Federaţiile din educaţie refuză negocierile pe legea salarizării | Actualitate

25 iulie 2026

„Atragem atenţia că actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023.”


Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 23 Iulie 2026, 12:07
 • Actualizat: 23 Iulie 2026, 12:07

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” au anunțat joi că nu vor participa la discuțiile pe tema legii salarizării programate la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, explicând că acestea sunt „negocieri false”.

„Nu vom gira cu prezenţa noastră un simplu exerciţiu de imagine. Cele trei federaţii şi-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat şi detaliat, în cadrul discuţiilor anterioare. Nu putem valida soluţii conjuncturale sau ajustări minimale care nu răspund în mod real problemelor semnalate. În contextul în care Guvernul şi ministrul Muncii ne-au transmis deja, sec şi cinic, că ‘mai mult de atât nu se poate’, participarea noastră la întâlnirea de astăzi ar fi complet inutilă, servind strict intereselor de imagine publică ale guvernanţilor”, se arată într-un comunicat al sindicatelor.

Cele trei federații Guvernul nu doar de „încălcare a legii”, ci și de o „abandonare” directă a sistemului educațional.

„Atragem atenţia că actualul proiect de lege încalcă flagrant tocmai actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023. Este o dovadă de ipocrizie şi o desconsiderare totală a angajamentelor luate în faţa societăţii. Ceea ce face Guvernul astăzi nu este doar o încălcare a legii, ci o abandonare directă a întregului sistem educaţional, dovedind încă o dată că pentru actualul Executiv educaţia nu reprezintă o prioritate. Nu putem sta la masa unor negocieri false, menite doar să bifeze o acţiune pe agenda publică a ministerului. Mimarea consultării publice nu va diminua revolta legitimă a colegilor şi nu poate substitui responsabilitatea reală pe care autorităţile trebuie să o manifeste faţă de educaţie”, au transmis sindicaliştii.

În opinia acestora, parlamentarii trebuie să opteze între două variante: „să refuze iniţierea acestui pseudo-proiect al legii salarizării sau să promoveze o lege sănătoasă, în care salariaţii din învăţământ să fie poziţionaţi conform importanţei muncii depuse, aşa cum a fost proiectul lucrat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanţii Băncii Mondiale în anul 2024”.

Citește și: SANITAS nu participă la discuțiile privind legea salarizării: Ne dorim participarea la consultări cu un Guvern cu puteri depline

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.