Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista locurilor rămase libere după înscrierea elevilor admiși în prima etapă. Sunt locuri inclusiv la Colegiul Național „I.L. Caragiale”, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, „Jean Monnet”, „Aurel Vlaicu” și alte licee căutate. Pe 29 și 30 iulie pot cere schimbarea repartizării elevii care au o situație medicală specială, cei care vor să ajungă mai aproape de domiciliu, sunt gemeni repartizați separat, au fost afectați de o eroare a operatorilor sau vor să facă schimb cu un candidat care are aceeași medie.
După încheierea perioadei de înscriere, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a centralizat locurile rămase neocupate și pe cele eliberate de elevii care au fost admiși, dar nu și-au confirmat înscrierea prin depunerea dosarului. Lista poate fi folosită pe 29 și 30 iulie pentru soluționarea situațiilor speciale apărute după repartizarea computerizată. Un candidat poate trece în cerere cel mult zece opțiuni dintre locurile disponibile. Procedura nu le permite însă tuturor elevilor nemulțumiți de liceul la care au ajuns să ceară o nouă repartizare. Este nevoie ca solicitarea să se încadreze într-unul dintre cele cinci cazuri stabilite de ISMB și să fie susținută cu documente.
Care sunt cele 5 situații speciale care permit mutarea
Pot depune cereri doar candidații care se află într-una dintre următoarele situații:
- Situație medicală specială. Părintele trebuie să prezinte un certificat eliberat de Direcția de Sănătate Publică București, pe lângă actele de identitate ale elevului și adeverința cu media de admitere. Diagnosticul nu anulează condiția de medie: candidatul trebuie să aibă cel puțin media ultimului elev admis la profilul și specializarea solicitate.
- Apropierea de domiciliu. Un elev poate cere distribuirea sau redistribuirea la un liceu aflat mai aproape de adresa oficială de domiciliu sau de reședință. Dosarul trebuie să conțină și documentele care dovedesc adresa candidatului. Faptul că drumul până la liceul la care a fost repartizat este lung nu garantează aprobarea cererii. Trebuie să existe un loc disponibil, iar media elevului să făe cel puțin la fel de mare ca cea a ultimului admis la specializarea respectivă.
- Redistribuirea gemenilor sau a tripleților. Dacă frații au fost repartizați la licee diferite, părinții pot cere ca aceștia să învețe în aceeași unitate. La dosar se depun actele și adeverințele cu mediile de admitere ale fiecărui frate. În cazul gemenilor și tripleților există o excepție de la regula mediei: aceștia pot fi redistribuiți în clasa fratelui cu media mai mare sau invers, fără raportare la media ultimului admis la specializarea respectivă. Excepția nu se aplică însă unei clase cu probe de aptitudini dacă elevul nu a susținut și promovat probele.
- Corectarea unei erori de transcriere. Pot fi corectate greșelile făcute de operatori la introducerea în baza de date a opțiunilor completate de elev. Nu intră în această categorie o opțiune trecută greșit chiar de candidat sau de părinte.
- Schimbul de locuri între doi elevi. Doi candidați pot face schimb numai dacă au aceeași medie de admitere și îndeplinesc condițiile pentru clasele respective. Este necesar și acordul scris al părintelui elevului cu care se dorește schimbul. Mai multe detalii despre schimbul de locuri găsiți în articolul: Nu ești mulțumit de liceul la care ai intrat? Cum poți face schimb de locuri. PLUS: Ce se întâmplă cu elevii rămași nerepartizați
Pot participa numai elevii deja repartizați sau admiși
La procedura pentru soluționarea situațiilor speciale pot participa:
- elevii repartizați computerizat în prima etapă;
- elevii admiși la licee sau clase la care s-au susținut probe de aptitudini;
- candidații repartizați pe locurile speciale pentru romi;
- candidații repartizați pe locurile distinct alocate elevilor cu cerințe educaționale speciale.
Elevii rămași nerepartizați nu participă la această procedură. Pentru ei urmează etapa a doua a admiterii, care începe pe 31 iulie și are un calendar separat. Potrivit calendarului oficial al admiterii la liceu 2026–2027, situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată sunt soluționate în perioada 29-31 iulie.
La ce licee din București au mai rămas locuri
Pe lista actualizată a locurilor disponibile se află atât licee tehnologice și economice, cât și câteva dintre colegiile și liceele teoretice foarte căutate la admiterea din acest an.
Printre acestea se numără:
- Colegiul Național „I.L. Caragiale”, unde au rămas locuri la Matematică-Informatică și Filologie;
- Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, la Matematică-Informatică;
- Colegiul Național „Aurel Vlaicu”;
- Liceul Teoretic „Jean Monnet”;
- Colegiul Național „Constantin Brâncoveanu”;
- Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”;
- Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță”.
