Prezentarea cercetării românești într-unul dintre cele mai importante contexte internaționale dedicate copiilor și tinerilor cu abilități înalte marchează o nouă etapă pentru Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. După peste două decenii în care a dezvoltat programe dedicate identificării și susținerii copiilor și tinerilor cu potențial înalt, fundația duce acum experiența acumulată în România către zona cercetării și a schimbului științific internațional.
Fundația este afiliată internațional la European Council for High Ability (ECHA) și face parte, totodată, din mai multe rețele internaționale dedicate educației, talentului, științei și inovării, printre care World Council for Gifted and Talented Children și European Talent Support Network. Această conectare la ecosistemul internațional permite atât preluarea celor mai noi direcții și bune practici în domeniu, cât și introducerea cercetării realizate în România în conversația globală despre excelență.
Această schimbare de perspectivă se află chiar în centrul cercetării „Profilul Neurocognitiv al Excelenței din România”, realizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Institutul BrainMap. Studiul pornește de la o întrebare pe cât de simplă, pe atât de dificilă: există un mod specific în care funcționează creierul unui tânăr care atinge performanțe excepționale?
În loc să privească excelența exclusiv prin rezultatele școlare, premii sau testele clasice de inteligență, cercetarea analizează mecanismele neurocognitive asociate performanței. Cu ajutorul electroencefalografiei cantitative – qEEG – au fost analizate tiparele de activitate cerebrală ale unor copii, adolescenți și tineri care au demonstrat deja performanțe remarcabile în domenii diferite.
Una dintre concluziile importante schimbă chiar modul în care poate fi privită excelența: nu există un singur „creier al performanței”. Au fost identificate tipare neurocognitive diferite, asociate unor forme distincte de performanță, de la domeniile STEM până la arte, muzică sau competențe verbale. Această perspectivă poate avea implicații importante pentru educație. Dacă excelența nu urmează un singur model neurocognitiv, atunci nici dezvoltarea copiilor cu potențial înalt nu poate fi construită după o formulă universală. Identificarea talentului, intervenția educațională, mentoratul și chiar modul în care sunt evaluate performanțele ar putea avea nevoie de un grad mult mai mare de personalizare.
Direcția cercetării românești se intersectează cu una dintre cele mai puternice tendințe discutate anul acesta la Dublin: trecerea de la ideea de „copil supradotat” ca etichetă fixă la înțelegerea excelenței ca proces de dezvoltare.
Printre vocile de referință prezente la ECHA 2026 se numără Prof. Frank C. Worrell, Distinguished Professor la University of California, Berkeley și fost președinte al American Psychological Association, și Dr. Rena F. Subotnik, cercetătoare cu peste două decenii de activitate în cadrul American Psychological Association. Alături de Paula Olszewski-Kubilius, cei doi au dezvoltat Talent Development Megamodel, un model influent care privește „giftedness-ul” nu ca pe o destinație, ci ca pe începutul unui traseu către competență, expertiză și, în cazurile excepționale, contribuții capabile să transforme un domeniu. Mesajul este esențial pentru felul în care ar putea arăta educația viitorului: potențialul nu garantează performanța. Între cele două există ani de dezvoltare, oportunități, mentori, motivație, perseverență, autonomie, capacitatea de a gestiona eșecul și accesul la mediile potrivite.
Aceeași schimbare de paradigmă apare și în cercetările Prof. Tracy L. Cross și Dr. Jennifer Riedl Cross, două nume importante ale cercetării internaționale asupra dimensiunilor psihologice și socio-emoționale ale giftedness-ului. Perspectiva lor mută atenția de la întrebarea „cât de mult poate performa acest copil?” către una poate mai importantă: „de ce are nevoie acest copil pentru a-și putea transforma potențialul în performanță fără ca dezvoltarea sa emoțională și socială să fie ignorată?”
Una dintre tendințele puternice ale actualei ediții ECHA este tocmai extinderea discuției dincolo de performanța academică. John Thompson, Director of Development & Impact al Mensa Foundation, a adus în atenție cercetări asupra nevoilor persoanelor cu abilități intelectuale înalte care arată că inteligența ridicată nu înseamnă automat și bunăstare psihologică sau adaptare socială. Copiii cu potențial înalt au nevoie nu doar de materie mai dificilă sau de competiții, ci și de mentori, profesori capabili să le înțeleagă particularitățile, instrumente de autoreglare și gestionare a perfecționismului, apartenență și acces la specialiști care înțeleg specificul acestei populații. Este o schimbare majoră față de imaginea tradițională a copilului foarte inteligent, despre care se presupunea că „se va descurca singur”.
O altă direcție relevantă pentru viitorul educației a fost adusă în discuție la Dublin de Dr. Aoife Brennan, Associate Professor și Head of the School of Inclusive and Special Education la Dublin City University. Ideea centrală este că incluziunea nu ar trebui să însemne construirea școlii în jurul unui elev „mediu” și adaptarea ulterioară pentru cei aflați la extreme. Copilul cu abilități înalte face parte, la rândul său, din conversația despre incluziune.
Pentru el, o școală incluzivă este una care îi permite să avanseze, să exploreze probleme complexe, să beneficieze de provocare cognitivă, mentorat, accelerare sau trasee diferite de învățare, fără a fi obligat să își limiteze ritmul pentru a se încadra într-un standard unic.
Este, de fapt, aceeași idee spre care converg tot mai multe dintre cercetările prezentate la ECHA: educația viitorului va trebui să se îndepărteze de modelul copilului „standard” și să înțeleagă mult mai profund diferențele individuale.
Pentru Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prezentarea de la Dublin continuă un demers început cu peste două decenii în urmă, odată cu programele dedicate identificării și dezvoltării copiilor și tinerilor cu abilități înalte. Astăzi, însă, miza se extinde. Nu mai este vorba doar despre descoperirea și premierea performanței, ci despre înțelegerea științifică a mecanismelor care o fac posibilă și conectarea rezultatelor obținute în România la cercetarea internațională.
Iar contextul ECHA arată că direcția aleasă în România se suprapune unei schimbări globale de paradigmă. Cercetătorii nu mai caută doar răspunsul la întrebarea „cine este supradotat?”, ci încearcă să afle cum se dezvoltă talentul, ce se întâmplă la nivel cognitiv și emoțional, ce rol au mediul și mentorii și ce trebuie să facă școala pentru ca un potențial excepțional să nu se piardă.
„Profilul Neurocognitiv al Excelenței din România” aduce în această conversație internațională date obținute direct de la tineri români care au demonstrat deja performanță. Pentru România, aceasta poate fi miza reală a cercetării: să trecem de la admirația pentru excepții la înțelegerea mecanismelor care produc excelența și, mai departe, la construirea unui sistem capabil să recunoască, să susțină și să dezvolte potențialul înainte ca acesta să se piardă.
