Lansăm un ETF simbolic pentru a investi…

9 septembrie 2026

Gabriel Aldea, director adjunct al casei de brokeraj Investimental, spune că accesul la educaţie şi sprijinul acordat copiilor din medii defavorizate pot avea un rol esenţial în dezvoltarea viitoare a societăţii şi economiei româneşti. În acest scop, Investimental, împreună cu Organizaţia Salvaţi Copiii România, a lansat campania „Educaţia Tinerilor în Formare” (ETF), un proiect care foloseşte simbolistica unui fond tranzacţionat la bursă pentru a atrage atenţia asupra nevoilor educaţionale ale copiilor vulnerabili.

„Ştim că timpul este cel mai important aliat al unui investitor, pentru că tendinţa pieţelor este aceea de a creşte. Dacă investitorii investesc raţional şi echilibrat, timpul este aliatul lor. Dar şi în educaţie timpul este esenţial, pentru că, dacă pierzi o oportunitate, mai ales când eşti la o vârstă fragedă, este greu să recuperezi ulterior. Am creat, în acest sens, un ETF care, spre deosebire de cele standard, care investesc în diferite instrumente financiare, investeşte în poveştile şi în potenţialul unor copii care au nevoie de o şansă”, a spus Aldea în cadrul evenimentului de lansare a proiectului, pe 9 septembrie.

În România, peste 425.000 de copii cu vârste între 7 şi 17 ani sunt în afara sistemului de învăţământ, iar peste 26.000 de elevi nu s-au înscris la Evaluarea Naţională din acest an, reprezentând 15% din generaţie, potrivit datelor prezentate de Salvaţi Copiii. În acelaşi timp, rezultatele testelor PISA, realizate de OCDE în rândul elevilor de 15 ani, arată că 52% dintre elevii români nu ating nivelul minim de competenţă la matematică. La polul opus, mai puţin de cinci elevi din 100 ajung la nivelul de excelenţă academică, faţă de 12 din 100 la nivelul Uniunii Europene.

 

Te-ar putea interesa și:

„1,2 milioane de copii, adică unul din trei, trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială. Pentru familiile lor, şcoala nu este gratuită, dacă ne gândim că orice copil are nevoie de hrană, rechizite, îmbrăcăminte, transport – şi nu întâmplător unul din patru copii din România nu participă la excursii sau la evenimente şcolare din motive financiare, de peste patru ori media europeană. Pentru aceste familii, educaţia a devenit un cost pe care nu îl mai pot duce singure”, spune Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Investimental este cea mai nouă societate de brokeraj de la Bursa de Valori Bucureşti, înfiinţată în 2022. Prin campania „Educaţia Tinerilor în Formare”, compania le oferă investitorilor posibilitatea de a susţine iniţiativa Salvaţi Copiii prin intermediul unei pagini dedicate proiectului.

„Deşi ETF-ul nu este unul real, ci simbolic, investiţia este una reală, iar rezultatele ei ne privesc pe toţi, pe termen lung”, adaugă Gabriel Aldea.

 


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.