Lista completă cuprinde, pentru fiecare poziție, unitatea de învățământ, profilul, specializarea, tipul clasei, codul care trebuie trecut în cerere, numărul locurilor disponibile și media ultimului elev admis. Lista locurilor poate fi consultată în documentul publicat de ISMB.
Media trebuie să fie cel puțin egală cu a ultimului elev admis
Existența unui loc liber și încadrarea într-o situație specială nu garantează schimbarea liceului. Cu excepția redistribuirii gemenilor și tripleților, candidatul trebuie să aibă o medie de admitere cel puțin egală cu media ultimului elev admis la profilul și specializarea solicitate. Condiția se aplică inclusiv situațiilor medicale și cererilor pentru apropierea de domiciliu. Pentru clasele bilingve, cu predare în limba maternă sau vocaționale, candidatul trebuie să fi susținut și promovat probele necesare. Regula este prevăzută în Ordinul Ministerului Educației nr. 6.060/2025 privind admiterea la liceu în anul școlar 2026–2027.
Ce acte trebuie pregătite
Documentele diferă în funcție de situația invocată, dar dosarul cuprinde, în principal:
- cererea-tip (poate fi descărcată AICI);
- copia certificatului de naștere sau a cărții de identitate a elevului;
- copia adeverinței cu media de admitere;
- documentele care dovedesc situația invocată: certificatul DSP, dovada domiciliului, actele fraților gemeni sau acordul elevului cu care se dorește schimbul;
- copia anexei la fișa de înscriere, pentru candidații care au susținut probe de aptitudini ori de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă;
- declarația pe propria răspundere a părintelui, dacă dosarul este transmis online (descarcă de AICI);
- în cazul părinților divorțați, declarația de acord și copia hotărârii judecătorești din care rezultă modul de exercitare a autorității părintești (o găsești AICI).
Unde și când se depun documentele
Dosarele pot fi depuse fizic pe 29 și 30 iulie, între orele 9.00 și 16.00, la Colegiul Național „Școala Centrală”, din strada Icoanei nr. 3-5, Sectorul 2. Depunerea la sediu se face pe baza programării telefonice care s-a făcut în perioada 27-28 iulie. Dosarele pot fi transmise și online, prin formularul pus la dispoziție de ISMB. Pe 30 iulie, termenul-limită pentru încărcarea cererii și a documentelor este ora 14.00. Un dosar poate fi încărcat o singură dată. ISMB precizează că decizia va fi luată pe baza informațiilor completate și a documentelor transmise, astfel că părinții trebuie să verifice toate datele și fișierele înainte de trimiterea formularului. În cerere pot fi trecute cel mult zece opțiuni, folosind codurile exacte din lista locurilor disponibile.
În ce ordine sunt soluționate cererile
ISMB analizează situațiile speciale în următoarea ordine:
- redistribuirea gemenilor sau tripleților;
- corectarea erorilor de transcriere produse de operatorii din sistem;
- situațiile medicale speciale;
- apropierea de domiciliu;
- schimburile între elevii cu aceeași medie.
Prin urmare, existența unui loc pe lista publicată la începutul procedurii nu înseamnă că acesta va rămâne disponibil până la analizarea tuturor cererilor.
Rezultatele vor fi publicate pe 31 iulie
Repartizarea candidaților pe locurile rămase libere va avea loc pe 31 iulie 2026. Deciziile Comisiei de Admitere a Municipiului București vor fi publicate în aceeași zi, după ora 20.00.
Ministerul Educației a anunțat că, la repartizarea computerizată din 22 iulie, au primit un loc 119.484 de elevi, reprezentând 99,89% dintre candidații care au completat opțiuni. Situațiile speciale ivite după repartizare sunt soluționate în perioada 29-31 iulie, la nivelul comisiilor județene și al Comisiei de Admitere a Municipiului București, potrivit informării oficiale a Ministerului Educației.
Schimbarea repartizării nu este același lucru cu transferul ulterior
Elevii ale căror cereri nu pot fi soluționate acum pot solicita ulterior transferul, dar după alte reguli. În clasa a IX-a, transferul se poate face în timpul anului școlar, în vacanțe, cu păstrarea filierei, profilului și specializării, numai în situații medicale deosebite sau în alte cazuri excepționale prevăzute de regulament. Media elevului trebuie să fie cel puțin egală cu media ultimului admis la specializarea solicitată. Condițiile transferului sunt prevăzute în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP, în forma actualizată. Regulile privind transferurile sunt la articolele 137–150, iar situațiile excepționale la articolul 144. Totul Despre Mame a explicat pe larg, în acest articol, cum se mută un elev de la un liceu la altul.
