Două săptămâni de bucurie pentru copiii speciali din Brașov

23 iulie 2026

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Csei Brădet Săcele, în parteneriat cu Fundaţia Tabaluga a desfăşurat pentru al treilea an consecutiv „Tabăra Şcolară Rurală”, un proiect dedicat pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale.

Timp două săptămâni, douăzeci şi opt de elevi de nivel primar şi gimnazial ai şcolii de învățământ special au avut parte de experienţe transformaţionale într-un spaţiu de campare frumos, sigur şi bine dotat.

„Zilele trecute am încheiat o nouă ediţie a taberelor școlare trăite în mediul rural, o ediție, ca de fiecare dată, plină de zâmbete, descoperiri și momente de neuitat. Taberele au reprezentat oportunităţi reale de învățare prin experiență, dezvoltare a autonomiei și responsabilității, cultivare a spiritului de echipă și a abilităților de socializare. Astfel de activități contribuie la formarea armonioasă a elevilor și la crearea unor momente de neuitat. Sincere felicitări elevilor pentru implicare, mulțumiri cadrelor însoţitoare și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui program!”, a spus directorul unității și organizatorul taberelor, prof. Fekete Florian.

Tabăra Şcolară Rurală a fost organizată de CŞEI Brădet Săcele, în parteneriat cu Fundația Tabaluga din Roadeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.