Campusul Dual Integrat Banatul Montan, investiție strategică pentru legătura dintre educație și economia locală » Radio România Reșița

24 august 2026

Învățământul dual reprezintă una dintre cele mai eficiente soluții pentru conectarea sistemului educațional la nevoile reale ale mediului privat. Este mesajul transmis la Reșița de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. Acesta a vizitat șantierul viitorului Campus Dual Integrat Banatul Montan.

Campusul Dual Integrat Banatul Montan, investiție strategică pentru legătura dintre educație și economia locală

Articol editat de Casandra Silitra,
24 august 2026, 07:51

Proiectul, promovat sub egida „Viitorul se construiește la Reșița”, este gândit ca un punct de legătură între educația preuniversitară, învățământul universitar și economia locală.

Ministrul Economiei: „Este rețeta corectă pentru a face învățământ tehnologic conectat cu piața”

În timpul vizitei pe șantier, Irineu Darău a apreciat faptul că proiectul de la Reșița a fost menținut și dus mai departe, în condițiile în care mai multe comunități au renunțat la investiții similare.

Ministrul a subliniat că, chiar dacă finanțarea prin PNRR acoperă doar o parte a investiției, proiectul trebuie finalizat odată ce lucrările au fost începute.

„Este foarte bine că nu ați renunțat la această investiție. Din păcate, au fost multe comunități care au renunțat. Chiar dacă doar parțial va fi acoperită din PNRR, odată pornită se va termina”, a declarat ministrul Economiei.

Acesta a remarcat și progresul înregistrat pe șantier față de perioada în care proiectul se afla la început.

Toate liceele tehnologice ar trebui să funcționeze în sistem dual

Irineu Darău a făcut referire și la prevederile Legii învățământului preuniversitar din 2023. Despre lege, spune că stabileste direcția pentru dezvoltarea învățământului dual în România.

„Prin legea învățământului preuniversitar din 2023 există obligația ca, în toată România, toate liceele tehnologice să funcționeze în sistem dual”, a precizat ministrul.

În opinia sa, modelul dual este „rețeta corectă” pentru ca învățământul tehnologic să fie conectat la cerințele pieței muncii. De asemenea , să ofere tinerilor o pregătire relevantă pentru carieră.

Parteneriat mai strâns între educație și mediul privat

Ministrul Economiei a vorbit și despre necesitatea unei colaborări mai puternice între instituțiile de învățământ și companiile private.

Acesta și-a exprimat intenția ca Ministerul Economiei să poată deveni un partener al Ministerului Educației în facilitarea relației cu mediul privat. Astfel, pregătirea profesională să răspundă cât mai bine cerințelor angajatorilor.

„Îmi doresc, în timpul mandatului Ministerului Economiei, să fie luat ca partener de către Ministerul Învățământului pentru a putea facilita relația cu mediul privat”, a transmis Irineu Darău.

Campusul Dual Integrat Banatul Montan, proiect pentru viitorul tinerilor din regiune

Campusul de la Reșița are o particularitate importantă: îmbină componenta universitară cu cea preuniversitară. Astfel, se creaza premisele unui traseu educațional integrat pentru tineri.

Investiția urmărește, de asemenea, să contribuie la păstrarea forței de muncă tinere în Banatul Montan. Prin facilitățile și oportunitățile oferite, proiectul își propune să le ofere elevilor și studenților motive pentru a-și construi viitorul profesional în regiune.

„Aceste campusuri sunt esențiale. E bine că au fost prinse în PNRR, e bine că anumite autorități locale au reușit să demareze proiectele și aici chiar mai bine este îmbinarea dintre partea universitară și partea preuniversitară”, a mai spus ministrul.

„Abia aștept să vin la finalizarea șantierului”

Vizita de la Reșița s-a încheiat cu promisiunea unei reveniri la finalul lucrărilor, pentru a vedea modul în care va funcționa concret sistemul de învățământ dual în cadrul noului campus.

„Abia aștept să vin la finalizarea șantierului, să văd cum merge efectiv învățământul dual”, a declarat Irineu Darău.

Pentru Reșița și Banatul Montan, Campusul Dual Integrat este astfel mai mult decât o investiție în infrastructura educațională. Proiectul este conceput ca o legătură directă între școală, universitate și piața muncii, cu obiectivul de a pregăti specialiști pentru economia locală și de a contribui la păstrarea tinerilor în regiune.

 

Urmărește-ne și pe Google News



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.