Suceava: Școli închise temporar în patru localități, după alerta cu drone

Autoritățile din Suceava au dispus, joi dimineață, închiderea școlilor din patru unități administrativ- teritoriale, după alerta de atac cu drone, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții Instituției Prefectului Suceava.
Potrivit acestora, până la ora 10:00 unitățile școlare din zona Solca, Arbore, Botosana, Cacica au avut cursurile suspendate.
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale.
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, echipele de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la fața locului, au securizat perimetrul și au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbușirii. AGERPRES/(AS – redactor: Cristian Lupascu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava
* MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani
* Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone
Afisari: 10
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.
