Festivalul CULMEA — Film și educație de mediu revine la Brașov | Ştiri din Brașov

22 septembrie 2026

Ediția a IV-a aduce la Brașov o selecție de titluri pentru copii care au trecut deja prin cele mai importante festivaluri de film din Europa.

Festivalul CULMEA — Film și educație de mediu revine la Brașov cu o nouă ediție și titluri premiate la Berlin, Cannes și Annecy.

Organizatorii anunță că festivalul va avea loc în perioada 22 – 24 octombrie, la Cinema Modern, iar biletele au fost deja puse în vânzare.

Filme premiate

Ediția a IV-a aduce la Brașov o selecție de titluri care au trecut deja prin cele mai importante festivaluri de film din Europa: Lilieci și gândaci, Gânduri serioase sau Papaya. Cei mici vor putea vedea și lungmetrajul Nou-veniții, în cadrul unei proiecții speciale cu dublaj live susținut pe scenă, în timp real, de actrița Mihaela Alexandru — un format care transformă proiecția într-un spectacol.

Programul cuprinde și alte titluri distinse recent precum Rațe, Un viitor fără ghețari, Mlaștina Wiels, Arborele doamnei Houston sau Gravitație.

Festivalul găzduiește, de asemenea, proiecții special gândite pentru grupuri organizate din grădinițe, școli și afterschool-uri, structurate pe calupuri de vârstă, iar înscrierea grupurilor se face printr-un formular dedicat disponibil AICI.

Bilete și program

Biletele pentru calupurile de scurtmetraje pentru copii costă 15 lei, iar cele pentru lungmetraje 15 lei (copii) / 25 lei (adulți) și pot fi procurate de AICI.

Programul complet, cu toate filmele și orele de proiecție, este disponibil pe culmeafestival.ro.

Festivalul CULMEA

CULMEA este primul festival de film și educație de mediu pentru copii din România, înființat în 2023 la Brașov. Prin proiecții de scurtmetraje și lungmetraje curatoriate internațional, discuții ghidate de mediatori culturali și ateliere, festivalul construiește alfabetizare de mediu prin curiozitate.

CULMEA este membru al ECFA (European Children’s Film Association), rețeaua europeană a festivalurilor de film pentru copii.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.