Sindicatele din Educație refuză să participe la negocierile pe legea salarizării

23 iulie 2026

Sindicatele din Educație refuză să participe la negocieri pe noua lege a salarizării.  Federația „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au anunțat că nu vor participa la discuțiile programate la Ministerul Muncii pe proiectul noii legi a salarizării. Organizațiile sindicale sau transmis printr-un comunicat că întâlnirea reprezintă doar un exercițiu de imagine și acuză Guvernul că ignoră angajamentele asumate după greva generală din 2023.

„Nu vom gira cu prezența noastră mimarea dialogului social!”, transmite organizația sindicală.

Reprezentanții federației susțin că punctul comun de vedere al sindicatelor a fost deja transmis autorităților, motiv pentru care participarea la întâlnirea nu ar avea nicio utilitate.

„Este doar un exercițiu de PR. Ne-am transmis deja punctul de vedere comun, clar și detaliat. Nu validăm soluții de fațadă!”, se arată în mesajul publicat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Sindicaliștii afirmă, de asemenea, că Executivul și-a exprimat deja poziția în privința proiectului de lege și consideră că întâlnirea ar avea exclusiv rolul de a crea impresia existenței unui dialog social.

„Dispreț față de educație. Guvernul ne-a transmis deja, sec și cinic, că „mai mult de atât nu se poate”. Participarea noastră astăzi ar servi strict intereselor de imagine ale guvernanților.”

Sindicaliștii transmit că vor continua demersurile pentru apărarea drepturilor angajaților din învățământ și critică lipsa de interes a guvernului Bolojan față de sistemul educațional.

„Pentru actualul Executiv, se pare că educația nu reprezintă o prioritate. Însă noi nu cedăm!

Educația cere respect!”

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.