Ajutorul este în valoare de 500 de lei. Sunt eligibil toți elevii care provin din familie al cărei venit lunar nu depășește 2.165 de lei pe membru. Cererile se depun la secretariatele școlilor până în 1 octombrie.
Cum pot fi cheltuiţi banii
Iar dacă sunt eligibili, beneficiarii vor primi un card social care va fi mai apoi alimentat cu această sumă. Acești bani pot fi folosiți doar pentru cumpărarea de rechizite, cum ar fi articole de papeterie, creioane, penare, ghiozdane, dar pot fi cumpărate cu el și articole de îmbrăcăminte necesare frecventării școlilor.
Sunt eligibili și preșcolarii care frecventează grădinițele, dar regulile sunt puțin diferite, de aceea părinții trebuie să întrebe la fiecare unitate de învățământ în parte. Banii nu pot fi retrași de pe aceste carduri și nu pot fi folosiți în alte scopuri. Sumele provin de la Uniunea Europeană și numai anul trecut de ele au beneficiat 700.000 de elevi.
