Iași: Ministrul Educației, așteptat la deschiderea anului universitar la USV

11 septembrie 2026

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, este așteptat luni, la Iași, pentru a lua parte la festivitatea de deschidere a noului an universitar organizată de Universitatea de Științele Vieții ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iași (USV).

Potrivit USV Iași, începând de la ora 11:00, în Aula Magna ‘Haralamb Vasiliu’ a instituției de învățământ superior sunt așteptați ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, oficialități locale, rectorii universităților din Iași, directorii colegiilor agricole, reprezentanții stațiunilor de cercetare din regiunea Nord-Est, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate județene, reprezentanți ai mediului economic, precum și membri ai comunității academice a USV Iași.

‘Ceremonia de deschidere va fi dedicată, în primul rând, studenților care pășesc pentru prima dată în universitate, dar și performanței academice și investițiilor realizate în ultima perioadă de USV Iași. Un moment important al festivității ‘Bun venit la deschiderea anului universitar 2026-2027′ îl va constitui premierea studenților care s-au remarcat prin rezultate deosebite în anul universitar anterior. Vor fi acordate premii de excelență și burse ocazionale, menite să recompenseze performanța, implicarea și efortul depus de studenți în pregătirea profesională’, transmite USV Iași, prin intermediul unui comunicat de presă.

Totodată, ca urmare a donațiilor realizate prin testament de două personalități marcante ale învățământului superior agronomic, doi studenți ai USV Iași vor primi premii speciale, în valoare de câte 1.000 de euro.

Astfel, Vicol Gabriel Sebastian, student în anul al II-lea la Facultatea de Agricultură, specializarea Agricultură, va primi Premiul Prof. univ. dr. Dr. Hc. Constantin Vasilică, în valoare de 1.000 de euro.

De asemenea, Ștefania Lefter, șefă de promoție 2026, specializarea Agricultură, va fi recompensată cu Premiul Prof. univ. dr. Petru Magazin, în valoare de 1.000 de euro.

Tradiția premierii celor mai performanți studenți continuă și prin acordarea ‘Premiului Decanului’, în valoare de 1.000 de lei, oferit de decanii facultăților USV Iași tinerilor care s-au remarcat prin rezultate academice deosebite și implicare în activitățile universitare. AGERPRES/(AS – redactor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.