La elaborarea acestui proiect ar urma să participe atât specialişti din educaţie, cât şi medici şcolari şi medici de familie.
Reporter Adriana Turea: ”Educaţia în domeniul sănătăţii s-ar putea regăsi, în viitor, în programa şcolară pentru elevii de liceu. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga, a făcut marți o serie de precizări pe această temă. El a arătat că a fost implicat în discuţii pentru elaborarea unei astfel de programe, în colaborare cu Ministerul Educaţiei.
Iniţiativa urmăreşte să le ofere adolescenţilor informaţii corecte şi adaptate vârstei despre sănătate şi prevenţie. La elaborarea acestui proiect ar urma să participe atât specialişti din educaţie, cât şi medici şcolari şi medici de familie.
Viorel Jinga: Universitatea nu doar pregăteşte specialişti în domeniul medical şi cercetare, dar în plus, are un rol societal universitatea şi au fost foarte multe alte acţiuni din cadrul prevenţiei. De asemenea, domnul ministru Dimian m-a chemat, ca la ora de sănătate de la liceu să pregătim o curriculă pentru anul următor. Vom vedea în septembrie cum se realizează această curriculă pentru această oră de sănătate, care este foarte importantă, pentru a avea şi în rândul elevilor de liceu dorinţa aceasta de prevenţie, întrucât prevenţia este cea mai ieftină metodă de tratament. Vor fi implicaţi şi medicii şcolari şi medicii de familie.”/ editor Florin Lepadatu/
