este în regulă, nu știe ce. „«Nu-mi pasă» nu înseamnă întotdeauna că nu îl doare. Uneori este chiar modul prin care copilul încearcă să ascundă cât de mult îl afectează”, explică psihologul. Părinții pot observa schimbări precum retragerea, iritabilitatea, anxietatea, problemele de somn, evitarea școlii, scăderea rezultatelor sau pierderea interesului pentru activitățile care înainte îi făceau plăcere. Un copil implicat într-o situație de bullying poate să nu ceară singur ajutorul. Schimbările emoționale sau comportamentale sunt motive pentru ca părintele să deschidă conversația, fără să pornească de la acuzații.
Când „ignoră-l” nu mai este un sfat bun
„Ignoră-l” poate funcționa uneori atunci când vorbim despre o provocare izolată. Dar lucrurile se schimbă atunci când comportamentul se repetă. „Ignorarea poate funcționa în cazul unei provocări izolate, dar nu atunci când agresiunea este repetată sau escaladează”, spune Elisa Conduruță. „Când agresiunea se repetă, nu mai este o situație pe care copilul ar trebui să fie învățat să o gestioneze singur.” A cere ajutor nu este un eșec al copilului. Din contră, poate fi exact reacția de siguranță de care are nevoie. Tocmai de aceea, adulții nu ar trebui să presupună că cei mici trebuie să rezolve singuri situația. Copilul trebuie ascultat, sprijinit și, atunci când este necesar, implicat un adult de încredere sau școala.
Ce spune copilul când agresorul continuă?
O regulă simplă poate fi exersată cu copilul:
- 1. Spun limita. „Oprește-te!”/„Nu-mi place ce faci.”/„Nu este în regulă să vorbești așa cu mine.”
- 2. Mă îndepărtez. Nu rămân într-o confruntare doar pentru a demonstra că sunt suficient de curajos.
- 3. Cer ajutor. „Am nevoie de ajutor. Se întâmplă din nou.”
Această succesiune este importantă mai ales pentru copiii care cred că a cere ajutor înseamnă „să pârască”. „Copilul trebuie să știe că a cere ajutor nu îl face slab. Uneori, cel mai curajos lucru pe care îl poate face este să spună unui adult: «Am nevoie de ajutor»”, spune Elisa Conduruță.
Dacă agresorul este profesorul
Situația devine mai complicată atunci când persoana care umilește copilul este chiar adultul aflat într-o poziție de autoritate. Un profesor poate corecta un comportament, poate pune limite și poate sancționa o greșeală fără să transforme copilul în ținta ridiculizării.
Legislația prevede clar că elevul are dreptul să fie tratat cu respect, iar pedepsele corporale și tratamentele degradante în procesul educațional sunt interzise. Dacă un profesor îl ironizează în mod repetat, copilul poate fi învățat să formuleze o limită fără să devină agresiv: „Înțeleg că sunteți nemulțumit de mine, dar mă simt umilit când sunt ironizat în fața colegilor. Aș prefera să îmi spuneți ce pot îmbunătăți.”
„A-ți exprima o limită nu înseamnă lipsă de respect”, spune psihologul. Dacă situația continuă, responsabilitatea nu trebuie transferată asupra copilului. Părintele trebuie să discute cu școala și să ceară intervenția adulților responsabili.
Ministerul Educației prevede o procedură pentru managementul cazurilor de violență în școli, inclusiv pentru violența verbală, fizică, psihologică-bullying, emoțională, socială și cibernetică. Cazurile pot fi raportate de elevi, părinți sau cadre didactice, inclusiv confidențial, iar școala are responsabilități în gestionarea și sprijinirea celor implicați.
Ce poate face copilul când agresiunea este fizică
În cazul agresiunii fizice, obiectivul nu este ca victima să găsească replica perfectă. Poate spune: „Nu mă atinge!” sau „Oprește-te!”. Apoi trebuie să se îndepărteze și să ceară imediat ajutor. Copilul nu trebuie învățat să „se bată ca să se apere”, iar părinții nu trebuie să le spună copiilor să răspundă fizic la bullying, deoarece confruntarea poate duce la rănire și la escaladarea situației. „Nu aș vrea ca un copil să plece dintr-o astfel de experiență cu sentimentul că nu s-a apărat suficient de bine”, spune Elisa Conduruță. Dacă există amenințări serioase, răni, arme sau un pericol imediat, situația depășește ceea ce copilul poate gestiona singur și este necesară intervenția adulților și, în funcție de gravitate, a serviciilor de urgență.
Ce poate spune un copil când bullyingul se mută online
În cazul mesajelor sau comentariilor agresive, regula este similară. Copilul nu trebuie să continue disputa pentru a demonstra ceva. Poate răspunde o singură dată, dacă este necesar: „Nu accept să vorbești cu mine așa. Nu voi continua această conversație.” Apoi poate opri interacțiunea, bloca persoana și păstra dovezile, în special capturile de ecran. Pentru adolescenți, este important ca părinții să nu transforme însăși dezvăluirea situației într-o pedeapsă. Dacă prima reacție este confiscarea telefonului sau interzicerea internetului, copilul poate ajunge să ascundă următoarea problemă.
UNICEF recomandă părinților să asculte copilul calm, să îl asigure că nu este vina lui și să discute cu școala atunci când bullyingul afectează viața copilului. Părintele nu trebuie să-l învețe nici să suporte, nici să atace. Mesajul pe care îl putem spune copiilor este că au voie să spună stop, au voie să plece, au voie să ceară ajutor și nu este responsabilitatea lor să rezolve singuri comportamentul altui copil. „Scopul nu este ca el să câștige confruntarea, ci să își protejeze limitele și să poată ieși din situație”, explică Elisa Conduruță. Atunci când comportamentul se repetă, intervenția adultului nu mai este opțională.
Cele mai importante 7 replici de siguranță pe care copilul le poate învăța
Nu este nevoie ca un copil să memoreze 20 de răspunsuri. Câteva formulări simple, repetate și exersate înainte pot fi suficiente:
- „Oprește-te!”
- „Nu-mi place ce faci.”
- „Nu este în regulă să vorbești așa cu mine.”
- „Ia mâna de pe mine.”
- „Nu vreau să continui această conversație.”
- „Plec de aici.”
- „Am nevoie de ajutor.”
Aceste replici nu sunt menite să garanteze că agresorul se va opri. Ele îi dau copilului un limbaj pentru limite și, mai important, o cale de ieșire din situație. În cazul bullyingului, nu copilul care este ținta trebuie să găsească replica perfectă. Responsabilitatea de a opri comportamentul agresiv aparține și adulților din jurul lui. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care un părinte i le poate spune copilului este, poate, cel mai simplu: „Te cred. Nu este vina ta. Și nu trebuie să treci singur prin asta.”